Adrian Păunescu a fost contemporan cu noi, este contemporan cu noi și va fi, în continuare, prin bătăile de inimă ale lirei sale, care nu s-au oprit, un contemporan pe pământul nostru natal, România, care a cunoscut multe necazuri!
Scriu o carte despre Adrian Păunescu. Sunt singurul scriitor maghiar, jurnalist și publicist din România, care am avut nu numai o relație de prietenie, timp de mai multe decenii, respectiv în regimul trecut și în perioada de după Revoluția din decembrie 1989, cu personajul emblematic al epocii: poetul, fondatorul de revistă, liderul mișcării culturale „Cenaclul Flacăra", care a mobilizat și entuziasmat zeci de mii de oameni, ci și o alianță de camarad de luptă și, nu în ultimul rând, o legătură directă de colegi. Am fost permanent colaboratorul extern al celui mai popular săptămânal din București, în epoca dinainte de 1989, și anume revista „Flacăra", editată într-un tiraj imens, condus de Adrian Păunescu. Iar, după 1989, am publicat, săptămânal, în paginile revistelor „Vremea", „Totuși iubirea" și „Flacăra" lui Adrian Păunescu. Din rubrica mea, intitulată „Együtt" („Împreună"), publicată în paginile acestor reviste, s-a născut, de fapt, datorită insistențelor lui Adrian Păunescu și entuziasmului său irezistibil , organizația noastră civică, culturală, non-profit, Asociația Culturală și de Prietenie „Együtt-Împreună", precum și revista culturală, bilingvă (maghiaro-română), care, de 25 de ani, militează eficient pentru consolidarea armoniei interetnice și pentru unitatea frățească a poporului român și naționalitatea maghiară conlocuitoare.
Volumul la care lucrez acum este o colecție a eseurilor, a mărturiilor, a unor dispute, care se referă la viața, activitatea, într-un cuvânt, la opera de o viață a lui Adrian Păunescu, care au fost scrise în ultimii 26 de ani. Volumul meu îl apreciază, înainte de toate, pe liricul Adrian Păunescu, poetul Tribunei Poporului, care a apărat, cu fidelitate și cu dârzenie neclintită, chiar și în ultima clipă a vieții sale, pe patul său de la spital, națiunea sa îndrăgită, națiunea română și patria sa.
Mărturisesc sincer, am decis să scriu acest volum din două motive: în primul rând, am convingerea că nu este lipsit de interes nici din punct de vedere al istoriei literare, dacă literatul sau tânărul poet al viitorului se va confrunta, prin „lumina spirituală" a unui scriitor maghiar contemporan, cu fenomenul Păunescu. În al doilea rând, consider că este important ca să așez în centrul conștiinței literare publice și al opiniei publice un fapt incontestabil, și anume că opera, spiritul lui Adrian Păunescu, azi, în epoca noastră tulbure, în climatul formării statului nostru de drept, a democrației noastre constituționale, se adresează direct prezentului. Cu alte cuvinte: Adrian Păunescu este contemporan cu noi! Azi, el este cel mai important și cel mai mare contemporan cu noi! Cel care este atent la mesajul operei sale, adresată zilelor noastre și își asumă acest mesaj, își dă seama imediat că moștenirea ideologică a lui Adrian Păunescu ar putea să fie, și trebuie să fie, laitmotivul unei țări, al întregului popor.
La 22 octombrie 2007, senatorul Adrian Păunescu a dat citire, în cadrul ședinței plenare a Senatului, declarației politice intitulate: „Derbedeul politic, Markó Béla, atacă iarăși România". Textul declarației a fost publicat în Monitorul Oficial și în revista lui Adrian Păunescu. Imediat după ce am citit această declarație, am scris un articol și l-am sunat pe Adrian Păunescu, pentru a-l felicita pentru acest expozeu în care și-a exprimat, în mijlocul aplauzelor furtunoase ale plenului Senatului, cu același entuziasm înflăcărat și cu cuvinte dure, adevărurile de care așa de mult am avut nevoie atunci și avem nevoie și azi ca de o bucată de pâine... Această declarație politică a fost publicată de organizația noastră civică, Asociația Culturală și de Prietenie „Együtt-Împreună", într-un volum editat în trei limbi - maghiară, română și engleză -, la care am anexat și articolul meu în care am apreciat extraordinarul discurs parlamentar rostit de Adrian Păunescu.
Sunt suficiente câteva citate din această declarație, pentru a confirma că anumite chestiuni politice decisive, anumite stări de lucruri denunțate prin atitudinea sa fermă, în apărarea integrității teritoriale a țării, precum și avertizările sale adresate clasei politice în unele situații, au o importanță deosebită, mai ales acum, când țara se pregătește pentru sărbătorirea centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia. De la tribuna Senatului, Adrian Păunescu a declanșat un adevărat atac împotriva acțiunilor provocatoare, lansate de către unii lideri ai UDMR, respectiv împotriva tezelor politice și a declarațiilor președintelui Uniunii Democrate Maghiare din România, Markó Béla, și ale senatorului Frunda György, declarații care au avut drept scop, în mod agresiv, distrugerea integrității teritoriale a României, care, în ultima instanță, au neglijat importanța istorică a Marii Uniri, înfăptuită de Marea Adunare de la Alba Iulia.
Ce a spus Adrian Păunescu? De ce a protestat în mod legitim? De ce a fost revoltat, când a susținut discursul său în plenul Senatului, pe 22 octombrie 2007? De ce a reacționat cu aplauze furtunoase plenul Senatului? Iată, câteva paragrafe din discursul senatorului Păunescu: „De multă vreme nu am fost atât de indignat și atât de marcat de o ticăloșie la nivel internațional, cum este cea pe care a făcut-o președintele UDMR, colegul nostru, domnul senator Markó Béla. Dacă aș zice să-i fie rușine ar fi puțin... Cum vine declarația aceasta a senatorului Markó Béla, că-i este dor de „patria pierdută". Care patrie? Îi este dor de patria pierdută! Să meargă în ea sau în ce-i este mai apropiat. Iată ce declarații face liderul UDMR: «Țara pierdută în 1918, casele, pădurile, pământurile, steagul... În 1526, strămoșii noștri au pierdut..., pentru un secol și jumătate, țara nu a mai fost a noastră". Ce mod de a discuta este acesta? Unde se trezește acest derbedeu politic? Cât vom mai suporta mizeriile acestuia?... Noi suntem, în general, slabi și pentru că statul român s-a transformat într-o ficțiune. Unde sunt legile noastre? Poate oricine să facă orice în România? Dacă traversează strada pe roșu, domnul Markó Béla poate avea contact cu o mașină. Dacă traversează Constituția pe roșu, domnul Markó Béla nu va avea contact cu nicio lege, cu nicio reglementare, va putea face, în continuare, ce dorește... Statul român trebuie să înceteze de a mai fi o ficțiune și să-și intre în rol... Să vorbească domnul Marko așa la dumnealui în apartament, nu în fața publicului internațional... Să-i fie rușine până la capătul vieții! Lui și tuturor celor care-l susțin! Și să ne fie rușine și nouă, dacă nu vom ști să acționăm conform Constituției și legilor acestei țări și conform Europei Unite!... Iată ce zice senatorul Frunda: «Când votați să vă amintiți că UDMR va cere Europei autonomia Ținutului Secuiesc...» Dar ce țară este aceasta care le îngăduie să meargă acolo și să facă dânșii ce vor? Auziți frundismele: «În acest moment, maghiarii din România stau pe un scaun cu trei picioare. Avem reprezentare la nivelul autorităților locale, în Parlament și Consiliul Europei, ne lipsește reprezentarea la Bruxelles, ca scaunul pe care stăm să fie unul stabil». Doresc Markó și Frunda scaune cu patru picioare, și anume să fie în Europa și să lovească de acolo statul român".
Citesc această constatare cu privire la senatorul Frunda, în declarația politică a lui Păunescu. Involuntar îmi vine în minte afirmația senatorului, rostită cu ani în urmă, într-o declarație de presă: „Viitorul României - susținea - poate fi asigurat prin înființarea euroregiunilor, care să dispună de parlamente de sine stătătoare". Această idee se află în contradicție cu prevederile Constituției României. („Sunt interzise de lege îndemnul la separatism teritorial"). Senatorul pledează, în ultima instanță, pentru federalizarea țării, ceea ce este echivalent cu ignoarea absolută a Marii Uniri de la Alba Iulia. După toate acestea putem să ne întrebăm, pe bună dreptate: ce fel de sfaturi „înțelepte și constructive" ar fi putut da Frunda György, în calitatea sa de consilier ministerial, în procesul de conducere exercitat de Victor Ponta, în condițiile în care revendică autonomia teritorială, pe criterii etnice, și federalizarea României, adică de pe poziții prin care neagă prevederile constituționale...
P.S. Discursurile rostite ani de zile de Adrian Păunescu în Parlamentul României și în Parlamentul European ar trebui să le publicăm, cât mai urgent, într-un volum. Este vorba despre un volum cu valoare documentară, care, pentru generația viitoare, va putea oferi o imagine legitimă despre perioada respectivă a epocii noastre de tranziție. Această idee ar merita să beneficieze de un sprijin din partea Guvernului român, materializată sub îngrijirea Editurii Academiei.
