Brenda Myers-Powel s-a născut într-una dintre cele mai rău famate suburbii ale oraşului Chicago, în anii 60. La doar 6 luni mama ei a decedat (16 ani), iar ea a rămas în grija bunicii. Situaţia prin care trecea şi sărăcia cu care se lupta în fiecare zi au fost agravate de faptul că bunica era dependentă de alcool. „Prietenii" de pahar ai acesteia au profitat de momentele ei de beţie şi de absenţă şi au început să o abuzeze pe Brenda, care pe atunci avea doar 4-5 ani. Singurătatea, teama şi frica, stima de sine scăzută şi lipsa de dragoste au devenit singurii ei prieteni pe care îi avea Brenda. La 14 ani ajunsese deja mamă a doi copii şi s-a văzut nevoită să-şi înceapă „cariera" în domeniul prostituţiei. După 15 ani de manipulare şi abuzuri de tot felul, s-a hotărât să caute un strop de alinare şi curaj în droguri. După alţi 10 ani de prostituţie s-a întâmplat să ajungă la spital în urma unui accident, unde a fost tratată puţin mai bine decât un gunoi şi unde şi-a luat timp pentru prima dată să se gândească mai profund la viaţa ei. Chiar acolo, de pe scaunele spitalului s-a uitat în sus şi I-a spus lui Dumnezeu: „Oamenilor acestora nu le pasă de mine. Te rog, ai putea să mă ajuţi?" Nu a trecut mult şi a apărut un doctor care i-a curăţat rănile şi apoi a sfătuit-o să apeleze la serviciile sociale. A mers la un centru de adăpost şi recuperare unde a întâmpinat-o Edwina Gateley, femeia care i-a arătat ce înseamnă dragostea, încrederea şi care a ajutat-o să-şi vindece trupul şi sufletul. În anul 2008, împreună cu Stephanie Daniels-Wilson a fondat Dreamcatcher Foundation („Prinzătorul de vise"). Această fundaţie vrea să îndepărteze coşmarurilor pe care le trăiesc cele implicate în afacerea numită prostituţie. Mesajul Brendei este acelaşi pentru toţi cei care ştiu ce înseamnă durerea. „Există viaţă după suferinţă. Există viaţă după ce ţi s-a spus că eşti un nimeni şi nu eşti bun de nimic."
