De ce România a fost (și este încă) mereu perdantă?

Distribuie pe:

La întrebarea de mai sus, mai pot fi puse și altele. De ce noii stăpâni de la Bruxelles (înainte vreme au fost alții) se stropșesc la sclavii de pe plantația România, reproșându-le câte în lună și-n stele? Om fi noi, românii, oaia neagră a Europei? Nici vorbă. Și totuși, România este țara din UE cea mai jecmănită de către Vest. Cum? Printre altele, prin dubla invenție de la Bruxelles a liberalizării prețurilor la energie și a creșterii la o cincime a contribuției energiei regenerabile. Motivele sunt în principal două. Apreciază economiștii.

1) România are resurse energetice (spre deosebire de alte țări din Est care nu au): nu numai că acestea au fost preluate în exploatare de către companii străine (cu valoare adăugată în contul acestora și nu al României), dar, prin obligarea desfacerii lor nu la prețuri legate de costurile interne, ci la prețurile practicate pe piața UE, României i se interzice de fapt dreptul de a-și folosi resursele proprii pentru impulsionarea întârziatei sale dezvoltări. 2) Autoritățile române, în loc să preîntâmpine ceva din dezastrul energetic și economic ce se abătea asupra țării, au turnat dimpotrivă gaz peste foc, angajându-se nu numai la calendare amețitoare de liberalizare, dar și la supracompensări cu certificate verzi a investitorilor în energia verde, certificate al căror cost este în ultimă instanță suportat de consumatori.

Sigur, companiile vestice care au acaparat distribuția exultă. Fără nici un efort, fără nicio investiție, au parte de încasări în creștere, căci achiziționează mai ieftin și vând mai scump.

De ce se întâmplă toate acestea (și nu numai)? Pentru că, la noi, în România, se lucrează după ureche (făcută pâlnie la directivele celor de la Bruxelles). De altfel, cândva, analistul financiar, Bogdan Baltazar declara pe bună dreptate: „Tot ce s-a promis nu s-a făcut. Totul se face după ureche, din bucățele, și nu pe baza unor studii". Și cum s-au manifestat și „gafe de comunicare" - o boală veche a politicianului român - unii (președintele, premierul etc.) au comparat dialogul cu românii, spunea același Baltazar, cu „transparența unui chilot de nailon". În schimb, adăugăm noi, le-au servit românilor certuri, bălăcăreli interminabile. Până nu demult, actorii erau Băsescu - Ponta, ulterior, Klaus Iohannis - Ponta (ultimul, între timp, demisionat!). Acum? Vom vedea, căci vin alegerile.

Or, și datorită acestui mod de a face politică, ai noștri au înstrăinat bogățiile țării fără niciun comentariu. Supușenia, demnă de o cauză mai bună, a făcut ca, în urma „directivelor" de la Bruxelles, după dezindustrializarea țării, înstrăinarea bogățiilor, s-a pregătit cu sârg nu doar vânzarea sistemului energetic, dar s-a acceptat, până la un moment dat, și jaful din pădurile patriei.

Dar, noi, ca țară, ne-am înstrăinat și oamenii, câtă vreme circa 3,5 milioane de români trăiesc în străinătate.

Adevărul este că, după experiența tristă a ultimilor 25-26 de ani, în România s-ar impune (și încă de urgență!) nu doar o reformă economică profundă, ci, mai ales, o reformă a clasei politice. La vremuri noi, oameni noi (dar competenți!), nu ca până acum, „la vremuri noi, tot noi"! Ușor de spus, dar greu de realizat, în condițiile în care cei „răstigniți" în jilțurile parlamentare, ministeriale etc. ar trebui să-și dea acordul în acest sens. Însă, cum se vede și cu ochiul liber, farul călăuzitor al politicii românești îl constituie încă principiul lui Lenin: „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră".

Dar, poate, și datorită Justiției (DNA-ului, mai ales), unora le cam fuge pământul de sub picioare. Unii analiști politici cred că prin acest mod de a face politică România a ajuns să fie o țară perdantă, iar, nu în primul rând, pentru că ne este agitată, mereu, marota „bunelor practici europene", la care România a subscris. Și pe care trebuie, musai, să le respecte! Se spune că marile gesturi ale politicienilor patrioți, rămași în istorie, sunt ale unor oameni demni și curajoși, neobsedați de un anume șef. Fie el din interior, fie din exterior. Dar, cine știe… Poate viitorul o să ne rezerve și surprize mai plăcute! Pe care românii „de rând" le așteaptă de cam multă vreme!

Lasă un comentariu