A vorbi despre Marin Sorescu este dilematic din start, pentru că până şi în privinţa zilei naşterii lui sunt în circulaţie două date: 19 şi 29 februarie 1936, Bulzeşti.
Sigur, până la urmă rămâne data din acte...
Marin Sorescu ar fi împlinit, oricum, în acest an 80 de ani. Mulţi dintre colegii lui de generaţie mai sunt în viaţă, mulţi nu mai sunt. El a murit la 60 de ani, dar biografia lui avea pregnanţă, relief şi nu ştiu dacă ar mai fi putut să se producă modificări spectaculoase.
Opera literară a lui Marin Sorescu şi-a marcat liniile de forţă şi în poezie şi în teatru, restul (proză, traduceri, publicistică, ba chiar şi eseistică) nefăcând decât să marcheze pete de culoare
într-un concert al disponibilităţilor multiple.
De altfel, scriitorul însuşi a pus piciorul pe acceleraţia unui gen sau altul în ritmuri armonice.
La 20 de ani de la moartea sa (8 decembrie 1986, Bucureşti), avem în raft antume şi postume în măsură să putem face o evaluare cât mai corectă a dimensiunii operei sale.
N-aş spune că a fost un răsfăţat al criticii, după moartea sa, ba, dimpotrivă, şi el a beneficiat de marginalizarea indusă de tot felul de ideologii mai mult sau mai puţin literare, de inamiciţii vechi sau noi.
Se pare că, până la urmă, scriitorul şi-a găsit „naşul", dincolo de anvergura autorităţii critice a lui Cosmin Borza, semnatarul lucrării „Marin Sorescu. Singur printre canonici", monografie critică apărută în 2015 la Editura Art, înscrisă în partea de sus a topului evaluării critice a lui Marin Sorescu.
Şi nu e uşor de evaluat o operă de zeci de volume (dintre care 23 antume, 15 rămânând în manuscris la moartea sa) din toate genurile, plus disponibilităţile sale în teritoriile artei plastice, ca pictor şi grafician, cu expoziţii în ţară şi străinătate.
Marin Sorescu debutează în 1964, cu „Singur printre poeţi", care, fără a fi spectaculos, e atipic ca opţiune a genului literar - parodii -, dar lasă să se întrevadă câteva linii de forţă, de la ironia fină la umorul savuros, până la nevoia de ludic ca stare de graţie.
Cărţile semnate de Marin Sorescu, aşa cum le înregistrează Wikipedia, se limitează la 2010, reclamă actualizare, căci opera lui Marin Sorescu e vie, e încă în actualitate, nu şi-a pierdut din notorietate: 1965 - Poeme, 1966 - Moartea ceasului, 1966, 1996, 2003 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape poveşti, 1967 - Poeme, 1968, 1995, 2000, 2003, 2004 - Iona, 1968 - Tinereţea lui Don Quijote, 1969 - 80 Poezii - 80 Poesie, 1969 - Lirice - Pasternac, 1969 - Teoria sferelor de influenţă, 1970 - Paraclisierul, 1970 - Tuşiţi, 1970 - Unghi, 1972 - Rame - douăzeci şi cinci de poezii, 1972 - Singur printre poeţi, 1972 - Suflete, bun la toate, 1973 - 1980 - La Lilieci, 1973 - Astfel, 1973, 2005 - Ocolul infinitului mic pornind de la nimic, 1974 - Setea muntelui de sare, 1975 - Insomnii - microeseuri, 1975 - Norii, 1976 - Descîntoteca, 1976 - Matca - piesă în trei acte, 1976 - Poeme, 1976 - Starea de destin, 1977 - Trei dinţi din faţă, 1978 - Sărbători Itinerante, 1978, 1993, 2006, 2009, - Trei dinţi din faţă, 1979 - Ceramică, 1979 - Tinereţea lui Don Quijote, 1980 - Teatru, 1982 - Fîntîni în mare, 1982 - Viziunea viziunii, 1983 - La muerte del reloj, 1984 - Drumul, 1984 - Ieşirea prin cer, 1985 - Tratat de inspiraţie, 1985 - Uşor cu pianul pe scări - cronici literare, 1986 - La Lilieci, 1987 - Adam Puslojic, omul, opera şi încă ceva, 1987 - Apă vie, apă moartă, 1987 - Micii grădinari în minunata lume a plantelor, 1989 - Augustin Buzura şi - Drumul Cenuşii, 1989 - Ecuatorul şi polii, 1990 - 1993 - Poezii, 1991 - Poezii alese de cenzură, 1992 - Vărul Shakespeare şi alte piese, 1993 - Iona - A treia ţeapă - Vărul Shakespeare, 1994 - Traversarea, 1995 - Lulu şi Gulu-Gulu - versuri pentru copii, ilustrate de autor, 1995 - Poemele tuturor tainelor, 1996 - Din grădina copilăriei - culegere de poezii pentru elevii din clasele I-IV, 1996 - Moment poetic, 1996 - Poezii, 1997 - Puntea (Ultimele), 1998 - Diligenţa cu păpuşi, 1998 - Douăzeci şi cinci de poeme, 1998 - Efectul de piramidă, 1999 - Japiţa - Inedit, 1999 - Romanul călătoriilor - jurnal inedit, 2000 - Încoronare, 2000 - Scrinteala vremii, 2002 - 2006 - Opere Sorescu, 2003 - Parodii - Fabule - Epigrame, 2004 - Bile şi cercuri, 2004 - Ceramică, 2005 - Între linii, 2005 - Iona şi alte două piese, 2006 - Poezii, 2006 - Poezii alese - antologie pentru uz şcolar, 2006 - Teatru, 2010 - La Lilieci.
Opera lui a fost tradusă în peste douăzeci de ţări, adunându-se peste şaizeci de cărţi, suficiente pentru a-l aduce în postura de nominalizat pentru premiul Nobel pentru literatură.
A trebuit să se mulţumească cu premiile naţionale: Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie, teatru şi critică literară, de şase ori, Premiul Academiei Române (1968, 1977), Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970, dar şi cu câteva prestigioase premii internaţionale: Medalia de aur pentru poezie „Napoli ospite", Italia, 1970, „Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978, Premiul Internaţional de Poezie „Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983, Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991, pentru întreaga activitate.
E limpede că Marin Sorescu a avut vervă creativă, dacă avem în vedere că de la debut a mai avut doar 32 de ani la dispoziţie pentru scrisul său! Şi între timp a mai fost şi redactor-şef (1978-1990) la revista Ramuri, şi chiar şi ministru al Culturii în cabinetul lui Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995), ca să amintim doar cele mai vizibile angajări publice.
A fost şi membru titular (din1992) al Academiei Române.
La optzeci de ani de la naşterea sa şi, la sfârşitul anului, douăzeci de ani de la moartea sa, Marin Sorescu e încă în dialog cu lumea contemporană, ale cărei probleme se regăsesc într-o operă de vigoare şi consistenţă.
Foto: Casa lui Marin Sorescu, str. Grigore Alexandrescu nr. 43, Bucureşti, cu placa comemorativă de marmură montată pe faţadă
