Stihiile s-au abătut şi asupra judeţului Mureş!

Distribuie pe:

Fenomenele meteo extreme, înregistrate în seara de duminică, 19 iunie, nu au ocolit nici judeţul nostru. Copacii doborâţi de vântul puternic au blocat calea ferată între Deda şi Bistriţa, în zona Vătava spre Râpa de Jos, iar la Brâncoveneşti, o fetiţă de doi ani şi-a pierdut viaţa, strivită, în maşină, de un copac doborât de furtuna puternică.

Pe raza judeţului, localităţile cele mai afectate sunt Cuci şi Dătăşeni, unde ieri dimineaţă,

s-a întrunit Comitetul local pentru situaţii de urgenţă, în prezenţa şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea" al judeţului Mureş, col. Dorin Oltean, şi a prefectului judeţului, dr. Lucian Goga.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, locotenent Gagyi Mihai, ne-a informat, de la faţa locului, că se intervine cu forţe trimise de la toate cele cinci subunităţi ale ISU din teritoriu, pentru a remedia situaţia şi a veni în sprijinul locuitorilor din zonă.

Potrivit primelor date făcute publice, în comuna Cuci, şapte case au acoperişurile total distruse, iar 153 sunt cu acoperişurile parţial afectate. Turlele a două biserici şi acoperişul unui bloc de locuinţe au fost, de asemenea, parţial distruse.

În localitatea Dătăşeni, furtuna şi vântul puternic au distrus complet acoperişurile a cinci case şi, parţial, alte 150 de acoperişuri. O autoutilitară a fost răsturnată, iar şase stâlpi de electricitate

s-au rupt şi au căzut peste garaje, case şi grădini.

Din fericire, în urma vijeliei, descrisă de localnici ca o veritabilă tornadă, în zona afectată nu s-au înregistrat victime, două persoane prezentând contuzii minore, ne-a mai relatat interlocutorul nostru.

Foto: Monai Péter Levente

Lasă un comentariu