Termenul din titlu nu ştiu dacă există în vreun dicţionar. Îmi place să cred că l-am inventat eu acum, în urma lecturii celui mai recent roman al lui Ilie Şandru, „Ani de zbucium", Editura „Vatra Veche", 2016. Nu-i mai puţin adevărat că, mereu şi mereu, unii - cu desăvârşire alţii decât cei care ar avea legitimitatea! - (re)inventează, cu pretenţii protocroniste, tot felul de obiecte, activităţi, fenomene şi (mai ales) istorii, în absenţa cărora omenirea ar fi vieţuit măcar mai senină, dacă nu mai fericită şi, cu siguranţă, mai... verticală, în faţa sieşi şi a Judecăţii finale. Putem încadra aici mai toate revoluţiile şi războaiele. Desigur, depinde din ce unghi privim lucrurile, căci totul e relativ, vorba superbului dascăl al minţilor deschise luminii, Einstein, reamintind eu o frază, de uluitoare profunzime, pe care nu cred că aş putea-o uita vreodată: „Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul". Superb, nu?
Într-adevăr, „Dumnezeu nu joacă zaruri cu Universul". Dar (ne)oamenii, fiarele, demonii, aceştia joacă, şi… uneori chiar câştigă. Totul e relativ, însă, nu? O luptă câştigată e doar… un fragment dintr-un război, care niciodată nu ştim dacă şi unde se va sfârşi. Judecata finală va funcţiona însă, sunt convinsă, pentru toţi, şi, mai ales, pentru fiecare în parte.
Revenind la titlu - pentru a nu produce disconfort şi confuzii în percepţia neştiutorilor, a indiferenţilor, ori a acelora care, ca să fie „trendy", detestă Limba Română „cea frumoasă ca o duminică" (sintagmă ce mi-l aminteşte pe blondul înger Nichita, de care îmi este şi îmi va fi mereu dor) -, voi explica: HEMOGRAFIA ESTE SCRIEREA CU SINE, CU PROPRIUL SÂNGE.
Desigur, termenul derivă din medicalul hemogramă, definind „un examen de laborator ce evaluează, cantitativ şi calitativ, celulele din sânge, furnizând informaţii despre numărul tuturor tipurilor de celule, mărimea, forma şi alte caracteristici fizice ale acestora…. Pentru efectuarea unei hemograme complete este necesară recoltarea unei mici cantităţi de sânge venos, de regulă prin puncţie la nivelul unei vene superficiale. O hemogramă parţială se poate realiza şi dintr-o picătură de sânge periferic." Se ştie.
Să nu o confundăm cu hemografia - scrierea cu sine, cu propriul „sânge", ieşirea din matrix cu întreaga fiinţă, cu verticalitate, cu orice risc, în numele Adevărului aşezat sub arcul de lumină al superbului îndemn astrist:„Nimic pentru tine însuţi, totul pentru Credinţă, Neam şi Ţară". O, tempora!
Pentru o hemografie completă, e nevoie de o viaţă… completă, precum cea a lui Ilie Şandru - Omul, Gazetarul, Conştiinţa, „Instituţia Ilie Şandru". Ilie Şandru - Românul! Sau, ca să nu fiu acuzată din nou de naţionalism, „samuraiul" contemporan Ilie Şandru!
De ce am scris titlul modestului meu exerciţiu de admiraţie şi solidaritate de breaslă … „latineşte"? În primul rând, fiindcă aşa am simţit acele vremuri zbuciumate, din „cenuşa Imperiului", descrise fără încrâncenare, lucid, dar cu durerea din lacrima românească mereu amânată, de Ilie Şandru, într-o carte ce se cerea scrisă cu orice preţ. Ca să nu se uite! Fiindcă Adevărul trebuie cunoscut! Mai totdeauna, istoria ne-a fost siluită, cu pana muiată în sânge românesc, a învingătorului (criminal, adesea impostor şi profitor cu asupra de măsură de bunătatea şi răbdarea noastră proverbială), indiferent de epocă, simbol sau culoarea flamurii năvălitoare.
Aşadar, „Ani de zbucium", de Ilie Şandru, încă o carte despre 1848-49? De ce? - vor mormăi, cu siguranţă, unii iritaţi, aceiaşi, din tagma celor pe care-i ştim. E adevărat, după 1848, până acum, s-a tot scris despre agonia acelei Europe imperiale. Dar nu cu dreaptă măsură, şi nici cu hemografie despre Transilvania şi martirii ei pe baricada idealurilor însufleţitoare: „Libertate! Egalitate! Fraternitate!".
Încercam, mai sus, să explic titlul „latinesc" inventat de mine şi atribuit acestui Cuvânt de întâmpinare, stabilind a priori o numerotare a argumentelor. Dacă în primul rând invocam o coordonată emoţională, în al doilea rând şi, de altfel, înainte de orice, termenul constituit ad-hoc l-am pus „la înaintare" considerând, cu sinceritate, că „hemographia historica" pe care o „comite" Ilie Şandru este un gest eroic. Uneori, pana scriitorului poate fi - şi trebuie să fie! - la fel de tăioasă ca spada oşteanului. Ilie Şandru dovedeşte cu prisosinţă acest echilibru între nervul gazetarului, verticalitatea Omului contemporan al Cetăţii şi hemografia creaţiei.
Ar mai fi ceva, şi asta ţine de… hemografia mea: cred că, deşi am păşit în mileniul 3, Revoluţia de la 1848-1849, în Transilvania, nu s-a încheiat. De fapt, nimic pământean nu este veşnic. Doar Eroii sunt nemuritori. Ei vieţuiesc în lumină, acolo, Sus, şi în adâncul inimilor noastre.
Vreţi să citiţi o carte minunată? Nu trebuie decât să daţi filele în continuare.
P.S. Puteţi profita de această şansă în ziua de 25 martie 2016, în cadrul ediţiei a XI-a a „Punţilor de lumină", când volumul va fi lansat public şi la Târgu-Mureş, în prezenţa autorului.
