În loc să fim realişti şi să privim, cu luciditate, adevărul în faţă, muţi de uimire, de dezamăgire şi uluială, noi, românii, priveam cum Naţionala României ratează, prin nişte rataţi fotbalişti, sub ochii nu doar ai fanilor noştri, ci ai Europei, o calificare în grupele următoare ale Campionatului European 2016. Totul sub semnul penibilei improvizaţii a neinspiratului antrenor Papa Puiu.
Aşa cum şi România actuală, din 1990 încoace, este condusă prost, de nişte guvernanţi improvizaţi, de nişte „jucători politici" nepricepuţi, îmburcaţi în acele jilţuri înalte ale puterii, prin politică, nu prin merite, nu prin valori, ci prin conjuncturi şi interese de partid, tot aşa se petrec lucrurile şi în fotbalul românesc actual. Nişte rataţi, orgolioşi, aculturali, plini de ifose, puşi pe „agoniseală", care, la viaţa lor, unii n-au condus nici măcar doi oameni, nici măcar o bicicletă, au ajuns să conducă o ţară! Aşa se face că, în România postdecembristă, gazdă a atâtor scenarii abracadabrante, un fel de barman, preferatul primarului Aradului, finul lui Traian Băsescu, ajungea deputat, fără să aibă măcar liceul terminat, deci fără bacalaureat luat. Insul a schimbat paharele barului cu fotoliul de parlamentar. Pe la noi, totul este posibil! În doi ani insul îşi ia bacalaureatul, că, de, alesul neamului avea nevoie de patalama, iar încă peste vreo alţi doi ani devine ministru al Turismului românesc! Să ne mai mirăm, oare, că, din 1990 încoace, România merge aşa cum merge? Adică, de-a buşilea! După atâtea bufuri postdecembriste, România a început să coboare, periculos şi vertiginos. O cădere liberă, în multe privinţe, pentru care vinovaţi au fost şi sunt toţi: parlamentarii, guvernanţii, şefii de partide, preşedinţii de ţară.
Atunci să ne mai mirăm, oare, că România a fost printre ţările care, de la Campionatul European, s-a întors acasă, cu coada între picioare, alături de Ucraina, care, într-un meci amical, ne-a învins cu 3-4? Să ne mai mire că, după 68 de ani, naţionala României pierdea un meci important, decisiv, 0-1, cu Albania, coborând, într-un fel, 68 de trepte?! Şi nu poţi să nu te întrebi: cum, oare, puteau să învingă echipa Franţei fotbaliştii generalului Iordănescu (cel care, după experimentele lui eşuate, ar fi trebuit să plătească el deplasarea în Franţa!), dacă ei n-au fost în stare să bată nici măcar prea modesta formaţie a Republicii Democrate Congo, într-o întâlnire amicală?! Ei, aceşti fotbalişti de azi, nu sunt Hagi, un Gică Popescu, un Ştefănescu, un Dobrin, Balint, Răducioiu, Bölöni, Dumitrache… Sunt nişte pseudovedete pline de bani, dar şi de hachiţe, fumuri, obrăznicie de multe ori. Inşi care n-au aflat încă acel amănunt atât de simplu: Fortuna îi ajută pe cei puternici, nu pe nişte nimurugi cu picioarele înnodate pe terenul competiţiei. Fortuna le-a întors spatele, supărată de neputinţa lor. Cel de-al 100-lea meci pentru Papa Puiu a fost un penibil bluf: 0-1 cu Albania. Soluţia? „Afară! Să vină Mircea Lucescu!" - clamau fanii. Numai că faimosul Mircea Lucescu are alte planuri. Să nu mai vorbim că mai-marii zilei, nici nu-i întreabă pe marii fotbalişti de mai ieri, dacă ar fi sau nu dispuşi să preia naţionala.
Regretabil şi îngrijorător este, pentru noi, românii, că, iată, după 26 de ani, unde a ajuns fotbalul nostru, ca şi faptul că acolo, în acel loc de jos, se află, din păcate, şi România ca ţară, ţara de care politicienii de la toate partidele şi-au bătut joc, când şi cum ei au dorit. Iar după toate acestea, din păcate, la trecutele alegeri, românii nu i-au sancţionat, cum ar fi meritat, în felul acesta mereu încurajându-i, stimulându-i în această scufundare a României.
Să te mai întrebi, oare, cu asemenea guvernanţi, unde-i acea dorită „Românie profundă", a speranţelor noastre, în această periculoasă cale spre globalizare? Pe servilii străinului, care fură statul, îi întrebăm: unde au dispărut cele 8,6 milioane de metri cubi, lemn furat, într-o scurtă perioadă, din pădurile României, marea parte de către străini, mai ales de austrieci, cărora li s-a pus în palmă totul pentru această hoţie greu de imaginat? Tăieri ilegale ale codrilor noştri, sub privirile şi zâmbetele îngăduitoare ale mai-marilor clipei, azi, când, iată, românul nu mai este frate cu codrul hăcuit, vandalizat, ras barbar. Pentru ai noştri guvernanţi, pentru lacomii clipei versul eminescian „Împărat slăvit e codrul" nu mai are nicio importanţă! Ce-i şi mai grav e că se fac tăieri ilegale, uneori chiar din rezervaţiile naturale, protejate, ale Retezatului, Semenicului, Apusenilor, Sucevei, cu toate că, în România, există un Cod Silvic care apără această bogăţie naţională, acest „aur verde", acest tezaur, această moştenire! Cum se face că, în pofida unor legi clare, votate în Parlament, nu ştie dreapta politică ce face stânga politică? Sunt tăiate, în draci, şi ilegal, mii de hectare de pădure virgină, de pe vremea lui Gelu, Glad, Menumorut, Dragoş, Ştefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Avram Iancu! Acolo au rămas pădurile, de secole neatinse de secure, până după anul 1989, când dinţii ferăstraielor lacome au golit versanţi întregi, lăsându-i golaşi, de unde azi se prăvălesc puhoaiele care produc inundaţii, mătură totul în calea lor nestăvilită, iau vieţi omeneşti, distrug gospodării, moşteniri de o viaţă, dar şi speranţe. Iar cei care încalcă legi, cu seninătate, devin tot mai lacomi şi îmbuibaţi, foamea lor crescând, mâncând bogăţia aceasta verde a României. O bogăţie naţională, pădurea, aflată alături de sonde, spice de grâu, ape, pe stema ţării, până în decembrie 1989, când cuiva i-a venit ideea trăsnită de a o tăia, lăsând, în Tricolor, o gaură hâdă. Gaură care, din păcate, acolo a rămas, pe steagul naţional, până azi!
Cine s-a grăbit să pună, tot în mâna mare a străinului lacom, pământul românesc? Pământul pentru care înaintemergătorii au luptat cu sabia, cu arma în mână, apărându-l, să-l lase, drept moştenire, urmaşilor? Cine? Tot ai noştri guvernanţi, unii trădători de neam şi ţară, din moment ce polonezii, cehii, bulgarii, slovacii, ungurii, pentru a ne raporta doar la fostele ţări comuniste, au legi aspre pentru protejarea pământului ţării lor, iar orice încălcare a lor se pedepseşte aspru, cu ani de închisoare. Pe la noi, nu doar aurul, petrolul, gazul, electricitatea, aluminiul, lemnul pădurilor, le-au dat guvernanţii primului venit, ci şi pământul ţării, care este, de fapt, o bogăţie naţională! Să ne mai mirăm? Apoi, cine s-a grăbit să renunţe la bogata „moştenire Gojdu", în favoarea Ungariei, făcându-i acesteia cadou o mare avere lăsată de o mare personalitate, de un înaintemergător, prin testament, Bisericii Ortodoxe Române?! Călin Popescu Tăriceanu şi Mihai Răzvan Ungureanu, ambii în postura nomina odiosa!
Aşadar, nu doar fotbalul - câtă învolburare inutilă, după pierderea meciului cu Albania! - a ajuns atât de jos, ci şi România, ţara europeană prosperă, dinainte de decembrie 1989, leagănul acestui neam atât de greu încercat, prin timp, biruitor de atâtea ori, în aceste crâncene bătălii de la Porţile Răsăritului!
Toate acestea, de după decembrie 1989, sunt consecinţele unei politici greşite, nenorocite, care, în loc să ne unească, solidar, din 1990 încoace, doar ne dezbină pe noi, românii! Aceşti sfertodocţi, semianalfabeţi guvernanţi, puşi să răspundă de economia, cultura, educaţia, respectarea legilor, nişte nenorociţi cocoţaţi la cârma ţării noastre româneşti, au dat, timp de 26 de ani, cu România de pământ!
Aşadar, aşa cum este, la ora actuală, România, tot aşa-i şi fotbalul românesc! Şi invers! Iar pentru dovedirea unei neputinţe costisitoare, prin timp, în locul generalului Papa Puiu, mai-marii fotbalului românesc, ca şi cum noi nu i-am avea pe un Hagi, pe un Lăcătuş, pe un Gică Popescu, pe un Lucescu, pe un Bölöni, pe un Ducadam, pe un Balint, au adus, la naţională, tot un străin, pe neamţul Cristoph Daum. Aşa că românii pot fi liniştiţi!
Oare să ne mai mirăm?!
