Situat la graniţa dintre ziaristică şi literatură, jurnalul de călătorie al lui Basilius V.B., nimeni altul decât colegul nostru Vasile Bota, dezminte, dacă mai era nevoie, opinia răutăcioasă a unora, cum că „ziaristul este un scriitor ratat", fie şi numai dacă ne amintim că, prin „Cartea Oltului", Geo Bogza a „forţat", cu succes, intrarea reportajului în sfera genurilor literare.
Basilius V.B. depăşeşte această graniţă, aparent rigidă, însemnările lui sărind, cu naturaleţe, din pagina de ziar în pagina de carte.
Autorul ne propune o Americă la care nu ne-am fi aşteptat, având în vedere tonele de scrieri (mai ales postdecembriste) cuprinzând note, relatări, impresii despre „lumea nouă", în care doar ogarul e cenuşiu, restul fiind „super", „cool", în cel mai rău caz, „ok" dar, în orice caz, mult mai „super", mai „cool" şi mai „ok" decât prin părţile noastre.
Nimic din toate acestea la Basilius V.B.: el se miră cu măsură şi cumpătare, observă, cântăreşte, analizează, compară şi trage concluzii, nu fără a lăsa loc îndoielilor, semnelor de întrebare. Nu străbate metropolele înarmat cu ghidul turistic, să bifeze cine ştie ce obiectiv, lângă care, dacă nu ţi-ai făcut un „selfie", degeaba ai mai schimbat fusul orar, ba chiar ai trăit degeaba. Îl interesează faptul aparent mărunt, cotidian, zonele mai puţin… fabuloase, chiar neatractive pentru turistul avid şi consumator de senzaţii. El vizitează o stupină, o livadă de pomi fructiferi, şi-ar cumpăra mai degrabă un tractoraş decât cine ştie ce şmecherie americănească „high tech". Apreciază ordinea şi curăţenia, copacii îngrijiţi, nu ciopârţiţi alandala ca pe la noi, curţile fără gard (fiindcă, ce să vezi, acolo nu se fură de prin ogrăzi) faptul că, pe timpul zilei, cu excepţia pauzei de prânz, nu vezi ţipenie de om pe stradă. Se uită în stânga şi în dreapta, atent la tot ce ar putea învăţa el şi i-ar putea învăţa pe alţii, spre a fi de folos celor de acasă. Zăboveşte, pe întinsul câtorva pagini, asupra „petecului de Românie" - biserica ortodoxă, locul în care cei ademeniţi, odată, de visul american, se regăsesc pe ei înşişi, în rugăciune şi credinţă străbună. Le intuieşte singurătatea, înstrăinarea, dorul de casă. Băiatului său, medic stabilit de ceva vreme în Statele Unite, îi spune cu dezarmantă sinceritate: „Eu, la mine în garaj, sunt mai fericit de o mie de ori decât tine, în America. Stau acolo, la o poveste cu Şony, cu Moică sau cu Ioan Graur, să vezi acolo descătuşare şi relaxare". Noaptea, plânge pe ascuns, întristat că „nepoţii americani, când sunt întrebaţi de unde sunt bunicii, ei spun că de la aeroport". Fiului, oarecum deranjat de titlul „Un ţăran român în America", reproşându-i tatălui că este prea subiectiv şi deloc „elitist" în relatările sale, îi răspunde, pe şleau, că nu-i place America şi că, aşa ţăran cum se consideră, n-a făcut degeaba umbră pământului, dovadă, bunăoară, livezile de nuci, îngrădite cu gard, stupina, via şi grădina de zarzavat din Bahnea sa natală. „Copilul meu drag nu poate înţelege acel sentiment nobil, trăit de un ţăran care îşi vede visul împlinit", constată, cu amărăciune, autorul.
După cum singur mărturiseşte, „Un ţăran român în America" nu se vrea o radiografie a societăţii americane, ci un mănunchi de impresii făcute publice din nevoia unei descătuşări, a unei eliberări emoţionale.
Ni se propune, un fel de … Americă la îndemâna oricui, fără înflorituri şi fasoane. Povestitor plin de har, înzestrat cu un sănătos simţ al umorului, „ţăranul" Basilius V.B. are ceva din sfătoşenia humuleşteanului Ion Creangă, dar şi din filosofia „ţăranului conservator" Ilie Moromete, iar împrejurarea că nu cunoaşte limba engleză - fapt pe care îl percepe ca pe un real handicap - nu-l împiedică să „prindă" America mai bine decât un… ţăran cu atestat de competenţă lingvistică, obţinut la cine ştie ce faimoasă universitate de pe mapamond.
Volumul va fi lansat duminică, 28 februarie, ora 11, la Biserica Ortodoxă din satul Agrişteu, comuna Bălăuşeri.
