Trăim astăzi într-o lume a schimbărilor rapide în contextul „globalizării din toate mediile", într-o vreme în care fiecare comunitate îşi caută rădăcinile şi identitatea.
În această situaţie, satul oferă o alternativă de exprimare a identităţii noastre, prin tradiţiile, obiceiurile şi credinţele păstrate, prin frumuseţea locurilor, omenia ţăranului şi creaţia lui, fiind şi cel mai serios „ambasador" al civilizaţiei noastre în străinătate. Satul continuă să rămână un plai binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni vrednici şi gospodari, păstrători ai tradiţiilor şi comorilor de înţelepciune ale străbunilor şi datorită unor personalităţi de excepţie ale folclorului local: poeţi, rapsozi populari, coordonatori de ansambluri folclorice. Aceştia, prin scrierile lor şi prin punerea în scenă a obiceiurilor şi jocurilor locale, au reuşit, cu demnitate, ieşirea din oralitate, contribuind la îmbogăţirea eposului tulburător al veşniciei ţărăneşti. Ieşirea din oralitate le-a creat un plus de putere în afirmarea în actualitate, unde slova scrisă îi fereşte de uitarea timpului; unii şi-au tipărit volume proprii de poezie, sau sunt cuprinşi în antologii sau culegeri de obiceiuri populare, devenind exponenţi ai satului actual - meşteri ai scrisului ţărănesc, adevărate „Tezaure umane vii".
Un astfel de păstrător şi creator de frumos este şi coordonatoarea ansamblului folcloric „Dor Solovestrean", poeta Maria Bogdan.
Se naşte la 28 decembrie 1963 la Reghin, urmează şcoala generală în satul natal Solovăstru şi Liceul Industrial nr. 2 din Reghin. Din copilărie este atrasă de poezia, cântecul şi jocul popular, iar în anii de liceu devine membră a Grupului vocal de femei din localitatea Solovăstru. Lumea de basm a satului şi atmosfera artistică în care a crescut, impregnată de cântec şi joc (părinţii, în special mama era o mare iubitoare a cântecului şi jocului popular) i-au orientat de timpuriu paşii, aşa cum mărturiseşte în versurile „Frunzuţă verde din vie,/ Din a mea copilărie,/ Drag mi-o fost şi am iubit,/ Locul unde am crescut/ Şi unde am copilărit./ La căsuţa părintească,/ Cu muşcate în fereastră,/ Am crescut cu drag şi dor,/ Cu grija părinţilor."
Cele dintâi amintiri sunt legate de poveştile despre jocul duminical, acel spaţiu mirific din lumea fiecărui sat şi de personalitatea profesorului Şerbănuţ Ioan, unul din cei mai de seamă oameni de cultură ai localităţii, de la care a înţeles însemnătatea şi rolul obiceiurilor şi credinţelor locale.
Cu o atare „zestre" artistică, nu i-a fost deloc greu să organizeze, în anul 2008, ansamblul „Dor Solovestrean" şi să susţină primul spectacol în Solovăstru - „Sărbătoarea plugarului", urmat apoi, în cursul anilor, de numeroase alte obiceiuri: claca la zestrea miresei, jocul la şură, colindatul vătafilor, cununa la secerat, Paştele la Solovăstru, jocul însuraţilor, claca la desfacat.
Ne-a demonstrat tuturor că, printr-o muncă asiduă, prin disciplină şi seriozitate, totul este posibil. Cu acest gând nemărturisit a pregătit fiecare spectacol, iar o analiză a calităţilor şi minusurilor ansamblului folcloric, o conduce la concluzia că: orientarea repertorială e bună, costumele populare autentice, interpretarea … de asemenea bună. Aşadar … începe bătălia pentru calitate. Păstrarea tradiţiei devine preocuparea de seamă a ansamblului. O notă de particularitate şi de mare atracţie este dată de frumuseţea costumelor populare, a ţinutei artistice, ce recomandă acest ansamblu în programele culturale.
Ansamblul participă la numeroase spectacole şi festivaluri în ţară şi străinătate, obţinând premii şi diplome: Festivalul Văii Mureşului, Văii Gurghiului, Festivalul de colinde din Reghin, Zalău, Festivalul internaţional de folclor şi Festivalul vinului din Târgu-Mureş, Festivalul de cântece şi obiceiuri Bistriţa, Sighetu Marmaţiei, Mărişel, Focşani şi la Festivaluri Internaţionale în Turcia şi Bulgaria.
Frumuseţea obiceiurilor, cântecelor, iar mai târziu a poeziilor sale, aduc în lada de zestre a satului o părticică din universul ţărănesc al locului, unde creaţiile populare s-au transmis din generaţie în generaţie. Şi-a legat viaţa nu doar de cântec şi poezie, astfel viaţa nu ar avea niciun rost, iar autoarea a reuşit să găsească poezia vieţii chiar şi acolo unde alţii nu au descoperit-o.
Maria Bogdan este prezentă în antologiile de poezie populară ale muzeului reghinean, iar astăzi ne oferă un volum propriu de poezie şi cântece, „Dorurile sufletului meu".
Tematica volumului ne aduce aproape de sufletul nostru o poetă sensibilă în reflectarea satului de ieri şi de azi, cu simplitatea şi puritatea truditorilor pământului strămoşesc. Poeziile şi cântecele ei prezintă viaţa satului mureşean sub toate aspectele sale, de la frumuseţea locului, obiceiuri tradiţionale, până la aspectele cotidiene, pe care le înfruntă oamenii, dând o imagine comunicativă încrezătoare în valoarea nesfârşită a sufletului, emoţionează prin muzicalitate, iar dragostea, iubirea, acel suflu regenerator se revarsă în permanenţă, peste oameni, lucruri, flori şi pământ.
Nu doresc să fac o analiză amplă asupra volumului pentru a nu răpi plăcerea cititului, lăsându-l să sesizeze personal candoarea şi muzicalitatea versurilor.
Iată, visul autoarei, mărturisit în poezie s-a împlinit: „Gurghiule, nu uita / Ia cu tine dorul nostru, / Cântecul din Solovăstru, / Şi du-l pe Mureş pe vale / Să se audă-n lumea mare … ".
Maria ştie şi ne-a dovedit că folclorul, cultura şi civilizaţia noastră tradiţională reprezintă o şansă unică de păstrare a identităţii naţionale, fiind în acelaşi timp o sursă inepuizabilă de regenerare sufletească. Aşadar, tradiţia şi respectul pentru tradiţie, în ansamblul ei, nu s-au întrerupt niciodată şi nu se întrerup nici astăzi, vor fi mereu oameni minunaţi, ca autoarea, care să caute noi limbaje şi noi moduri de a realiza frumosul, care să ne bucure. Noi, cititorii, o felicităm pentru sentimentele nobile ce le poartă în suflet, îi urăm succes în coordonarea ansamblului şi-n truda sa literară, mulţumindu-i că ne-a oferit şansa de a ne regăsi în textele ei şi de a retrăi anumite ipostaze şi sentimente.
