În cartea De la regimul comunist la regimul Iliescu. Convorbiri între Virgil Măgureanu și Alex M. Stoenescu, Editura RAO, 2008, pp.166-172, cei doi autori ajung la concluzii inechivoce: Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureș trebuie interpretat din perspectiva creării unor stări de tensiune care să ducă la compromiterea României ca stat național unitar, izolarea și marginalizarea ei. Este vorba de interesul unor state - URSS și Ungaria - ca Transilvania să devină subiect de drept internațional și de schimbarea staus-quo-ului internațional și teritorial al României.
Virgil Măgureanu, primul director al SRI, este foarte direct: Conflictul „a fost una dintre tentativele fățișe, că altele au fost discrete, de a încerca, de a forța o incendiere, la propriu și la figurat, a atmosferei din Ardeal pentru ceea ce urma să se întâmple: desprinderea Transilvaniei de România".
Conform autorilor, conjunctura care a dus la incidentele din 19-20 martie poate fi structurată astfel:
1. Președintele Ion Iliescu numește alături de el pe Károly Király la conducerea țării; foarte probabil, Iliescu nu cunoștea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de „disident" față de Ceaușescu.
2. Károly Király rupe punțile de legătură și de înțelegere între români și maghiari în Transilvania; schimbă compoziția organelor de conducere din Târgu-Mureș în care românii devin minoritari;
3. Încep acțiuni de destabilizare: înființarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea directorilor de instituții și întreprinderi români; profanarea statuilor lui Avram Iancu și Bălcescu (exemplu concludent de „gândire magică primitivă "); criza școlilor care atinge apogeul după ce, în urma unei dezinformări, printr-o telegramă (!) ministru Mihai Șora decide evacuarea de la liceul Bolyai a 14 clase cu limba de predare română; încercarea ulterioară de scindare a Universității de Medicină și Farmacie.
4. Transformarea FSN în partid politic influențează negativ situația. Mioapă politic, având în față doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată/dezinformată, puterea de la București se dezinteresează de problematica Transilvaniei;
5. Românii care se simt abandonați înființează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească ca organizație de autoapărare. Aflat sub influența lui Károly Király, președintele CPUN Ion Iliescu „temporizează" și nu ia în considerație semnalele de avertisment ale delegației UVR. În stradă se scandează: „Iliescu nu uita, și Ardealu-i țara ta!";
6. Au loc acțiuni psihologice de intimidare a românilor: marșul cu lumânări și cărți de la 10 februarie condus de scriitorul András Sütö - 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita și Covasna - posibil exercițiu de mobilizare; crește afluența de ziariști internaționali din presa scrisă și audio-vizuală, care toți vorbesc limba maghiară, și care transmit prompt „evenimentele" etc. Toate acestea presupun un „centru de gândire" profesionist ;
7. După 15 martie 1990, când în județele Satu Mare, Covasna, Harghita și Mureș au loc manifestări ale populației maghiare, are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor și, în paralel, a românilor. Mitingurile și manifestațiile se potențează reciproc după ce criza separării școlilor atinge punctul critic. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forță cu mașina într-o coloană de demonstranți români, rănind grav mai multe persoane. La 19 martie este devastată clădirea în care era sediul partidelor politice, iar András Sütõ este grav molestat.
8. Situația se deteriorează până la izbucnirea în data de 20 martie la Târgu-Mureș a unui conflict violent. Acesta se petrece pe fondul unei deficiențe informative foarte grave din partea autorităților locale, mergând până la dezinformarea autorităților centrale : maghiarii deliberat, românii din oportunism sau slugărnicie.
Nu am structurat și o cronologie a evenimentelor, dar ea poate fi găsită pe larg în cartea col. Ioan Judea, Târgu-Mureș, Cumpăna lui martie, ed. Tipomur, 1991.
Un jurnal personal pe acest subiect, 20 martie 1990 - Imagini blânde de la Târgu-Mureș, este accesibil pe internet la mai multe adrese printre care și http://roncea.ro/2010/03/20/exclusivitate-roncea-ro-20 -martie-1990-jurnalul-unui-martor-ocular-corespondentul-tvr-dorin-suciu-a-filmat-totul/
Jurnalul nu relatează decât pe scurt unele întâmplări care, după peste un sfert de veac de la dramaticele evenimente, capătă semnificații deosebite.
Cea dintâi s-a petrecut în dimineața zilei de 20 martie în biroul președintelui CPUN Mureș, gen. (r) Ion Scrieciu, în prezența lui Augustin Buzura, venit pentru a face un raport despre situația de la Tg.-Mureș, Ion Vulcan, corespondentul județean al Radio România și Simonfi Katalin, colega de la redacția maghiară a TVR. În timp ce discutam despre incidentele din seara precedentă, a căror victimă fusese scriitorul András Sütõ, a sunat pe „firul scurt" Ion Iliescu, care s-a arătat foarte îngrijorat și s-a interesat de starea acestuia. Președintele a întrebat dacă este cazul să vină la Târgu-Mureș. Trebuia să primească o delegație a Societății Timișoara, dar s-a arătat gata să anuleze întâlnirea și să vină pentru a dezamorsa tensiunile. A fost asigurat de gen. (r) Scrieciu că, deși gravă, situația poate fi ținută sub control. Peste numai câteva ore, gen. Ioan Scrieciu era el însuși ținut „sub control", sechestrat în propriul birou cu cuțitul la gât.
La propriu… Ceea ce s-a întâmplat apoi dovedește că, așa cum spunea cancelarul german Konrad Adenauer, istoria este rezultanta greșelilor care puteau fi evitate…
A urmat, la scurt timp, episodul peliculei filmate de mine în 20 martie de la etajul al 5-lea al hotelului Grand, cuprinzând principalele secvențe ale dramei care se consumase în după-amiaza zilei. După vizionarea în masa de montaj de către Teodor Brateș (cel care a orchestrat în primele zile ale Revoluției din decembrie 1989 diversiunea „teroriștii Securității") a decis ca reportajul să nu se difuzeze. Filmul există și astăzi, în arhiva Ministerului Apărării Naționale. A ajuns acolo cu prilejul comemorării unui an de la evenimente, după ce a fost difuzat la emisiunea militară a TVR din inițiativa col. Valeriu Pricină. Am constatat cu acea ocazie că din reportaj lipsesc câteva secvențe importante. Una dintre ele este cea în care este rupt cordonul de polițiști care despărțea masivul grup de demonstranți maghiari de grupul mult mai mic de demonstranți români. Operațiunea este executată prin îmbrâncirea violentă a acestora din urmă de un detașament de indivizi înarmați cu bâte scurte și care, după îmbrăcăminte, nu erau țărani veniți de pe valea Gurghiului. Cine erau aceștia rămâne deocamdată o enigmă. Personal, după ce am intrat în posesia unor informații, cred că făceau parte dintre cei specializați în gherilă urbană în cazarma din Bicske. S-ar putea ca acesta să fie motivul dispariției acelei secvențe? Sau poate că erau mercenari ai unei alte puteri?…
Al treilea episod pe care trebuie să-l detaliez acum este discuția pe care am avut-o cu gen. (r) Ioan Scrieciu referitor la faptul că Károly Király, care la sfârșitul lunii februarie plecase la Budapesta pentru a se trata de leucemie. Acesta mi-a spus că era vorba de un pretext pentru ca Király, care era agent al serviciilor de informații ungare, să coordoneze „direct de la sursă", prin emisari, manevrarea situației de la Târgu-Mureș. Cum nu a fost dispus să-mi dea amănunte, nu am luat în considerare informația. Relativ recent, am aflat că informația era reală și că îi fusese furnizată de serviciile de informații ale armatei, sursa fiind colonelul I.T., atașatul militar la Budapesta. Pe baza lor, gen. (r) Scrieciu a și făcut, imediat după evenimente, o plângere penală împotriva lui Károly Király.
Istoricul american Larry Watts crede că: „Este plauzibil ca Károly Király să fi fost (și) agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost și la studii acolo. Și, mai mult decât atât, când Gorbaciov a venit aici în '87 și Károly Király era consemnat la domiciliu, Gorbaciov a trimis o mașină de la Ambasada sovietică la Târgu-Mureș, l-a luat la recepția la care a fost și Ceaușescu și, în timpul acestei recepții, a stat de vorbă cu Király vreo zece minute. Și după asta Király a fost dus cu o mașină sovietică din nou la Târgu-Mureș. Nu mai este nicio îndoială, el a fost omul sovieticilor. Ar fi foarte folositoare o abordare istorică și nu polemică despre ce s-a întâmplat în martie 1990." [Irina Airinei, „Anamnesis", ed. MarLink, București 2011, p. 348.]
Anul trecut, la începutul lunii noiembrie 2015 am aflat nu numai că Károly Király, cel grav bolnav de leucemie, trăiește bine-mersi în țara vecină, ci și că împlinind 85 de ani a fost decorat cu cea mai înaltă distincție pentru merite deosebite de János Ader, președintele Ungariei...
(va urma)
