„Iisus Hristos este Izvorul vieţii creştine, Rădăcina vieţii. Mlădiţele suntem noi, confesiunile creştine, şi, mergând mai departe pe acest drum, cea mai periferică mlădiţăeste cea din urmă sectă. Toate se hrănesc, toate trag seva din Hristos, iar rodurile, strugurii, sunt pe măsura viabilităţii şi rezistenţei coardei. Coardele care se depărtează prea mult de tulpină se retează. Cele crescute stufos la fel. Cele care se usucă se taie şi se aruncă la foc. Cel ce îngrijeşte via este Dumnezeu. Tot el culege roadele, pentru viaţa veşnică". („Bucuriile suferinţei", pag. 77).
***
„Anchetatorul puşcăriei îi spune preotului militar, căpitanul deţinut Dimitrie Bejan: «Ştiinţa e categorică. Omul se trage din maimuţă». Preotul, îi răspunde: «Am auzit asta mai demult. Totuşi, admiţând ca exactă ipoteza lui Darwin, explicaţi-mi cum se face că omul - animal ca şi celelalte animale, materie ca şi cealaltă materie în veşnică cugetare - a reuşit să se ridice în două picioare şi să construiască tehnica, civilizaţia şi cultura de care ne bucurăm noi astăzi. Cum se face că omul a zidit şi a scris, a inventat maşini, a domesticit animale şi a pus stăpânire pe natură - chiar împotriva legilor naturii -, în timp ce restul animalelor n-au fost în stare de absolut nici un progres? Chiar! Boul a rămas bou şi trage-n jug până la sfârşitul lumii, dar niciodată nu va fi în stare să-şi facă grajdul. Iar calul niciodată nu se va potcovi singur fără ajutorul fierarului. Fiind ale naturii, trăiesc fără abatere, conform legilor făcute de marele Creator. Dar omul? Omul a făcut grajd pentru bou şi potcoavă pentru cal. A făcut chiar şi bomba atomică; Merge cu racheta pe alte planete. Dumnezeul acestei forme care este OMUL i-a dat o altă zestre decât boului, calului, mamutului sau leului;
I-a dat sufletul raţional, după chipul şi asemănarea - în spirit - a Creatorului. Şi i-a spus: În numele meu, stăpâneşte pământul»". („Viforniţa cea mare" - Ed. Tehnică, Bucureşti 1996, pag. 249-252).
***
„Problema Basarabiei este problema tuturor românilor. Pledez pentru românitatea Basarabiei. Ea este pământ românesc, rupt din trupul Ţării şi al Moldovei. Şi-i stă bine să fie în Ţara
Româneacă; au aceeaşi istorie, aceeaşi credinţă ortodoxă, aceeaşi limbă. Pentru că una sunt slavii şi alta sunt românii. Noi toţi de la Nistru până la Tisa suntem români". („Hotarul cu cetăţi" - Ed. Tehnică, Bucureşti 1995, pag. 7).
DIMITRIE BEJAN (1909-1997), preot militar, căpitan, martir.
Născut în oraşul Hârlău, jud. Iaşi, din părinţi ortodocşi răzeşi, de la Ştefan cel Mare şi Sfânt. „Tatăl meu a păstrat actele de răzeşie, scrise pe pergament, cu scris de mână pe piele de viţel sau oaie. Tata le-a păstrat şi eu le-am dus la Academia Română unde sunt mii de documente". Avea 5 surori şi un frate, pe care l-a înmormântat personal în Odesa, căzut pentru Neam şi Ţară. În perioada 1922-1931, timp de 8 ani, a studiat la Seminarul Teologic din Iaşi „Veniamin Costache". La vârsta de 11 ani, s-a dus singur la examenul teologic din Iaşi. A fost licenţiat în Teologie şi Istorie în perioada 1931-1935 (36), la Bucureşti. Primea trei burse, pentru rezultatele extraordinare la învăţătură. L-a avut profesor pe marele istoric Nicolae Iorga, supranumit şi „Apostolul Neamului". În anul 1935, fiind student la Facultatea de istorie, Dimitrie Bejan a făcut parte din echipele de cercetare sociologică, îndrumate de profesorul Dimitrie Gusti. Aceste echipe au activat 5 ani şi în Basarabia unde au descoperit la est de Prut şi în lungul Nistrului satele răzeşeşti. La vârsta de 31 de ani se căsătoreşte şi pleacă în două rânduri în Sfântul Munte şi Siria. Pe frontul din Crimeea a fost decorat de regele Mihai care i-a pus pe piept „Coroana României" şi Mareşalul erou patriot Antonescu cu mai multe decoraţii şi medalii. Timp de 25 de ani nu şi-a văzut casa părinteascăşi tatăl care după atâţea ani nu l-a mai recunoscut. A primit cu mare greutate o parohie la Ghindăuani - Neamţ, unde era căutat de mii de credincioşi, ceea ce i-a adus pănă la urmă domiciliul forţat în casa natală unde la o vârstă nonagenară pleacă la Dumnezeu, Cel pe care L-a iubit atât de mult şi L-a slujit cum puţini au făcut-o. Ne-au rămas cărţile sfinţiei sale, ca mărturie în timp: „Bucuriile suferinţei" vol. I şi II, „Oranki: amintiri din captivitate", „Viforniţa cea mare", „Hotarul cu cetăţi". (Sunt cărţi cutremurătoare şi de mare valoare, pe care vi le recomand cu multă căldură; o să se schimbe ceva în dvs. după ce le parcurgeţi). (n.a).
„1001 CUGETĂRI"
