S-au împlinit luna aceasta (22 iunie), 110 ani de la plecarea către veșnicia dumnezeiască a poetului Ștefan Octavian Iosif (1875-1913), membru fondator al Societății Scriitorilor Români.
Scriitorul, traducătorul și jurnalistul a iubit satul românesc pe care îl reverberează duios și melancolic în opera sa, deși s-a născut la oraș, în Brașov, și studiase la Sibiu. Era germanofon, iar traducerile sale din literatura germană sunt cu adevărat remarcabile.
Prietenia sa creativă cu scriitorul Dimitrie Anghel a avut o evoluție tragică. La un moment dat, s-au îndrăgostit amândoi de aceeași femeie, poeta Natalia Negru, căreia Iosif i-a publicat scrierile de debut în revista “Semănătorul”, al cărei șef era. La scurt timp, se căsătorește cu poetesa și vor avea un copil, pe Corina. Relația nu durează mult, cei doi se ceartă și divorțează.
La doar o lună de la divorț, intervine bunul său prieten, scriitorul Dimitrie Anghel, care o cucerește pe Natalia și se însoară cu ea. Nici acesta însă nu se bucură prea mult de căsnicie.
După doar trei ani, în 1914, într-o criză de gelozie, Dimitrie Anghel o împușcă pe Natalia, după care își trage un glonț în piept. Dimitrie Anghel moare de septicemie, iar Natalia supraviețuiește și mai trăiește 50 de ani.
St. O. Iosif murise deja cu un an în urmă, din cauza unei congestii, avea doar 37 de ani.
După trei ani moare și Corina, fiica lui din relația cu Natalia. Din păcate, mor pe front și cei doi frați ai lui Iosif. Tragic destin!
Dumnezeu să-l odihnească în pace, fie-i memoria binecuvântată!
Iată una dintre poeziile sale, intitulată “Mi-e dor”:
Mi-e dor de munți... de Caraimanul
Pe veci acoperit de nor.
Mi-e dor de freamăt lin de brazi,
De murmur tainic de izvor,
Mi-e dor de tine azi!
Mi-e dor de toaca din vecernii,
Și de tălăngi, de verde plai,
De jalnic fluier de păstor,
De mândru port, de dulce grai,
Mi-e dor de tine, dor...
Lector univ. dr. MARIUS PAȘCAN
