Despre viaţa Sfântului Isaac Sirul se cunosc puţine lucruri. Nu se ştie precis anul naşterii şi al morţii sale. Dacă mai sunt discuţii cu privire la persoana Sfântului, autenticitatea operei sale este incontestabilă. În centrul învăţăturii sale stă viaţa creştină, trăită după voia lui Dumnezeu, cu El şi cu semenii, în perspectiva dobândirii vieţii veşnice şi a nemuririi. „Şi tu cititorule, spune Sfântul Isaac Sirul, veseleşte-te cu cei ce se veselesc şi plângi cu cei ce plâng. Căci acesta este semnul curăţiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Plângi cu cei păcătoşi. Bucură-te cu cei ce se pocăiesc. Fii prieten cu toţi oamenii. Fii părtaş la pătimirea tuturor, dar cu trupul tău fii departe de toate”.
În legătură cu această învăţătură, în memoriile unui medic, citim următoarea întâmplare. Medicul scrie cum, într-o seară, obosit de truda zilei, se gândea că se va culca devreme ca să se odihnească şi să-şi refacă puterile. Nu apucă să se dezbrace, când auzi pocnituri în uşă. Era un om disperat care-l chema să-i ajute soţia într-o naştere grea.
Se duse şi ajută femeia să nască. Se întoarse acasă şi mai obosit, dar aici îl aştepta un tată care îl imploră să vină la căpătâiul unui tânăr în stare gravă. Îşi adună ultimele puteri şi merse şi cu acesta. Spre dimineaţă, se întoarse sleit de puteri. Adormi şi avu un vis ciudat: se plimba prin grădină şi toate florile i se închinau în sunetul unei melodii nefiresc de frumoase. Trezindu-se buimac, află că cei pe care i-a ajutat sunt bine şi îi mulţumesc pentru sacrificiul făcut.
Bunătatea este astăzi o plantă foarte rară, care de mulţi este socotită o slăbiciune, o neghină care ar trebui distrusă. Despre cei buni se vorbeşte uneori pe un ton înjositor. Nu sunt luaţi în serios, sunt consideraţi laşi şi slăbănogi.
Dar Domnul Hristos judecă altfel!
