„Astăzi, fain io m-am gătat,
Cu portu' din al meu sat
Ca s-aduc înspre cinstire
A românilor iubire.
Este-al nostru tricolor
Inima românilor.
Lângă el noi am crescut
Stema-n aur am bătut…"
- Aţi ţinut, neapărat, să aşezăm discuţia noastră sub acest motto. În ce fel vă reprezintă?
- Versurile acestea surprind, aş spune, esenţa a ceea ce exprimă folclorul nostru, cântecul românesc autentic: iubirea de neam, ataşamentul faţă de glia strămoşească, dăinuirea prin cântec şi, evident, frumuseţea şi autenticitatea costumului tradiţional, mândria de a-l purta.
- …Cu atât mai mult, cu cât portu' pe care-l purtaţi are, se pare, o istorie zbuciumată.
- Da. Îl am de la mama, care l-a moştenit de la bunica, iar bunica, la rândul ei, îl avea de la străbunica mea, vestita cântăreaţă cunoscută drept „Titiana din Câmpia Transilvaniei". În timpul războiului, bunica a îngropat costumul în pământ, de teamă să nu se strice ori să-l fure cineva.
- Din fericire, cântecul, cu toată încărcătura lui spirituală - iată ceva ce nu poate fi… îngropat. Vorbiţi-ne, aşadar, despre această… moştenire de familie şi cum este ea „cuantificată" în cartea dumneavoastră de vizită.
- Într-adevăr, m-am născut într-o familie în care toţi au ştiut să cânte şi să joace. Noi, toţi cei şase fraţi - trei fete şi trei feciori - le-am moştenit pe mama, pe bunica şi pe străbunica. Pe mine, însă, cântecul „m-a prins" aşa de tare încât i-am dedicat peste patru decenii din viaţă. Am cântat de la vârsta de 5 ani, pe când eram la grădiniţă, îndrumată de educatoare şi de o mătuşă de-a mea; apoi, la toate serbările şcolare din satul meu natal, Silivaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa Năsăud. Mult timp am cântat împreună cu bunica. Avea aproape 80 de ani, şi nu se dădea dusă de pe scenă. La 18 ani, am luat primul meu premiu I, la Festivalul „Tinere talente", de la Deva. Au urmat premiile I la „Toamna buzoiană", în 1975, „Hercules" - Băile Herculane, 1976, „Românie, plai străbun", în patru ani la rând (1978, 1979, 1980, 1981), Festivalul „Doine şi balade" - Slatina, 1980 - premiul I şi titlul de laureată, premiul III la Festivalul „Maria Tănase" de la Craiova, din 1982, apoi Festivalul Naţional „Cântarea României", cu cinci premii I şi titlul de laureată la toate ediţiile, premiul II la „Festivalul Doinelor" de la Cluj-Napoca, din 1985, selecţionarea pentru a participa la „Floarea din grădină", concurs iniţiat de Televiziunea Română, multe alte premii II şi III, înregistrări la radio, repertoriu discografic…
- …Titiana din Câmpia Transilvană ar fi, cu siguranţă, mândră de strănepoată. Vă cunosc modestia, aşa că voi preciza eu că niciun alt solist de muzică populară nu a adus judeţului Mureş atâtea distincţii. A propos de repertoriu, de unde şi cum vi-l selectaţi?
- De unde altundeva, decât din Câmpia Transilvaniei, din Silivaş, satul meu natal, dar şi din Dâmb, Sărmaş, Tuşin, Miheş, Zau de Câmpie, Mărăşeşti - Band, Grebenişu de Câmpie, Şăulia de Câmpie, zone extrem de bogate în folclor autentic. De la bătrânii din aceste sate am adunat balade, doine, purtate, Învârtita, Hărţagul şi Târnăveanca, dar şi zeci de caiete cu cântece şi poezii populare datând, unele, de la începutul secolului trecut. Tot în aceste caiete am mai descoperit şi alte „comori": vechi desene de ţesături, modele de costume etc. De altfel, trebuie să menţionez că toate ansamblurile artistice din Câmpia Transilvaniei joacă pe purtata mea, „Frunză verde de-arţăraş, ăsta-i joc din Slivaş", urmată de ponturi, bărbunc (dansuri fecioreşti), după care se joacă, cu fata, Învârtita, Hărţagul şi Târnăveanca.
- Revenind la „portu' din al meu sat"…
- Costumul este unul autentic, din Câmpia Transilvaniei. Pe cap, port năframă cu flori, din păr, luată de la târgul de la Sibiu. Chimeşa este ţesută la război, de mama mea.
Ne-a ţesut câte una tuturor celor trei surori - Marinelei, Anicuţei şi mie. Modelul este unic în zonă.
- Dumneavoastră, însă, aţi exploatat-o cel mai mult… Urmează, cred, pieptarul…
- Vă corectez: urmează, peste chimeşă, laibărul şi cătrinţele, confecţionate din pănură neagră, din lână de oaie ciuată, vopsite la vopsitoria din Sărmaş. Sunt cusute cu fir de mătase neagră, cu modele reprezentând flori de pe Câmpie. Pe timp de iarnă, în loc de laibăr se poartă uioşu, confecţionat de săbăiţă, tot din pănură. Poalele sunt făcute din bumbac, ţesut la război.
Cătrinţa din faţă este cu ciucuri din mătase neagră, iar cea din spate este făcută, la partea de jos, cu şipcă neagră din bumbac.
- Iar pantofii?
- „Pantofii" sunt păpuci negri, cu călcâi lat, cu tureac înalt şi îngurzâţi cu goloambe.
- Să zicem că am înţeles, deşi ne puneţi la grea încercare cunoştinţele în materie de lexicologie. În altă ordine de idei, între un concurs şi un festival, o înregistrare radio şi un spectacol, aţi avut timp să vă ocupaţi şi de familie?
- Da, pentru că, din fericire, soţul meu, Dumitru Oltean, m-a înţeles şi m-a sprijinit. El însuşi este, oarecum, „în branşă". Suntem din aceeaşi zonă folclorică, împătimiţi, ambii, de cântecul şi jocul popular. Lucrând amândoi la Primăria Târgu-Mureş, ne-am pus de acord agendele, ne-am împărţit sarcinile, ne-am descurcat. El este originar din Grebenişu de Câmpie şi a condus Ansamblului „Mugurelul" de la fosta „Metalotehnica". Pe parcursul unui singur an, formaţia condusă de el a câştigat trei premii pe ţară.
- …Din care un loc I a fost obţinut chiar de dumneavoastră, ca să spunem lucrurilor pe nume. Într-un interviu de acum mai bine de un deceniu şi jumătate, vorbeaţi de un băieţel de 10 ani, care cânta foarte frumos Purtata transilvană…
- Da, era vorba de fiul nostru, Sergiu, acum, în vârstă de 38 de ani. El mă moşteneşte, însă n-a continuat…
- Dar aveţi alte motive pentru a fi mândră de el…
- Sergiu - acum că tot m-aţi provocat - este mândria familiei, dar şi a instituţiei: este şeful Dispeceratului Unic de Urgenţă - 112 din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială al Municipiului Târgu-Mureş şi, în decembrie anul trecut, i s-a acordat, prin Decret Prezidenţial, Ordinul „Meritul Sanitar" în grad de Cavaler, la împlinirea a 25 de ani de activitate a SMURD Târgu-Mureş.
- Aţi adus cântecul, din Câmpie, la… Primărie, de unde, iată, vă pregătiţi să vă pensionaţi. Câtă muzică şi câtă birocraţie în toţi aceşti ani?
- Multă muzică şi multă birocraţie. Îndrăznesc să afirm că, în calitate de funcţionar, mi-am văzut de treabă, la departamentul în cadrul căruia îmi desfăşor activitatea şi în prezent. Cât despre muzică, am fost - să spunem - mai… ofensivă. Am participat la toate ediţiile Zilelor Târgumureşene şi ale Sărbătorii Vinului şi Artei Meşteşugăreşti şi la toate manifestările cultural-artistice organizate de Primăria Târgu-Mureş. Am pus bazele unui grup vocal de colindători, în primărie, un grup pe care îl instruiesc şi din care mai fac parte Dumitru Oltean, Anica Pop şi Gavrilă Valentin. Oriunde am fost invitaţi de către conducerea instituţiei, ne-am dus şi am colindat.
N-am refuzat, niciodată, nicio invitaţie în comisiile de jurizare la manifestările folclorice organizate de licee şi m-am străduit să judec cu dreaptă măsură, să nu încurajez mediocritatea, chiar dacă au mai fost şi supărări, pe ici, pe colo. Îmi aduc aminte, bunăoară, de o fată care se prezentase la concurs „înarmată" cu două CD-uri, dar n-a reuşit să convingă juriul, n-a ştiut să cânte live. Adevărul este că, în zilele noastre, tehnica te ajută, dar nu înlocuieşte harul.
- Între atâtea re-mixuri, prelucrări sofisticate şi de prost gust, kitsch-uri şi manele care ne-au năpădit în ultimul timp, ce loc mai ocupă şi ce şanse mai are folclorul?
- Să ştiţi că, în şcolile noastre, cu prilejul evenimentelor de care vorbeam, am întâlnit tineri extrem de talentaţi. Am apreciat ţinuta scenică, interpretarea şi autenticitatea cântecelor, abordarea melodică, expresivitatea textelor. Folclorul rezistă atâta timp cât vom reuşi să-i păstrăm autenticitatea. Piesele folclorice trebuie să le culegem, nu să le copiem, trebuie să le ferim de contaminări, de tot felul de combinaţii şi invenţii, de transfigurări, de manipulare prin sonorităţi electronice, de toate aceste „inginerii" păguboase care îndepărtează folclorul de izvoarele lui adevărate, denaturându-i sensurile. Sunt unii aşa-zişi „autori" care iau o strofă de la mine, alta de la altcineva, le pun cap la cap, iar dacă îi întrebi, nici n-au auzit de Câmpia Transilvaniei. Astfel de interpreţi, după părerea mea, n-au ce căuta pe scenă.
- Un fel de „plagiatori"… folclorici. Se poartă în multe domenii.
- Din păcate. Însă, în ce priveşte şansele şi viitorul cântecului nostru popular, eu îmi păstrez optimismul: folclorul înseamnă frumuseţe, iar frumuseţea rămâne în timp şi peste timp… Ce frumos spunea George Enescu: „Folclorul nostru nu numai că este sublim, dar te face să înţelegi totul. E mai savant decât toată muzica aşa-zis savantă. Şi asta, într-un fel cu totul inconştient. E mai melodic decât orice melodie, dar asta fără să vrea. E duios, ironic, trist, vesel şi grav".
- Inutil să vă întreb dacă veţi renunţa la cântat când veţi fi pensionară. Vă întreb, însă, ce v-aţi dori, la cei 60 de ani pe care îi împliniţi la 29 februarie?
- Sincer, mi-aş dori să scot un CD cu cântece autentice din Câmpia Transilvaniei. Este un vechi vis de-al meu. Un CD de calitate, care să placă publicului îţi ia cel puţin doi-trei ani. E şi foarte costisitor.
- Există sponsori…
- Eu nu m-am încumetat niciodată să apelez la sponsori. Mi s-a părut jenant… În fine, vom mai vedea. Cât despre a renunţa la cântat, nu, nici vorbă!
- Vă mulţumesc pentru această interesantă şi instructivă convorbire şi vă urez La mulţi ani… bisecţi! Se spune că, la 64 de ani, persoanele născute pe 29 februarie (care au ocazia să-şi serbeze ziua de naştere doar o dată la patru ani) ating… vârsta majoratului, fiind felicitate pentru a 18-a oară. Aşa că, pentru dumneavoastră, vremea-i tânără. Vă doresc să o folosiţi şi să vă bucuraţi de ea, cu sănătate şi iubire, alături de cei pe care îi iubiţi!
