Ne aşteaptă două alegeri, în 2016, dar… Cu mentalitatea de dinainte de '89, şi azi - pe oricine votăm - câştigă tot… sistemul!

După ce, iniţial, Klaus Iohannis şi-a atras electoratul cu „România lucrului bine făcut", a „cârmit-o", ulterior, spre „România educată." Numai că, orice ne-ar mai spune Preşedintele, doar o revoluţie a mentalităţilor de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia şi conducerea la vârf. Fără o schimbare a mentalităţilor, pe oricine votăm, câştigă tot sistemul. Şi asta pentru că mentalitatea a rămas aceeaşi de dinainte de '89.

Argumente? Un număr important dintre politicienii de azi - miniştri, parlamentari etc. - s-au aflat, ca şi activiştii PCR de ieri, în al cincilea, poate chiar al şaselea mandat (precum în fosta MAN!), cocoţaţi pe valul nemulţumirilor de dinainte de '89. Tinerii apăruţi în politică, în ultimii ani, proveniţi de organizaţiile de tineret ale partidelor, seamănă, izbitor, ca mentalitate, cu cei recrutaţi de PCR din… rândurile fostei UTC! Sigur, nu intră aici excepţiile. Şi am fi nedrepţi să nu recunoaştem că există (puţini, e drept) şi politicieni autentici. În rest, aceleaşi metehne: mincinoşi şi tupeişti de profesie, indivizi care (precum activiştii de ieri) consideră că li se cuvine totul; că, dacă partidul lor a ajuns la putere, trebuie să ocupe toate funcţiile; că „prostimea" trebuie să-i voteze fără să pună întrebări.

Punem, totuşi, şi noi o întrebare: cum au reuşit unii dintre aceşti impostori (gen Hrebenciuc…) să se menţină, ani la rând, în Parlament, în guvernele care s-au succedat? Răspunsul este simplu. Şi după '89, de la prefect până la şeful Gărzii Financiare sau al Poliţiei, toţi au fost numiţi pe criterii politice. Înainte de '89, ca să ocupi o funcţie, trebuia, musai, să fii membru de partid. Acum, la fel. În ultimii 25 de ani, schimbarea guvernelor înseamnă (a însemnat) automat un val de destituiri în lanţ. Mai întâi a fost pesedizarea, apoi cederizarea, din nou, pesedizarea, iar, la un moment dat, România a fost împărţită între liberali şi democraţi, ultimii vopsiţi peste noapte în culori democrat-liberale.

Acesta a fost (este) contextul sub care, în ultimii 25 de ani, s-au dat tunuri de miliarde de dolari, au fost devalizate bănci, au fost vândute la preţuri de nimic „bijuteriile" României (Romtelecom, Sidex Galaţi, Romcim, Petrom şi câte altele).

Tot ce a contat a fost comisionul, plasarea, fără neruşinare, a miniştrilor, a altor demnitari, în consiliile de privatizare şi cam în tot ce aducea profit (bani nemunciţi) din ţara devalizată. Ba, dimpotrivă, am spune că, dacă înainte de '89, nimeni nu a acumulat, în doar câţiva ani, zeci de milioane de lei (ori euro), în cei 25 de ani de capitalism românesc, protipendada politică nu doar şi-a schimbat „cutiile de chibrit" - cum se numeau apartamentele de stat - cu palate sfidătoare, maşini luxoase, dar, milionari fiind, în dispreţul populaţiei (al votanţilor, în fond) îşi fac concediile pe la Miami, Dubai, Insulele Canare şi prin alte locuri exotice.

În concluzie, PCR, deşi nu mai e, „trăieşte", încă, prin mentalitatea partidului de azi. Deci, fără o schimbare de mentalitate - care nu se produce chiar de azi pe mâine! -chiar cu Klaus Iohannis, preşedinte al României, cu lozinci precum „România lucrului bine făcut", ori „România educată", sunt slabe speranţe ca anul 2016 şi următorii să marcheze mult aşteptata schimbare, în privinţa aşteptărilor populaţiei. Din păcate, am intrat în anul 2016 cu multe schimbări de formă, nu, însă, şi cu una esenţială: cea „de fond"! Or, cu mentalitatea de dinainte de '89 şi azi, pe oricine votăm (la locale şi parlamentare), câştigă tot… sistemul!

Lasă un comentariu