- La rotundul celor 80 de ani pe care îi împliniți chiar azi, și din care aproape șaizeci i-ați dedicat gazetăriei, întruchipați, fără îndoială, o biografie și o carieră de excepție. Sunteți nu doar decanul de vârstă al redacției, ci și unul dintre cei mai longevivi ziariști din țară, un… gazetar de cursă lungă. Dezvăluiți-ne secretul!
- Secretul, dacă se poate numi așa, e simplu: cumpătare în toate, mai ales în relația cu oamenii. Aceasta trebuie să fie una de respect reciproc, iar pe cei care, intenționat, caută gâlceava, tratează-i cu indiferență, nu-i lua în seamă, lasă-i să vorbească singuri, să-și consume otrava și invidia din suflet. Asta îi va face să sufere cel mai mult, scurtându-și viața „cu mâna" lor. De asemenea, important e să-ți faci timp pentru tine: pentru spectacole, pentru lectură, pentru mișcare în aer liber, în natură, unde sufletul își găsește liniștea pentru a scăpa de stresul cotidian, responsabil de bolile care ne pândesc. Important este să ne călăuzim după principiul: fiecare început e un sfârșit, fiecare sfârșit e un început…
- Vorbiți-ne, așadar, despre începuturi și cum au „sfârșit" ele pe strada Gheorghe Doja nr. 9, în acest birou pe care îl ocupați și la această masă pe care scrieți de aproape șase decenii.
- Bună întrebare. Pentru a răspunde, am avea nevoie de mult timp, de multe pagini de ziar sau - de ce nu? - de o carte. Pe scurt, s-a întâmplat la 1 august 1960. În această clădire se afla sediul Regiunii Autonome Maghiare, dar și al redacției Ziarului Steaua roșie, „înaintașul" Cuvântului liber. Cum am ajuns redactor la ziarul de atunci? În urma unei sancțiuni pentru că am refuzat o importantă funcție de stat. În acea zi de început de august, am fost invitat să mă prezint la primul secretar al Regiunii Autonome Maghiare, Csupor Lajos. Am urcat pentru prima dată scările clădirii de la nr. 9, de pe strada Gheorghe Doja, unde se află acum sediul UDMR - scări pe care le tot urc de aproape șaizeci de ani. Întâlnirea cu primul secretar a fost scurtă: m-a întrebat dacă îmi place ziarul. Neștiind la ce se referă, am tăcut. Răspunsul a venit tot din partea primului secretar: „Peterfi, condu-l pe tovarășul Husar la ziar, unde este încadrat de la 1 august". Iată cum am devenit ziarist, profesie despre care, la vremea aceea, nu știam aproape nimic. Începuturile într-ale gazetăriei au fost în secția de probleme cetățenești, sociale și de știri, unde mi s-a spus să scriu informații despre ce se întâmplă prin regiune. După vreo doi ani, am trecut la secția economică, unde am scris articole și reportaje din întreprinderi. De publicat, erau publicate când era „loc în ziar" pentru că spațiul era ocupat de veterani, cu articole lungi, de câte o pagină de gazetă. Ucenicia a fost destul de grea, până am învățat ce este ziaristica, să mulțumești și partidul, și pe cititori. Anii au trecut repede, ziarul și-a schimbat formatul de mai multe ori, în redacție au venit colegi noi, mulți au plecat…
- Dumneavoastră, însă, v-ați ținut locului…
- Da, am rămas unde mă aflu și în prezent, pentru că am iubit această profesie nobilă, care slujește omul, cu faptele lui bune sau mai puțin bune, în fond, viața semenilor noștri, societatea în care trăim și muncim, încercând, pe cât posibil să o facem mai dreaptă. Privind înapoi, întâmplarea, pe care atunci, la începuturi, am socotit-o nefericită, a fost, iată, o șansă de a îmbrățișa o profesie pe care o iubesc, o fac cu răspundere, de aproape 60 de ani, urcând și coborând cele 53 de trepte care, până acum, nu m-au obosit într-atât încât să mă facă să renunț.
- Cum era gazetăria… de pe vremuri? Câtă libertate de expresie? Câtă cenzură?
- Cum era viața de gazetar de pe vremuri?... Dacă ai iubit meseria și ai făcut-o cu sufletul și cu dragoste față de semeni, și atunci - înainte de 1989 - viața de ziarist era frumoasă. Libertatea de a scrie, în limitele bunei-cuviințe, nu ți-o lua cenzura. Erai liber să critici faptele îndreptate împotriva oamenilor de către cei aflați în funcții de partid și de stat, la nivel local, care, în cele mai multe cazuri, se schimbau în bine. Restricții erau de a nu-i critica pe cei de la centru și pe șeful suprem.
- Relatați-ne un eveniment, din biografia dumneavoastră, care v-a marcat în mod deosebit și v-a influențat traseul profesional.
- Evenimentul vi l-am relatat deja - atunci când, printr-o sancțiune, mi s-a „impus" să lucrez la ziar, să profesez ziaristica, meserie pe care, la începuturi, am învățat-o la locul de muncă, pe urmă, prin studiu la nivel înalt, certificat prin diplomă. Însă, dacă n-aș fi iubit această meserie, îmbrățișată printr-o întâmplare care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi una fericită, nu aș fi rezistat s-o practic aproape șaizeci de ani. Dovada - în toți acești ani, în redacție au venit mulți colegi noi, unii aveau studii în domeniu, alții nu, și au plecat, după scurt timp, cu zecile, fie în urma unor restructurări, fie pentru că nu s-au acomodat cu profesia de gazetar.
- Nu v-a „scăpat" niciun gen gazetăresc. Aveți, totuși, unul preferat?
- Într-o perioadă atât de îndelungată, am scris mii de articole, din toate genurile gazetărești, însă trei sunt cele pe care le-am practicat cu plăcere: informația, reportajul și, mai ales, comentariul economic și politic, pe care, când am timp, îl mai abordez și în prezent.
- Cum se văd…vremurile, de la înălțimea celor 80 de ani? S-au schimbat oamenii, problemele cu care se confruntă?
- Într-adevăr, am trăit și am văzut multe. Am cunoscut o sumedenie de oameni. Am „străbătut" patru regimuri politice, sisteme și ideologii care, în general, au fost și sunt în favoarea celor bogați, nu a oamenilor de rând. M-am născut într-un sat - Cașva, de pe Valea Gurghiului, la 17 martie 1936, într-o zonă cu păduri falnice, cu o apă cristalină ce curgea prin curtea casei, spre moara lui Lipu. Acum, nici pădurea, nici apa nu mai există. Pădurea a fost tăiată, albia a secat… M-am născut în România Mare, pe vremea domniei lui Carol al doilea. În 1940, au venit jandarmii lui Horthy, cu pene de cocoș la pălărie. În toamna lui 1944, au venit rușii, cu regimul comunist, iar în 1989, s-a instalat așa-zisa democrație în stil românesc. În toate aceste regimuri, oamenii au trăit și trăiesc, mai ales la sate, cu aceleași probleme, generate de sărăcie, pe care au avut grijă s-o „cultive" cei aflați la conducerea țării, pentru propria lor îmbogățire. Ce-i drept, în zilele noastre, poporul are TV, telefon mobil și, mai ales, internetul, care alimentează, cu succes, bârfa și calomnia, atât de dragi românilor…
- Cum se împacă meseria de gazetar cu activitatea de manager al societății comerciale ce editează cotidianul „Cuvântul liber"?
- Se împacă, se completează reciproc, dacă pui suflet și ești interesat să le faci bine pe amândouă. Nu este ușor să faci bani, în zilele noastre, când presa scrisă se dorește să fie controlată de cei aflați la putere, de „baronii" de tip nou. Mă refer la publicitate și, mai ales, la difuzare - aproape inexistentă, de când guvernul Năstase a vândut firma RODIPET la doi arabi, care au plecat din țară, cu bani cu tot, falimentând întreaga rețea, iar poșta, tot falimentară, mai mult încurcă difuzarea decât o ajută.
- Totuși, nu s-ar zice că nu v-ați descurcat…
- Din decembrie 1995, de când am preluat - fără un leu în contul din bancă - activitatea financiară a SC „Cuvântul liber" SRL, încasările au crescut an de an, până în 2009, când efectele crizei au distrus economia. Ca urmare, veniturile au scăzut, însă societatea a fost și este profitabilă. Dovadă că deocamdată, ne descurcăm binișor, sunt distincțiile acordate, an de an, pentru rezultatele economico-financiare bune, de către Camera de Comerț și Industrie Mureș.
- V-ați simțit vreodată tentat să intrați în politică?
- Niciodată nu am fost tentat să fac politică, în calitate de membru de partid. De fapt, noi, ziariștii, suntem implicați direct în politică, prin ceea ce scriem. Criticăm guverne, președinți, politicieni aflați la putere, însă eu am făcut și fac politica cetățeanului, care dorește să trăiască mai bine, în liniște, să-și plătească taxele și impozitele, dar să se și poată bucura de munca lui, împreună cu familia, ceea ce e tot mai greu.
- Sunteți, de aproape șase decenii, o prezență activă în spațiul public, gazetar și „om al cetății". Considerați că ea, „cetatea", v-a răsplătit efortul? În ce fel?
- Dacă prin „cetate" înțelegeți instituțiile publice de stat, răspunsul este: nu. Poate, de acum încolo… . Niciodată nu-i prea târziu. Sunt însă mulțumit de faptul că cetățenii au apreciat și apreciază articolele publicate în ziar, prin care am contribuit, în oarecare măsură, la îmbunătățirea activității instituțiilor din județul nostru, în special, din municipiul Târgu-Mureș. Am și o mulțumire sufletească, în acest sens, și anume, faptul că, la Gala presei mureșene, din 2005, ediția a VII-a, mi s-a acordat premiul special al Galei, pentru întreaga activitate de gazetar. De asemenea, tot în semn de apreciere pentru activitatea de ziarist și de manager, mai multe organizații și societăți comerciale m-au răsplătit cu diplome de excelență și trofee, din care, vreo douăzeci - acordate de Camera de Comerț și Industrie Mureș.
- Există mult scepticism în privința viitorului presei scrise. Cum ar trebui să fie cuvântul tipărit în coloanele de ziar, ca să-și păstreze forța și credibilitatea? Mai are presa, în general, puterea de a schimba lucrurile în bine? Mai este, ea însăși, o putere?
- Sunt destui cei care îi cântă prohodul presei scrise, în favoarea celei digitale, electronice - internet, TV. Eu susțin că presa scrisă - ziarele și revistele nu vor sucomba. Ce-i drept, multe publicații, mai ales județene, au dispărut, au dat faliment din motive financiare, dar și din cauza calității lor. Nu, categoric, presa scrisă nu va dispărea, în ciuda avântului tehnicii informaționale electronice-digitale. Cuvântul scris rămâne, are puterea perpetuării istoriei lumii, a progresului, a evoluției și involuției, cu bune și cu rele. În Biblie se spune: „La început era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu". Dovadă - pergamentele, plăcuțele din ceramică scrise și vechile tipărituri despre ceea ce s-a întâmplat pe pământ, din timpuri străvechi și până azi. Așa că presa va dăinui, ca o putere, prin cuvântul scris - o putere prin el însuși. Vor rezista acele ziare care informează cetățeanul în mod direct, scurt și la obiect, despre ceea ce se întâmplă, zi de zi, în oraș, în județ, în țară și pe planetă. Trebuie să se renunțe la articolele lungi, întinse pe pagini întregi, în care informația se diluează ori, eventual, reiese din titlu. În zilele noastre, omul nu mai are răbdare, nici timp să citească descrieri lungi, plictisitoare, pentru a afla, de fapt, o știre difuzată într-un minut, la televizor, sau afișată, în câteva cuvinte, pe internet. Ziariștii care vor înțelege și vor scrie scurt și la obiect, și nu vor insulta interlocutorul și nu vor abuza de timpul cititorilor, își vor salva publicația de la dispariție.
- Ce i-ați sfătui pe gazetarii tineri?
- Exact ce am spus înainte, cu câteva completări: să nu fabuleze, să nu scrie ce cred ei despre un eveniment, ci să respecte adevărul și contextul în care a avut loc, să nu jignească prin cuvântul scris, chiar și atunci când critică o persoană sau o instituție. Să scrie corect, clar și pe înțeles, nu alambicat, să nu amestece idei și lucruri care nu au nicio legătură unele cu altele și cu subiectul abordat. Să iubească și să respecte profesia nobilă de gazetar, dacă vor să fie apreciați de cititori.
- De la înălțimea vârstei și a experienței, aveți, fără îndoială, propria filozofie de viață. Cum ați exprima-o, în câteva cuvinte?
- Viața este răsărituri și apusuri, amurguri și zori de zi. Din asfințituri, omul trebuie să renască oricât de lungi ar fi ele, asfințiturile.
- Ce vă doriți în viitor?
- Să fiu sănătos, să-mi continui activitatea în redacție, cât mă vor ține puterile, pentru a contribui, și pe mai departe, la editarea „Cuvântului liber", încât el să ajungă în fiecare zi la miile de cititori din județ, din țară și din cele patru zări ale lumii. De asemenea, am o dorință mai veche, pe care, în această primăvară, sunt hotărât s-o împlinesc, și anume, să adun într-un volum sau două cele mai reușite comentarii, editoriale, reportaje, selectate din miile de articole publicate în cei aproape șaizeci de ani de gazetar în slujba oamenilor și a societății. Mă consider un om realizat profesional și familial. Cu soția, am avut o viață frumoasă, timp de 40 de ani. Am două fiice - una este economist, cealaltă medic.
- Vă dorim succes, viață lungă și LA MULȚI ANI!
