29 iunie: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Sfântul Apostol Petru se naşte în Iudeea, fiul lui Iona, originar din Beetsaida, îl avea frate pe Andrei, întâiul chemat de Mântuitor. Nu făcuse studii, dar cunoştea scrierea şi cititul, era inteligent şi pasionat de lucruri serioase. Se căsătoreşte şi continuă ocupaţia de pescar, iniţiindu-se în problemele de spiritualitate naţională iudaică. Ca orice om cu slăbiciuni, Petru s-a îndoit de unele fapte copleşitoare trăite în preajma Mântuitorului, a tăiat cu sabia urechea slujitorului roman Malthus, promite că va merge la moarte cu Iisus, dar se leapădă la cel mai mic interogatoriu. În anul 44 este aruncat în închisoare de către Irod Antipa I, de unde scapă în mod minunat, iar în anul 49 vine la Ierusalim pentru Adunarea Apostolilor. În anul 67 îl găsim la Roma, unde primeşte cununa de martir. Din scrierile Sfântului Apostol Petru s-au reţinut canonul Sfintei Scripturi cu două epistole pline de duhul frăţiei şi al păcii, al cinstei şi demnităţii, al comportării creştinului în viaţa personală, în familie şi în raport cu semenii.

Sfântul Apostol Pavel a fost cel mai mare teolog şi trăitor al creştinismului de acum două mii de ani. Pavel a fost cunoscut mai întâi cu numele iudaic de Saul (cel dorit). S-a născut în oraşul Tars, capitala provinciei Cilicia, din părinţi iudei înstăriţi. Primeşte o educaţie bună de la părinţi şi fraţi, o instrucţie religioasă după tradiţia riguroasă a iudaismului. A urmat Şcoala rabinică a învăţatului Gamaliil. Avea şi cetăţenia romană şi se converteşte la creştinism pe Drumul Damascului, prin apariţia lui Iisus. De la această dată Saul, persecutorul creştinilor, devine Pavel propovăduitorul, trăitorul Evangheliei şi omul istoric care a schimbat faţa Europei, Asiei şi Africii. Sfântul Apostol Pavel a scris mult, din acestea canonul Noului Testament a reţinut 14 epistole. Primeşte cununa de martir, la Roma, în timpul împăratului Nero, prin tăierea capului, la 29 iunie anul 67.

Lasă un comentariu