Când Poarta de la Stambul s-a mutat la Bruxelles… Patriotismul, demnitatea…

Distribuie pe:

… Sunt sentimente care s-au „refugiat" undeva, într-o generație, din păcate, din ce în ce mai puțin numeroasă, a unor cărturari autentici și a unor veterani ai războaielor cu arma în mână sau cu penița între degete.

Din când în când, în contemporaneitatea galopantă a zilelor noastre, sentimentele acestea se confundă pe stadioane cu orgoliul național. Ceea ce nu este rău.

Personal, mărturisesc - ca și alții, de altfel - că suprapun mândria de a fi român cu faptul că nu îmi este deloc rușine cu naționalitatea mea, cu ce s-a făcut bine în trecut, cu ce se realizează azi și proiectele de viitor. De aceea, nu înțeleg cum (și de ce) Casa Poporului (azi, clădirea Parlamentului) - a doua clădire din lume, după cea a Pentagonului, ca mărime, ce a găzduit numeroase summit-uri naționale și internaționale, le stă unora în gât, ca un stigmat al oribilului comunism distrugător?! Ceaușescu (artizanul ei) este învinuit, de asemenea, că a dat importanță siderurgiei în combinate falimentare (de pe urma cărora prin industria de armament am trăit binișor o vreme), altor ramuri industriale, în loc să facă o industrie electronică și informatică. Bun...

… Dar întrebăm: ar fi vândut vreodată Ceaușescu Petromul cazacilor și BCR-ul austriecilor? Ar fi plătit el de patru ori mai mult decât face firmei Bechtel ca să îmbuibe niște jigodii? Ar fi dat (precum o facem azi) cu ghiotura capacității economice uitate, ca pe urmă să le cumpărăm produsul? Trebuie să fie cineva prea puțin copt la minte ca s-o creadă.

Sigur, Ceaușescu n-a avut blog, ca Iliescu ș.a., azi, și n-a dat curs, la vremea aceea, informaticii, dar, dacă n-ar fi existat industria de atunci (bună-rea, cum a fost ea), se mai edificau, după '89, vilele de potentați curat „democrați", mai aveam azi multimilionari în euro, în urma spolierii fostei economii românești? Categoric, nu! Cu toate păcatele lui - pentru care a plătit mai mult decât se cuvenea! - Ceaușescu a fost patriot, demn. Cum nu sunt deloc majoritatea politicienilor de azi, din întreaga perioadă de după '89. Acum Poarta de la Stambul s-a mutat la Bruxelles!

De toate astea, subtilii condeieri de azi nu-și mai aduc deloc aminte (politrucii, nici atât), căci n-au cum, într-o lume în care lingușirea a devenit lege universală! Multora, însă, nu le-a dat mâna să le uite. Căci patriotismul, demnitatea sunt sentimente cu care te naști sau nu. Iar când ele nu se învață nici în școală, treptat, dispare și mândria de a fi român! Din păcate… 

Lasă un comentariu