Trinomul sărăciei, la români: Corupţia, supuşenia (oarbă) şi incompetenţa politicienilor!

Nu o dată, am scris despre acest subiect: sărăcia românilor! Ceea ce nu înseamnă că „problema" trebuie abandonată. Dimpotrivă, trebuie reluată, în contextul în care, cei pe care-i alegem şi ne conduc (aşa, prost, cum ne conduc!) îşi fac concediile pe la Monte Carlo şi au în bănci (străine, mai ales) conturi de sute de mii şi milioane de euro! Or, dat fiind acest fapt - despre care politicienii tac chitic - de ce noi, cei de pe margine, am ezita să le spunem (aşa, ca de la obraz, cum zice românul!) câteva lucruri? Şi anume că, după aderarea la UE, subordonarea noastră, a românilor, este, acum, totală, iar monitorizarea nu slăbeşte deloc! Bunăoară, cu fiecare ameninţare cu „mecanismul" (aşa-zisul Mecanism de Cooperare şi Verificare), mai-marii de la Bruxelles, ne-au spus (ordonat, de fapt!) să grăbim retrocedările sau privatizările unor obiective economice importante. De parcă, noi, românii, nu am fi stăpânii acestei ţări, ci lucrători pe o „plantaţie", numită România!

Autorii morali ai acestui jaf - în urma căruia, am ajuns „străini" la noi acasă! - au fost (sunt), desigur, în multe cazuri, şi politicienii români de ieri şi de azi. Însă, după ce că am ajuns - în ultimii 26 de ani - „străini", ne-au şi sărăcit. De ce? Întrucât de privatizarea (forţată, comandată!) a activelor economice au profitat nu cei care le-au construit şi au muncit în cadrul lor, ci vânzătorii lor, guvernanţii care s-au succedat la putere. „Privatizările - spunea, la un moment dat, Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de conturi - au fost în proporţie de 80% un eşec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual". „Vindem acţiuni la companii strategice - spunea Văcăroiu - în perioadă de criză, în contextul în care capitalul autohton nu există", adăugând: „Pur şi simplu au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea multă uşurinţă, începând din '90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României", a afirmat Văcăroiu, citat de Agerpres. Şi Văcăroiu cam ştie ce vorbeşte, el activând şi-n socialism, şi-n capitalism. Iar faptul că el are dreptate, o denotă, din multe alte exemple, domeniul metalurgic, dar şi cel al petrolului. Privatizările combinatelor metalurgice româneşti au fost preluate încă de la începutul anilor 2000 de magnatul rus Igor Ziuzin, proprietarul grupului Mechel, beneficiind de un preţ bun, ajutoare de stat, eşalonări de datorii etc. Este vorba de combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Oţelul Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. Rezultatul? Cu sublinierea că investitorii ruşi au fost primii curtaţi, încă din 1990, de Ion Iliescu şi Petre Roman. În 2013, compania rusă Mechel şi-a vândut toate acţiunile deţinute în România - pe sume derizorii - către Nixarom SRL. Ca urmare, de la vânzarea din 2013, unele au fost puse pe butuci, iar la altele producţia a fost reluată. În 2011, acestea aveau o cifră de afaceri de circa 890 de milioane de euro şi 6.000 de angajaţi.

Pe de altă parte, conform unor date de ultimă oră, una dintre cele mai mari investiţii ruseşti în România, rafinăria Rafo Oneşti, va fi vândută la fier vechi, după cum a anunţat compania rusă Petrochemical Holding. Anunţul a luat prin surprindere angajaţii, care auziseră că firma era în curs să primească o finanţare din partea unei bănci din Anglia. Rafo are 540 de angajaţi. În 2013 a avut o cifră de afaceri de circa 18 milioane de euro şi pierderi de peste 10 milioane de euro. Cât despre angajaţi, să fie sănătoşi!

Dar primul abandon răsunător al ruşilor a fost cel de la Alor Oradea, producător de alumină, cumpărat în anul 2000 de Russki Aluminium, companie cumpărată de managerul rus R. Abramovici. În câţiva ani, compania a fost închisă din cauza furturilor de active.

Iată de ce observaţiile lui Văcăroiu - că privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec - s-au cam adeverit, chiar şi numai din aceste exemple.

Cu referire la faptul că guvernele care s-au perindat la conducerea ţării - fie ele de stânga sau de dreapta, ori, acum, unul tehnocrat - au avut ca numitor comun incompetenţa, ar putea fi multe de spus. S-a afirmat, nu o dată, că „statul e cel mai prost administrator". Dar formula a fost apreciată de unii economişti de marcă drept o mască a devalizării, paravanul pentru transferarea către privaţi (mai ales, companii şi firme străine!) a activelor de stat performante. Urmarea: renunţarea masivă la producţia industrială proprie şi abandonarea oricărui efort de planificare strategică a dezvoltării sale prin utilizarea resurselor proprii în economia naţională.

Pe de altă parte, despre oamenii care ne-au condus şi, încă, ne conduc, cineva spunea: „Mi-e imposibil să cred că un ministru dovedit o catastrofă, în mai toate împrejurările guvernării, poate realiza un lucru eficient pentru ţară." Pentru ţară, nu, dar pentru el şi gaşca ce

l-a propulsat în funcţie, da! Dacă am da un exemplu, i-am „nedreptăţi" pe cei foarte mulţi care au fost (şi unii sunt încă!) în această postură!

Cândva (şi e mult de atunci, vreo 500 de ani), într-un manual al tehnicilor de putere, celebrul Machiavelli spunea - în lucrarea sa „Principele", că acţiunea morală se desparte de politică, că viciul şi virtutea nu sunt concepte utilizabile în politică. Din păcate, aceste adevăruri se confirmă şi azi, politica la noi fiind dominată (şi nu de azi, de ieri!) de corupţie, supuşenie (oarbă) şi incompetenţă. Or, cele trei vicii au sărăcit România şi i-au îmbogăţit exclusiv pe baronii puterii.

 

Lasă un comentariu