CENTRUL DE EXCELENȚĂ TÂRGU-MUREȘ: DEBUT CU VICTORIE, DUPĂ UN MECI SPECTACULOS CU CINCI GOLURI

Distribuie pe:

Prima partidă oficială din 2016 a echipei „Tricolor 11" Târgu-Mureș, antrenate de Adrian Toader, a fost una din care suspansul nu a lipsit, tinerii juniori ai Centrului de Excelență asigurându-și victoria cu 3-2 în fața celor de la ACS Poli Timișoara. Prima repriză a partidei cu ocupanta locului patru din seria Vest, ACS Poli Timișoara, a consemnat pe tabela de marcaj o singură reușită, cea din minutul 32, semnată de Horșia. Repriza secundă a fost una intensă, cu patru reușite, câte două de fiecare echipă, timișorenii egalând de două ori. În urma acestui rezultat, mureșenii urcă o poziție în clasament, până pe locul 6, rămânând la două puncte distanță de colegii lor din Centrul de Excelență de la Timișoara, echipă care a învins miercuri pe U Cluj, cu 2-1. În meciul cu ACS Poli Timișoara, antrenorul Adrian Toader a apelat la următoarea formulă de start: Baumann - Boboia, Ivan, Scarlat, Lupșe - Moț, Crișan - Csegoldi, Horșia (cpt.), Gritto - Enea. Singura schimbare a fost efectuată la pauză, atunci când Baumann i-a lăsat locul rezervei Băilă.

Lasă un comentariu