Primul care a atins chestiunea implicării unor servicii de informații străine în declanșarea la Târgu-Mureș a dramei de la 20 martie, în scopul provocării unui conflict interetnic major, chiar a unui război civil, care să pună în discuție pe plan internațional statutul politic și statal al Transilvaniei, a fost, în 2006, Virgil Măgureanu, primul șef al Serviciului Român de Informații. De atunci, au apărut analize și cărți ale unor publiciști, reputați specialiști în intelligence și istorici care sunt de părere că ce s-a întâmplat în 20 martie 1990, la Târgu-Mureș, a avut un evident vector antistatal, susținut de profesioniști ai intoxicării, manipulării și diversiunii care au acționat, atât din interiorul, cât și din afara țării.
O informație relevantă este cea făcută publică de gen. de div. (r) Victor Negulescu, care la începutul anului 1990 devenise șeful serviciului de contraspionaj militar. Astfel, înaintea evenimentelor din martie 1990, de la Târgu-Mureș, un alt spion de bază al serviciilor ungare, colonelul Sándor Arady (fost cetățean român, emigrat în Ungaria și revenit, ulterior, ca atașat militar) a îndeplinit, împreună cu ambasadorul Ungariei în România, mai multe misiuni de spionaj în Transilvania. [Gen. de div. (r) Victor Negulescu, De la informații la contraspionajul militar - drumul anevoios al unui serviciu secret, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2000, pp. 208-209].
Astăzi există date certe că înainte de 15 martie 1990, circa 10.000 de turiști din Ungaria au fost dirijați spre Transilvania: cam 7.000 spre Satu Mare, care era foarte aproape de granița româno-ungară, restul de 3.000 spre Oradea, Cluj, Târgu-Mureș, Harghita și Covasna și o parte spre Timișoara și Arad.
La Satu Mare acțiunea a fost un mare fiasco, arborarea însemnelor Ungariei pe edificiile publice, sau fixarea de plăci comemorative pe clădiri sau monumente de artă și cultură fiind împiedicată. Românii sătmăreni s-au manifestat foarte ferm, ca să folosesc un eufemism, iar când ambiția turiștilor din Ungaria de a arbora steaguri și alte însemne s-a manifestat mai puțin pașnic li s-a răspuns cu aceeași monedă. Retragerea a fost una rușinoasă și, la un moment dat, s-a transformat în panică. „Reacția hotărâtă a populației românești, precum și măsurile de filtrare a materialelor revizioniste ce inundaseră, în primele luni ale anului 1990, Transilvania, au servit apoi ca un binevenit pretext cercurilor revizioniste de a se plânge pe toate căile, de maltratarea minorității maghiare și izolarea ei culturală." [Vasile Moiș, Autonomia „Ținutului Secuiesc": între himeră și trădarea României, Editura EIKON, 2015, pp. 58-59]
Revenind la posibila implicarea în acțiunile premergătoare incidentelor interetnice din 20 martie 1990, a unor servicii de informații străine, generalul de divizie (r) Victor Negulescu precizează că atașatul militar Sándor Arady este același care, „în zilele sângeroase ale lui decembrie 1989, a încercat să-l convingă pe șeful Marelui Stat Major, generalul Ștefan Gușă, de necesitatea distrugerii principalelor centre de cercetare electronică și transmisiuni, a căror dislocare o cunoștea foarte bine…" Între timp, Sándor Arady a devenit coproprietar a două societăți mixte româno-ungare…
Până a ajunge la concluzii sigure privind mecanismele prin care au fost instrumentate „evenimentele de la Târgu-Mureș", ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii acestora pentru lansarea unui nou episod al unui război de imagine împotriva României. El se bazează pe dezinformarea, că la Târgu-Mureș, a avut loc, nici mai mult, nici mai puțin decât un pogrom (!) împotriva minorității maghiare.
Dezinformarea a fost emisă de András Sütö în emisiunea PANORAMA, din 20 martie, a televiziunii naționale ungare. Acesta afirma că UDMR va cere guvernului și parlamentului apărarea, cu armata, a integrității fizice a minorității maghiare! Suto face și un apel la ONU și la comunitatea internațională, „pericolul de pogromuri antimaghiare în Transilvania fiind o realitate concretă".
Tot la 20 martie, într-un interviu acordat ziarului canadian „Toronto Star", episcopul László Tõkés susține că „violența va continua, atâta timp cât guvernul pune o parte din vină pe seama minorității maghiare" și pretinde că „un grup naționalist de dreapta, Vatra Românească, încearcă să-i determine pe maghiari să părăsească țara, să emigreze în Ungaria."
Cele întâmplate atunci, în care vinile românilor și maghiarilor sunt împărțite, au fost copios și fără rușine folosite pentru a acredita ideea că România este sfâșiată de un conflict interetnic fără leac, că românii sunt niște naționaliști șovini incurabili și că minoritatea maghiară este persecutată mai rău decât pe vremea lui Ceaușescu.
Mânat și de rațiuni electorale, primul ministru ungar, Gyula Horn - a lansat, cu două săptămâni înainte de alegerile generale, care urmau să aibă loc în Ungaria, la 9 aprilie 1990, aceeași diversiune conform căreia la Târgu-Mureș ar fi avut loc un pogrom împotriva populației maghiare. Această acuzație, ridicolă și odioasă, a fost făcută la o reuniune ținută la Lisabona, între 22-24 martie pe tema relațiilor Consiliului Europei cu țările din Europa Centrală și de Est.
„Povestiri ale pogromului românesc împotriva etnicilor maghiari din Târgu-Mureș continuă să circule, dar puțini se întreabă cum un „grup", estimat între 500 și 3.000 de oameni, ar putea lansa un pogrom împotriva unui alt grup estimat între 9.000 și 15.000, sau cum un asemenea pogrom ar putea duce la 135 răniți în tabăra atacatorilor, iar în presupusa tabără-victimă doar 33 de răniți." [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania and the End of Cold War, Bucharest RAO 2013, vol. II, pp. 26-27].
Nu au lipsit nici cele mai grosolane manipulări ale opiniei publice internaționale. Astfel, Mihăilă Cofar, victimă a dezlănțuirii instinctelor, a fost prezentat, de televiziunea Channel Four din Marea Britanie, ca și de televiziunea ZDF din Germania, drept… student maghiar, bătut bestial, pentru că solicita înființarea unei universități maghiare! Argumentul suprem era că nefericitul purta un pulover verde!
Ulterior, Peter Swain, regizorul filmului Bad Neibhours - Vecini răi, prezentat de Channel 4, a recunoscut că a „distorsionat realitatea" și că filmul a fost comandat și plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg. [Vezi articolul lui Mihai Mincan: http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano%20-maghiar-20-martie-1990-1-50ad49937c42d5a663924d61/index.html#tab-comentarii]
S-au lansat și făcut și alte speculații pe diferite paliere, privind evenimentele sângeroase de factură interetnică de la 20 martie 1990. Același András Sütö lansează în 1994, la Viena, în ziarul austriac „Der Standard" intoxicarea că drama de la Târgu-Mureș ar fi fost orchestrată de fosta Securitate, pentru a justifica (?!) crearea SRI.
Se știe că la acea dată, Securitatea era desființată, conducerea ei arestată, iar membrii ei închiși prin cazărmile armatei. Oricum, se poate presupune că un serviciu de informații, care în decembrie 1989 și-a încuiat armele în fișete, ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluția, nu era atât de stupid, încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecințe imprevizibile pentru viitorul României doar pentru a demonstra că România are nevoie de un serviciu de informații! Care, oricum era dreptul inalienabil al unui stat suveran…
La rândul său, Elõd Kincses, personaj controversat al acelei perioade, refugiat o perioadă la Budapesta, va susține că, la Târgu-Mureș, ar fi avut loc o diversiune cu mai multe scopuri: înainte de toate, legitimizarea înființării SRI și stoparea investițiilor străine spre Ardeal. La rândul său, György Frunda va relua și el enormitatea că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureș ar fi opera Securității, care „era conștientă că pierde teren și că influența ei se diminuează tot mai mult" (?!).
Sursa acestor elucubrații este prelegerea ținută de Gabriel Andreescu, la sediul „Fundației Bernády", în martie 2005, și publicată, ulterior, în ziarul „Ziua".
Într-un raport prezentat, în februarie 2003, de istoricul Larry L. Watts, pentru Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forțelor Armate (DCAF), se arătă că: „Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naționala a fost mai degrabă puternic resimțită decât înțeleasă complet la București, în mod deosebit, dat fiind degenerarea paralelă a relațiilor sârbo-croate în Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu-Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor '90, a subliniat necesitatea, urgentă, a unui serviciu de securitate internă, care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute. (s.n.)".
La rândul său, într-o carte recent lansată, generalul de brigadă Vasile Mălureanu arată, detaliat, că înființarea unui serviciu național, cu competență generală era decisă cu mult înainte de 20 martie 1990 și accentuează faptul că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureș a fost cauzat de lipsa, timp de trei luni „fapt foarte grav, unic în istoria modernă" a unei „centuri de siguranță" informativă. [Vasile Mălureanu, Apărarea ordinii constituționale: perspectiva unui ofițer de informații, Editura PACO 2016. pp.293-302".
