La o secundă de EURO 2016

Distribuie pe:

În sezonul 2015-2016, echipa naţională de seniori la futsal a avut două mari provocări: calificarea la Campionatul European - Serbia 2016 şi calificarea în Cupa Mondială - Columbia 2016. Ajunsă în ultima fază din preliminariile EURO 2016 în calitate de cea mai bună dintre formaţiile care s-au clasat pe locul 3 în grupele din turul principal, România s-a duelat pentru un loc în turneul final cu Ungaria. Primul meci din play-off s-a jucat la Buzău: într-un interval de numai patru minute, tricolorii au condus cu 2-0, însă oaspeţii au egalat şi partida s-a încheiat cu o remiză, 2-2. Un rezultat bun pentru elevii lui Sito Rivera, spaniolul care i-a antrenat pe români până în vara anului 2013.

Dramatism în Ungaria

În retur, cele două echipe s-au întâlnit când cu bucuria, când cu tristeţea: gazdele au deschis scorul, formaţia pregătită de Zoltan Jakab a punctat de două ori, maghiarii au egalat, tricolorii au ratat un penalty, s-a intrat în prelungiri, oaspeţii au marcat pentru a treia oară şi, imediat, au ratat, iarăşi, un penalty, ungurii au egalat din nou şi, cu o secundă înainte de finalul confruntării, au înscris golul de 4-3, care i-a trimis în Serbia. De remarcat forma bună în care a fost Florin Matei, autor a patru dintre cele cinci goluri reuşite de români. După două ediţii (Croaţia 2012 şi Belgia 2014) în care au ajuns până în sferturile de finală, aceştia au simţit din nou cum este să priveşti întrecerea fără a fi printre protagonişti.

Selecţioner nou

Ratarea calificării în EURO 2016 a făcut ca Zoltan Jakab să plece din funcţia de selecţioner. În locul acestuia a fost instalat Robert Lupu, antrenor-jucător la Informatica Timişoara. Debutul său pe banca tehnică a României a avut loc chiar în „capitala" Timişului, la un test de pregătire cu Serbia: gazda Campionatului European din 2016 s-a impus cu 5-1 şi a făcut ca îngrijorarea să crească în tabăra tricolorilor. Urmau meciurile din cea de-a doua fază a zonei UEFA din preliminariile Cupei Mondiale - Columbia 2016, iar românii adunaseră patru partide consecutive în care nu câştigaseră.

Cupa Mondială a rămas un vis

Seria de eşecuri a fost oprită la Povoa de Varzim, localitatea în care România, Portugalia, Polonia şi Norvegia s-au duelat pentru cele două locuri care au asigurat calificarea în play-off, ultimul obstacol înaintea turneului final din America de Sud. În prima etapă a grupei, elevii şi, totodată, coechipierii lui Robert Lupu, cel care a îndeplinit rolul de antrenor-jucător, au câştigat (5-1) cu Norvegia, victorie venită la timp pentru a le ridica moralul. Tot în runda inaugurală, gazdele au învins Polonia cu 6-2. Însă bucuria nu a stat în tabăra tricolorilor decât o noapte. Polonezii au triumfat (8-1) în disputa cu românii şi, după ce şi portughezii s-au impus (6-1) în duelul cu norvegienii, au devenit favoriţi la ocuparea locului secund. În ultima etapă, nu s-a produs nicio surpriză - gazdele au câştigat (5-0) confruntarea cu tricolorii, iar Polonia a triumfat (3-2) în partida cu Norvegia -, aşa că România a încheiat grupa pe poziţia a treia şi a ratat intrarea în play-off. Pentru tricolori, Cupa Mondială va rămâne un vis cel puţin până în 2020.

Privind către Slovenia 2018

Pregătirea pentru preliminariile Campionatului European - Slovenia 2018 a început cu un cantonament la Cheile Grădiştei. În acest stagiu, elevii lui Robert Lupu au avut programat şi un test, cu Spicom Sfântu Gheorghe, în arena covăsnenilor: România s-a impus cu 3-2, iar unul dintre goluri a fost marcat de portughezul Paulo Ferreira, cel care urma să fie naturalizat. Apoi, într-o „dublă" cu Franţa în deplasare, tricolorii au bifat un succes (4-3, Paulo Ferreira a înscris pentru prima dată pentru România într-un meci internaţional) şi un eşec (0-2).

 

Lasă un comentariu