Justinian Marina s-a născut la 22 februarie 1901, în Suești, jud. Vâlcea, și a decedat la 26 martie 1977, în București, fiind înmormântat în Biserica ,,Radu Vodă''. A făcut studii la Seminarul teologic „Sf. Nicolae" din Râmnicu Vâlcea și la Facultatea de Teologie din București. A fost învățător în Olteanca-Vâlcea și în Băbeni-Vâlcea, paralel preot-paroh în Băbeni, a fost director al Seminarului teologic și preot slujitor la Catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea, preot paroh la Biserica „Sf. Gheorghe", în aceeași localitate. Rămas văduv, în 1945 a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, cu titlul „Vasluianul"; locțiitor al scaunului mitropolitan din Iași, arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei, locțiitor de patriarh; la 24 mai 1948 ales, iar la 6 iunie 1948, înscăunat ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, păstorind până la moarte.
Ca patriarh rămâne în Istoria Bisericii românești prin cunoscutul său „apostolat social", prin care a știut să dea o nouă orientare activității Bisericii în condițiile noi de viață instalate de regimul comunist. În ciuda tuturor dificultăților, în cei 29 de ani de patriarhat, au avut loc o seamă de evenimente și schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei românești în lumea creștină și l-au făcut o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii. La 19-20 octombrie 1948, Sf. Sinod a votat un nou Statut pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia având acum numai 5 mitropolii, cu 13 eparhii sufragane, la care se adaugă două eparhii românești în „diaspora". În 1950 Sf. Sinod a hotărât - pentru prima oară - trecerea unor ierarhi, călugări și credincioși români în rândul sfinților și generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră, iar canonizarea lor solemnă s-a făcut în 1955. În 1948 s-a procedat la reorganizarea învățământului teologic ortodox; de atunci și până în 1989 au funcționat două institute teologice de grad universitar (București și Sibiu), și 6 seminarii teologice (București, Buzău, Mănăstirea Neamț, Cluj, Craiova și Caransebeș); s-au editat noi periodice bisericești, ori și-au continuat apariția cele vechi, la care se adaugă o serie de periodice editate de comunitățile ortodoxe române de peste hotare. S-au reeditat Biblia sinodală, în două ediții (1968 și 1975), Noul Testament (1951), toate cărțile de cult (fiecare în mai multe ediții), aproape toate manualele necesare pentru învățământul teologic superior și seminarial, la care se adaugă o serie de lucrări cu caracter teologic și istoric, scrise de ierarhi, profesori de teologie și preoți, sau teze de doctorat. El însuși a publicat 12 volume, sub titlul semnificativ Apostolat social (București, 1948-1976), cu toate pastoralele, cuvântările și articolele sale. S-au restaurat zeci de biserici monumente de artă, s-au ridicat biserici noi și s-au pictat fie unele din cele vechi, fie din cele noi; s-au amenajat aproximativ 100 de muzee și colecții de obiecte bisericești, mai ales în incinta unor mănăstiri. A purtat o grijă deosebită preoților de mir, asigurându-le salarii, și pensii. A creat așezăminte de asistență socială pentru preoți și călugări bătrâni (Dealu), pentru călugărițe și preotese bătrâne (Viforâta). A întreținut legături cu celelalte biserici ortodoxe surori și cu alte biserici creștine. El însuși a făcut vizite, în fruntea unor delegații sinodale, la bisericile: Rusă, Georgiană, Sârbă, Bulgară, patriarhiile ecumenică, de Alexandria și Ierusalim, Biserica Greciei. S-au inițiat relații cu bisericile vechi orientale, prin vizite reciproce: patriarhul a vizitat Patriarhia armeană din Ecimiadzin, Biserica etiopiană, Biserica coptă, Biserica siriană din Malabar-India. S-au inițiat și întreținut relații cu o serie de biserici romano-catolice naționale, unele vizitate de însuși patriarhul Justinian, în fruntea unor delegații sinodale: Austria, Germania, Belgia, cu Biserica vechilor catolici și cu Biserica anglicană. La rândul lor, delegați ai tuturor acestor biserici au vizitat pe patriarhul Justinian și biserica sa. După 1961, când Biserica Ortodoxă Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al bisericilor, ea participă la toate acțiunile desfășurate în cadrul mișcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al bisericilor, Conferința Bisericilor Europene etc.
Putem concluziona faptul că Patriarhul Justinian Marina a fost unul dintre cei mai de seamă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, cârmuind în fruntea acesteia o perioadă lungă de timp cu devotament și elan duhovnicesc.
