Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită, la 1 august 1867, Societatea Academică Română, iar din 1879, Academia Română.
Conform Statutului, „rolul ei principal constă în cultivarea limbii şi literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naţionale române şi cercetarea în cele mai importante domenii ştiinţifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicţionarul limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române, Dicţionarul general al literaturii române, Micul dicţionar academic şi Tratatul de istoria românilor."
Cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de la înfiinţare, prestigioasa instituţie a fost sărbătorită luni, 4 aprilie 2016, în sesiune solemnă, de autorităţile Statului Român, de invitaţi străini, preşedinţi ai academiilor europene, de personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, alături de membrii săi titulari, corespondenţi şi de onoare din ţară şi din străinătate. Manifestarea a avut loc în Aula instituţiei, fiind inaugurată de alocuţiunea acad. Ionel-Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, care, între altele, a motivat alegerea sloganului aniversar: „Am hotărât ca sărbătorirea unui secol şi jumătate de la înfiinţare (…) să se desfăşoare sub sloganul «Academia Română - 150 de ani în serviciul Naţiunii Române». Este o realitate care s-a impus de la sine, căci Academia Română s-a născut odată cu statul român, tocmai din nevoia acestui stat de a fi reprezentat şi susţinut de instituţii puternice, care să-i definească şi să-i construiască identitatea".
Ne amintim că, la mijlocul secolului al XIX-lea, în plin proces de formare a noului stat naţional român, societatea şi lumea culturală românească aveau nevoie de o modernizare majoră şi de reforme care să accelereze progresul cultural şi ştiinţific al spaţiului românesc. „Academii, în sensul vechi al cuvântului, fuseseră înfiinţate încă din secolul al XVI-lea, atât în Ţara Românească (la Bucureşti, circa 1689), cât şi în Moldova (Iaşi, 1707), care mai târziu s-au transformat în primele Universităţi româneşti. Premergător apariţiei Academiei Române, s-au înfiinţat mai multe societăţi culturale, precum cele de la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Cernăuţi (1862). Succesorii lor au încurajat ideea înfiinţării unui institut central care să reunească cele mai importante personalităţi culturale ale României, după modelul academiilor occidentale. Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 şi programul amplu de reforme care i-a urmat au creat condiţiile necesare pentru punerea în practică a ideii înfiinţării. Intelectualii români îşi dădeau seama că unitatea politică nu era posibilă fără o unitate culturală. Ioan Maiorescu propunea, la 1860, «o societate academică care să concentreze activitatea erudiţilor români... pentru cultura limbii, pentru scrisul istoriei naţionale». Proiectul său nu s-a materializat, însă fiul său, Titu Maiorescu, avea să ia parte la înfiinţarea noii Academii. Proiectul de statut a fost elaborat la 1860, după care a urmat o perioadă de pregătire şi s-au făcut primele donaţii.
La propunerea lui C.A. Rosetti, locotenenţa domnească a aprobat, la 1 aprilie 1866, Regulamentul pentru formarea Societăţii Literare Române. Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici şi a unui dicţionar-tezaur.
Regulamentul prevedea formarea Societăţii la Bucureşti şi numirea membrilor ei de către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor. Membrii urmau să reprezinte toate regiunile, plus aromânii, astfel: 7 membri din vechiul Regat (Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea-Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti şi Ion C. Massimu, la care s-au adăugat, în 1867, Titu Maiorescu şi Nicolae Ionescu); 3 din Transilvania (Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu şi George Bariţiu); 3 din Basarabia (Alexandru Haşdeu, Constantin Stamati şi Ioan Străjescu); 2 din Bucovina (Alexandru Hurmuzaki şi Ambrosiu Dimitrovici, înlocuit apoi de Ioan Sbiera); 2 din Banat (Alexandru Mocioni şi Vincenţiu Babeş); 2 din Macedonia ( Ioan D. Caragiani şi Dimitrie Cozacovici). (...) Primul preşedinte al Societăţii Academice Române a fost Ion Heliade Rădulescu (până la 1 august 1870). Instituţia nou-fondată a fost pentru început o societate naţională enciclopedică. Ea a devenit reprezentativă pentru spiritualitatea română, reunind oameni de cultură din ţară şi apoi din întreaga lume. (...) La 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost decretată instituţie naţională cu numele de Academia Română, funcţionând ca for al moralităţii şi independenţei ştiinţifice. Preocupările sale s-au extins în domeniul artelor, literelor şi ştiinţei. De atunci, Academia Română funcţionează ca forum naţional recunoscut al cercetării ştiinţifice, literare şi de creaţie artistică."
Festivităţile de luni, 4 aprilie 2016, au fost onorate de prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, a ASR Principesa Margareta, a preşedintelui Senatului, a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, membru de onoare al Academiei Române, a prof. univ. dr. Adrian Curaj, Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Din partea academiilor europene au citit mesaje de felicitare acad. Günter Stock, preşedintele ALLEA - Federaţia Academiilor Naţionale din Europa, acad. Thierry de Montbrial, membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Franţa, acad. Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române.
În Sala Prezidiului Academiei a avut loc o scurtă întrevedere între Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi reprezentanţii academiilor străine, care au participat, ulterior, la dezvelirea plăcii jubiliare „Academia Română - 150 de ani în serviciul Naţiunii Române". Manifestarea a continuat în Sala „Theodor Pallady" a Bibliotecii, unde, alături de lucrări din colecţiile Cabinetului de Stampe şi din patrimoniul instituţiei sărbătorite, a fost vernisată expoziţia „Artişti plastici, membri ai Academiei Române".
Ziua festivă s-a încheiat cu Gala aniversară „Academia Română - 150 de ani în serviciul Naţiunii Române", în sala Ateneului Român, deschisă de acad. Ionel-Valentin Vlad.
Cuvântului de întâmpinare i-au urmat proiecţia filmului documentar dedicat istoriei Academiei Române, şi Concertul extraordinar susţinut de Filarmonica „George Enescu" dirijată de maestrul Valentin Doni, incluzând în program Rapsodia a doua de George Enescu, Uvertura „Romeo şi Julietta" de Ceaikovski, „Amug de toamnă" de Alfred Alessandrescu, Dans slav nr. 8 de Dvorak, valsul „Valurile Dunării" de Iosif Ivanovici şi Uvertura „Academica" de Brahms. (Muzicologul din mine se miră, dar... „no comment"!)
Domnul Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu", vorbind despre legătura dintre spiritualitatea românească şi Academia Română, afirma: „Spaţiul spiritualităţii româneşti, Academia Română a rămas, de-a lungul celor 150 de ani, sediul excelenţei ştiinţifice şi culturale româneşti. Sigur, a plătit şi ea un preţ conjuncturilor istorice care au pervertit valorile şi au permis asasinarea elitelor. Filarmonica «George Enescu» este onorată să fie implicată în proiectul aniversar şi îşi manifestă dorinţa continuării colaborării cu prestigioasa instituţie academică."
După concert, în foaierul Ateneului Român a fost prezentată expoziţia intitulată „Un secol şi jumătate de viaţă academică în România".
Marţi, 5 aprilie 2016, în Sala de Muzică a Castelului Peleş, ASR Principesa Margareta, Custodele Coroanei, a oferit un dejun oficial în onoarea membrilor Academiei Române şi a invitaţilor din străinătate.
Aşadar, luni, 4 aprilie 2016, Academia Română a împlinit 150 de ani de activitate. „Simbol al spiritualităţii naţionale încă de la înfiinţarea sa - se spune în Comunicatul încredinţat presei - la foarte scurtă vreme după Unirea Principatelor Române, Academia Română se afirmă şi continuă să se definească drept nucleul intelectualităţii româneşti. Membrii săi sunt personalităţi ştiinţifice recunoscute şi apreciate naţional şi internaţional, cu o deosebită expertiză în domenii dintre cele mai diverse, de la istorie, filosofie şi lingvistică, până la fizică nucleară, chimie, biologie macro- şi microcelulară, geologie şi geodinamică sau agricultură. Conform statutului său, Academia Română funcţionează acum pe trei coordonate: 1) este for de consacrare şi de recunoaştere a meritelor deosebite ale oamenilor de ştiinţă, de cultură şi de litere din ţară, 2) este cel mai important pilon al cercetării fundamentale din România, activând deopotrivă în cercetarea aplicată şi 3) este participant activ în viaţa societăţii româneşti, afirmându-şi punctul de vedere în probleme importante pentru ţară, cum sunt învăţământul, patrimoniul naţional, identitatea românească, integrarea europeană, calitatea vieţii cetăţenilor etc. Prin lege şi statut Academia Română poate avea un număr maxim de 181 de membri titulari şi corespondenţi şi 135 de membri de onoare, din care cel mult 40 din ţară. În prezent Academia Română are 84 de membri titulari, 76 de membri corespondenţi, 45 de membri de onoare dintre care 6 sunt din străinătate.
După un secol şi jumătate de activitate neîntreruptă, Academia Română îşi reafirmă misiunea de a servi interesele naţiunii române şi îşi propune să fie un corect mediator între tendinţele globalizării, integrării şi mondializării şi păstrarea identităţii culturale naţionale."
Aşa să-i ajute Dumnezeu!
Vivat Academia Română!
