Eurovisionul s-a încheiat aşa cum a început. Cu scandal, adică. Şi cu mari frustrări - inclusiv pentru cei care nu au urcat pe scenă, mai ales pentru ţara noastră, descalificată cu mână şi nesimţire românească, deoarece, după cum aţi aflat, şi cum precizam în editorialul publicat în urmă cu două săptămâni, România a fost exclusă din start din cauza datoriilor televiziunii publice - TVR - către EBU (European Broadcasting Union), în sumă de 16 milioane de franci elveţieni (14,5 milioane de euro).
Pe lângă imposibilitatea reprezentantului nostru, Ovidiu Anton, de a participa la Eurovision 2016, cu „Moment of Silence" - piesă preluată, de altfel, din solidaritate de breaslă, şi din spirit românesc, de basarabeanca Lidia Isac - şi de a transmite concursul, TVR a pierdut şi accesul la alte servicii acordate membrilor EBU, precum Eurovision News şi Sports News Exchanges, inclusiv drepturile de a transmite evenimente sportive, servicii de expertiză legală, tehnică şi de cercetare, precum şi servicii de lobby.
Culmea: nicio televiziune din România nu a avut dreptul de a transmite ediţia a 16-a a Concursului Muzical Eurovision, desfăşurată în zilele de 10, 12 şi 14 mai, în Suedia, la Stockholm, în complexul Ericsson Globe Arena, cu o capacitate aproximativă de 16.000 locuri. Lume multă!
Mai mult decât atât, cum vă spuneam, în premieră mondială absolută (!!!), pentru a ne umili definitiv, şi pentru a avea şi ei o bucurie, reprezentanţii EBU au anunţat că vor demara procedura de excludere a Televiziunii Române din organizaţie. Situaţie fără precedent în istoria EBU, excluderea unei ţări din concursul Eurovision fiind ea însăşi, în sine, o premieră.
Participarea interpreţilor trebuia validată, obligatoriu, de faptul că televiziunile ţărilor respective sunt membre active ale EBU. Deşi… când televiziunea chineză, Hunan TV, a confirmat interesul de a evolua în ediţia din 2016, EBU a răspuns că: „Suntem deschişi, şi căutăm mereu noi elemente pentru fiecare ediţie a Eurovision". În iunie, a anunţat, însă, că discuţia nu se va materializa. China nu a participat.
Cum era de aşteptat, ediţia din acest an nu a fost scutită de tensiuni extra-artistice.
Cu câteva zile înainte de concurs, pentru prima oară, pe site-ul oficial al organizatorilor, a apărut o listă a steagurilor interzise. Printre acestea, în mod firesc, de bun-simţ până la un punct, cele ale Kosovo, Nagorno-Karabah, al Ţării Bascilor (retrasă ulterior de pe listă), al ISIS, al Tătarilor din Crimeea, al Republicii Crimeea, al Palestinei, al Republicii Populare din Doneţk, al republicii din Lugansk, al Republicii Turce din Ciprul de Nord, al Transnistriei. Dar…, dar… „Foarte influenta Organizaţie Islamică pentru educaţie, ştiinţă şi cultură, a condamnat în termeni duri interzicerea steagului palestinian, spunând că este vorba despre un gest ostil, contrar legislaţiei internaţionale a ONU, care, într-adevăr, recunoaşte Palestina ca Stat Membru, dar şi membru UNESCO, exact cum o face şi Suedia, ţara organizatoare a ediţiei din acest an a concursului Eurovision."
La rândul său, vice prim-ministrul spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, a protestat la EBU, afirmând că steagul basc este „unul constituţional acceptat, legitim, şi pe care guvernul spaniol îl va apăra ori de câte ori va fi necesar", „poziţie imediat preluată de ministrul de Externe, Jose Manuel Garcia-Margallo, care şi-a împuternicit ambasadorul de la Stockholm să intervină pentru scoaterea steagului basc de pe listă. Organizatorii şi-au cerut scuze şi au modificat lista în consecinţă."
Culmea impertinenţei: „a fost aprobat, ca steag oficial, însemnul comunităţii internaţionale a persoanelor gay, homosexuali, lesbiene şi trans-sexuali, comunitatea LGBTQ, însemn recunoscut de organizatori drept «un simbol al toleranţei şi diversităţii»."
Se pare că ar fi existat negocieri la nivel statal, în care sunt implicate şi organizaţii internaţionale. „Foarte posibil, deoarece semnalul dat arată cât de rapid şi de uşor pot fi zgândărite orgolii naţionale, cu urmări care ar putea fi dezastruoase. Şi aici nu vorbim doar despre domeniul strict muzical. Semnificaţiile unei asemenea liste sunt în primul rând politice şi se leagă imediat de problematici cu înalt potenţial exploziv." Ceea ce s-a şi confirmat, în final! 26 de ţări şi-au prezentat piesele în show-ul de sâmbătă seara.
În mod paradoxal, marea câştigătoare a Eurovision-ului s-a dovedit a fi Jamala - o tătăroaică din Ucraina, cântăreaţă de jazz, cu piesa „1944", iscând polemici încă din start, în special în mediile oficiale ruseşti de la Moscova şi din Crimeea, care au protestat împotriva alegerii destinate, potrivit lor, să denigreze Rusia, după ce aceasta a anexat, în martie 2014, peninsula ucraineană Crimeea. Textul în limba engleză al piesei «1944» este scris chiar de interpretă, fiind inspirat din amintirile străbunicii sale, deportată de Stalin, împreună cu cei cinci copii, din Crimeea, alături de alţi circa 240.000 de tătari. Juriile din ţările participante au acordat cele mai multe puncte pentru Australia (320), Ucraina (211), Franţa (148), Malta (137) şi Rusia (130). Cele mai puţine puncte din partea juriilor le-a primit Germania, doar 1 punct. Câştigătorul a fost desemnat în urma votului juriilor de specialitate din 42 de ţări şi a voturilor exprimate prin SMS de telespectatorii din ţările participante la Eurovision 2016, cele două având, fiecare, o pondere de 50% în rezultatul final.
Aşadar, reprezentanta Ucrainei, Jamala, a câştigat trofeul Eurovision 2016, cu melodia „1944", deşi reprezentantul Rusiei, Serghei Lazarev, cu cântecul „You Are The Only One", era marele favorit.
Organizatorii Eurovision nu permit declaraţii politice în timpul reprezentaţiilor din concurs, însă cântecul Jamalei a reflectat experienţele tragice prin care au trecut străbunicii ei în timpul deportărilor comandate de Stalin asupra comunităţii tătăreşti din Peninsula Crimeea în Al Doilea Război Mondial. Înainte de evoluţia ei de sâmbătă seară, artista ucraineană a spus că single-ul ei reflectă, de asemenea, tratamentul dur aplicat tătarilor, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, în 2014 (!).
Vorbind pe marginea unui concurs muzical internaţional de anvergura Eurovision-ului, poate că n-ar trebui să facem recurs la istorie, dar o precizare se impune, totuşi, în numele adevărului şi al precedentului interpretativ creat, nu de ieri, de azi, ci în ultimii ani, cu alură geopolitică. După cum corect sesizează jurnalistul Ionuţ Ţene, în editorialul său din „NapocaNews": „Melodia cântăreţei Jamala elogiază comunitatea tătărească din Crimeea, care, în timpul războiului germano-sovietic din anii 1941-1944, s-a aflat de partea lui Adolf Hitler şi a ocupantului nazist. Bărbaţii tătari s-au înrolat în celebrele divizii «Waffen SS», organizate pentru populaţia musulmană în urma înţelegerii dintre Adolf Hitler şi muftiul Ierusalimului. În data de 1 decembrie 1941, un memorandum secret, emis de Hitler, autoriza crearea a două mari unităţi musulmane: «Turkestanisch Legion», compusă din voluntari musulmani proveniţi din Asia Centrală, precum turkmeni, uzbeci, kazahi, kirghizi, tadjici şi karakalpaci, şi «Kaukasisch-Mohammedan Legion», alcătuită din azeri, daghestanezi, avari, lezgini, ceceni, karaceai şi inguşi. Pe 14 decembrie, acelaşi an, Marele Muftiu al Ierusalimului, Hajj Amin el-Huseini, se deplasa personal la Berlin pentru a binecuvânta crearea noii divizii musulmane din cadrul SS-ului. Pe lângă aceste legiuni, a fost alcătuită o unitate separată destinată încorporării voluntarilor tătari. Cunoscuta «Wolgtatarische Legion» avea să fie înfiinţată în ianuarie 1942, pe pământul Poloniei. Führer-ul declarase, cu gura lui, în decembrie 1942: «Consider că, între aliaţii noştri, doar musulmanii sunt oameni demni de încredere. Mă pot baza oricând pe ei, nu văd deloc un pericol în crearea unor unităţi complete de musulmani»".
Mamma mia! Prefer să pun punct acestui subiect, fiindcă devine tentant şi nu şi-ar avea locul aici! Totdeauna există victime colaterale. În replică, ruşii au dizlocat populaţia civilă tătară din Crimeea - vreun sfert de milion de suflete - femei, bătrâni şi copii - şi au băgat-o în lagăre, unde mulţi s-au prăpădit. Fiecare neam, cu păcatele lui. La Judecată, fiecare va plăti!
În mod firesc, încântaţi de rezultat, politicienii din Ucraina, în frunte cu preşedintele Petro Poroşenko, prim-ministrul Volodimir Groisman, ministrul de Externe Pavlo Klimkin şi fostul prim-ministru Arseni Iateniuk, au publicat pe reţelele de socializare mesaje pline de entuziasm, în care au felicitat-o pe cântăreaţa Jamala pentru victoria repurtată la Stockholm. „Liderul comunităţii tătare din Peninsula Crimeea, Refat Subarov, a publicat şi el un mesaj foarte lung pe Facebook, în care i-a felicitat călduros pe ucraineni şi pe europeni, mulţumindu-le pentru faptul că preţuiesc «o Ucraină independentă»". Jamala este prima artistă de etnie tătară, originară din Peninsula Crimeea, care a participat la Eurovision. Întoarsă în ţară, ea a fost primită de preşedintele Petro Poroşenco, fiindu-i conferit titlul de „Artist al poporului din Ucraina". Bravo ei!
De cealaltă parte, „Serghei Lazarev, care a primit cele mai multe voturi din partea publicului, dar a obţinut un scor mai mic din partea juriilor, a trecut cu eleganţă peste această înfrângere, mulţumind europenilor care au votat pentru el şi felicitând-o pe Jamala. Cântăreţul rus a declarat, pentru agenţia de presă Itar-Tass, că «adevărata victorie», pentru el, a constat în faptul că a reuşit să «detoxifice» în mare măsură imaginea negativă a Rusiei pe plan internaţional. În schimb, politicienii ruşi au criticat victoria obţinută de Jamala, întrebându-se dacă Eurovisionul s-a ridicat cu adevărat deasupra aspiraţiei sale de a fi un concurs non-politic şi chiar dacă melodia Jamalei ar fi fost eligibilă în concurs. În mod cert, Rusia nu apreciază absolut deloc faptul că a pierdut în faţa Ucrainei o finală foarte tensionată a concursului Eurovision, afirmă jurnaliştii de la Newsweek. Konstantin Kosacev, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din camera superioară a Dumei de Stat din Rusia, a spus că atât Ucraina, cât şi Eurovisionul, sunt „nişte perdanţi". „Muzica a pierdut, pentru că victoria, în mod clar, nu a revenit celui mai bun cântec, iar concursul în sine a pierdut, pentru că atitudinile politice au prevalat în faţa competiţiei cinstite", a spus el.
Aşa că… noi… „cum am fost aşa rămânem!"
Ce-am avut? Şi ce-am pierdut? Chiar nimic? Poate că am mai învăţat ceva. Poate!
