Drumurile noastre, toate gropi şi hârtoape!

Distribuie pe:

În ziarul „Cuvântul liber", de sâmbătă, 23 aprilie, s-au publicat hotărâri ale Consiliului Judeţean Mureş. La ultima hotărâre publicată în ziar - „Modernizarea drumului Ungheni-Târnăveni", se precizează că indicatorii tehnico-economici ai DN14 A au fost aprobaţi de consilierii judeţeni mureşeni încă din luna octombrie 2015, valoarea investiţiei a ajuns la 116.567.7233 lei, iar în momentulrecepţionării lucrărilor întregul traseu va fi funcţional… Toate bune şi frumoase, mai ales că pe tronsonul Cerghid-Dealul Căpâlnii, în fiecare an s-au efectuat lucrări de peticire a covorului asfaltic. Săptămâna trecută pe tronsonul respectiv au început din nou lucrări de plombare, probabil, în aşteptarea lucrărilor de modernizare preconizate. Culmea ironiei, gropile din porţiunea respectivă nu sunt semnalizate,circulaţia printre aceste gropi presupune un adevărat slalom, cu pericol de accidente, mai alespe timpul nopţii sau când cad precipitaţii. Nemulţumiţi, conducătorii auto se întreabă: dacă tot s-au alocat bani pentru peticire, de ce constructorul nu-şi mai permite să investească câţiva lei pe o vopsea galbenă cu care să se vopsească conturul gropilor decopertate?

 

 

Lasă un comentariu