NO COMMENT - Înviere „super o.k."!

Distribuie pe:

Anul acesta, astrele s-au poziţionat în aşa fel încât Sfintele Paşti au venit de s-au bifurcat cu 1 Mai muncitoresc. Legătura dintre caracterul creştinesc şi componenta proletară a fericitei coincidenţe a fost surprinsă de un hâtru, care a postat - unde altundeva „dăcât" pe facebook - o poză înfăţişând un mic la capătul căruia ardea un fitil de lumânare. Foarte „cool", aproape că s-a blocat reţeaua de socializare de atâtea mesaje de felicitări şi admiraţie pentru sensibilitatea artistică a autorului şi semnificaţiile profunde ale operei sale. Adică, dacă bine am descifrat mesajul, era vorba de expresia asocierii, până la contopire, a emulaţiunii spirituale cu năravul culinar tradiţional, ştiut fiind că mititelul e frate cu românul, din timpuri străvechi; până şi în „iepoca de aur" mititeii încheiau, apoteotic, celebrele defilări de 1 Mai, când oamenii muncii se relaxau pe spaţiul public, în zonele verzi, în parcuri şi pe aleile dintre blocuri, ceea ce fac şi azi.

…Cum istoria se încăpăţânează să se repete, nici în acest an, n-am dus lipsă nici de bunătate sufletească, nici de îmbuibare gastronomică. Încă din Săptămâna Mare, populaţia a fost cuprinsă, brusc, de smerenie. Aceasta creştea direct proporţional cu golirea supermarketurilor, a pieţelor de zi şi a magazinului „ABC" din colţul străzii. Opriţi de reporteri pe stradă şi întrebaţi cum se simt în preajma sărbătorilor, cetăţenii ziceau că da, se simt mai buni, mai iertători, mai înţelegători, mai cumpătaţi. Mai au de cumpărat câteva baxuri cu bere şi vreo zece cozonaci (sens în care s-au şi împrumutat de la casa de ajutor reciproc, mama lui de guvern, cu creşterea lui salarială cu tot) dar, în rest, sigur, îşi iubesc aproapele ca pe ei înşişi şi mai au de băgat drobul în cuptor. Bine, şi realizatorii TV făcuseră, pesemne, cursul scurt de reorientare profesională, în locul obişnuitelor bătăi, violuri şi scandaluri între beţivi, prezentându-ne tot soiul de emisiuni cu frumuseţile necunoscute ale patriei, cu oameni buni, harnici şi de ispravă, iepuraşi şi gospodine frământând cozonacii, îmbrăcate în tradiţionalele costume populare, cu feţele strălucind de strămoşescul fond de ten. Bătrânii din aziluri (care aziluri stau să se închidă din lipsă de bani) au fost îndopaţi cu prăjituri şi cozonaci, copiii din orfelinate au fost mângâiaţi pe creştet, detaşamente de doamne înduioşate dăruindu-le baloane şi jucărele. De obicei, pe aceşti oropsiţi ai sorţii şi pe binefăcătorii lor îi vedem de Paşti şi de Crăciun, dar anul acesta, iubirea, pupăturile şi donaţiile vor înregistra o curbă ascendentă, date fiind apropiatele alegeri. În marile oraşe, au fost organizate spectacole tematice, cu actori deghizaţi în Iisus, purtând în spate cruci din recuzita de specialitate a teatrului, ceea ce ni se pare o blasfemie şi o impietate, dar mai bine să nu dezvoltăm subiectul…

Ce-i drept, în pioşenia generalizată, s-au mai înregistrat, ca şi în anii trecuţi, mici „disfuncţionalităţi", ca să zicem aşa, dar au fost, şi de această dată, repede soluţionate: un primar de sector le-a trimis cetăţenilor scrisori de felicitare cu prilejul… „Naşterii Domnului". Aceia s-au revoltat, fireşte, dar edilul a explicat pe post şi pe facebook cum că el nu-i chiar atât de prost încât să nu ştie că la Paşti nu e Crăciunul şi că a fost victima unui complot mârşav, pus la cale de adversarii politici. Într-o localitate din Moldova, PSD-ul a fost acuzat că-i miluieşte pe cetăţeni cu sarmale electorale, dar fruntaşii partidului s-au jurat că nici vorbă, ei de mai bine de 20 de ani fac chestia asta, adică pregătesc câte ceva de-ale gurii pentru cei mai săraci locuitori ai comunei, urmând ca, după sărbători, în urma prelevării de probe, autorităţile să stabilească dacă sarmalele pesediste miroseau ori ba a pomană electorală.

…Ei, dar în perioada asta, şi autorităţile au fost mai înţelegătoare: chiar în noaptea Învierii, feciorul unui manelist a snopit în bătaie o fată şi a băgat-o în spital, dar instanţa, în luminile ei, a considerat că beizadeaua îşi poate continua activitatea până după sărbători, n-are rost să-l streseze cu un mandat de reţinere, taman de Paşti. Din aceleaşi motive creştineşti, un violator în serie a fost lăsat să circule în voie, pe unde îl taie capul.

Şi Învierea, în sine, a fost „OK" şi „super mişto": după ce au luat lumină (vorba vine), puhoaie de tineri s-au retras să se „reculeagă", până la ziuă, în cluburile de noapte, luând „agheasmă" direct din dozatorul de bere. Alţii s-au dus la mare şi au intrat cu maşinile oblu în valurile înspumate, ce „cool"! După noaptea de Înviere, plajele de la Vama Veche arătau de parcă marea adusese, din depărtări, grămezi de peşti morţi. În realitate, erau mormane de „vamaioţi" zăcând pe nisip, morţi de beţi - viitorul însuşi al patriei… „Mişto dă tot, barosăneală curată", a conchis un june, mahmur, dar liber şi ferice.

Cât despre guvernanţi, de data asta au fost un pic mai discreţi: de unde, în anii trecuţi, se închinau pe la icoane, cu pioşenie şi cu televiziunile după ei, povestind poporului cum vopseau străbunicile lor „ouălele", acuma au cam stat pe la domiciliu, molfăindu-şi dumicaţii în tăcere, cu perdelele trase, de teamă să nu-i denunţe vreun vecin de partid, că au cozonac mai pufos şi miel mai gustos. Vorba ceea: te denunţă un fost coleg că ai fumat în veceu, pe vremea liceului, şi te trezeşti cu mandatul de aducere, Doamne şi fereşte…

…S-au înregistrat câteva crime, nişte accidente rutiere cu morţi şi răniţi, din cauza consumului excesiv de „agheasmă", câteva sute de cazuri de dureri de maţe, pe bază de super-ghiftuire, dar, per total, a fost super o.k.: smerenia, căinţa, plăcerile burţii, hectolitrii de vin şi tonele de gunoaie s-au îmbinat armonios, ca în poza cu lumina blândă a lumânării, aprinsă pe mititelul sfârâind…

 

 

Lasă un comentariu