Sub cerul duios al Văleniului, două vieți s-au pus în slujba educării copiilor acestui sat timp de 40 de ani.
Am ales să evidențiez parte din cariera didactică a celor două învățătoare, care și-au început cariera de dascăl și o vor termina la Școala Primară „Vasile Florea" din satul Văleni, comuna Pogăceaua, pentru că destinele lor s-au întrepătruns și îngemănat întreaga lor viață.
Au studiat la Liceul Pedagogic „Mihai Eminescu" din Târgu-Mureș, specializarea învățător, pe care l-au absolvit în anii 1975, respectiv 1976, și de atunci prezența uneia în viața celeilalte a fost una continuă. Își amintesc cu drag de anii de liceu, de profesorii deosebiți care le-au pregătit pentru cariera didactică, dar și de conștiinciozitatea ce caracteriza generația de elevi de atunci. Consideră că de-a lungul liceului au reușit să-și construiască o bază solidă de cunoștințe, indispensabilă în cariera de dascăl, rămânând însă deschise spre tot ce apărea nou, participând cu interes la cursuri de perfecționare.
Fiice ale satului, prietene de o viață, doamnele învățătoare Leontina Florea și Cornelia Florea au rămas cu rădăcinile adânc înfipte în satul natal, rămânând loiale acestei școli, care din școală gimnazială s-a transformat în școală primară, în condițiile scăderii numărului de elevi. În repetate rânduri și cu multă plăcere îmi povesteau despre primele generații de elevi - peste 30 în clasă - care împânzeau sălile de clasă cu mâinile lor ridicate.
De-a lungul anilor, multe cadre didactice au predat în școala din Văleni, iar cele două învățătoare au fost elementul de coeziune, care a întreținut spiritul de colegialitate și bună înțelegere.
Suflete deschise și înțelepte s-au implicat atât în organizarea evenimentelor școlare sau extrașcolare, cât și în cele sociale, fiind considerate oameni de bază ai satului.
Anul acesta, școala primară a primit numele celui care a fost învățător și director al școlii timp de 46 de ani, dascălul Vasile Florea, model de pedagog și autodidact. Poate nu întâmplător, atât numele de „Florea", cât și spiritul pedagogic al doamnelor învățătoare se constituie ca o prelungire a înaintașului lor de cinste.
Deși se apropie cu pași repezi de pragul pensionării, totuși, doamnele învățătoare vor rămâne „flori perene în grădina Văleniului" și în conștiința părinților. Îmi mărturiseau cum și părinții elevilor se miră cum doamnele învățătoare au ajuns la acest prag, rugându-le să nu le lase copiii.
Roadele carierelor lor sunt oamenii pe care i-au modelat, insuflându-le seriozitate și conștiinciozitate și care s-au realizat în cele mai diverse domenii profesionale.
Aceste cuvinte adunate se doresc a fi expresia unui „Mulțumesc, doamna învățătoare!", din partea tuturor elevilor pe care i-au învățat, cuvinte pe care de multe ori uităm sau nu știm cum să le rostim.
