Iată ce spune un filozof despre partidul comunist: Definiţia mea este Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iată că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu nu mă mir cum mai sunt aici… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce am suferit, pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.
La puşcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero, că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica. Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.
Comunismul e cea mai mare aflare în treabă din istoria omenirii.
Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa. „Bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului". Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda!
Shakespeare, pe lângă Biblie, eu demonstrez asta şi la Sorbona - e scriitor din Găeşti.
În afara slujbelor Bisericii nu există scară spre cer. Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui.
Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? În Biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, n-ar mai fi oameni. Ar dispărea şi omul.
În Biserică afli că exişti.
Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!
O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în Biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu, baba este om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare dihor!
Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.
Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba. Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios nu există o legătură. Acela e mort, sufleteşte, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nicio legătură.
Credinciosul creştin e viu.
Mulţumesc neamului meu că m-a învrednicit să lupt pentru el.
