Cea dintâi Golgotă pe care ostașii români au trebuit s-o urce pentru eliberarea Ardealului (VI)

Distribuie pe:

Meterezele Carpaților apărate cu orice preț

Când ostașii români s-au apropiat de Pietrele Roșii au fost întâmpinați de un puternic foc al artileriei de munte inamice. Subunitățile române s-au adăpostit în spatele stâncilor, hotărând să-și continue înaintarea a doua zi dimineața, făcând un ocol de vreo doi kilometri, pe la pârâul Dornișoara. În acest fel ele s-au putut apropia la 300-400 de metri de pozițiile înaintate inamice. Atacul românilor a fost însă întâmpinat cu un puternic foc de infanterie și grenade aruncate din dispozitivele întărite. Au început să cadă primii răniți. Dar nimeni nu s-a oprit, astfel că în scurt timp ungurii și austriecii au fost puși pe fugă.

Concomitent, unitățile Diviziei a 14-a au lansat un puternic atac și în zona defileului Mureșului, eliberând, după lupte grele, localitățile Stânceni, Lunca Bradului și Răstolița. Toplița a devenit repede o localitate aflată în spatele frontului, înțesată însă de trupe, chesoane, tunuri, căruțe sanitare, aflate în trecere spre linia frontului. În sens invers, zilnic treceau coloane de prizonieri, de la care locotenentul Bogdan afla multe și interesante vești despre trupele inamice. Într-una din zile, când tocmai interoga un căpitan austriac, un soldat l-a anunțat că era căutat de un oarecare Vasile Herțeg.

- Bine ai venit, bădie Herțeg! Te așteptam... Cum a fost, ți-ai găsit feciorul?

- L-am găsit, domnule inginer,e bine, sănătos...

- Da domnul avoat Frâncu ți-a făcut testamentul dorit?..

- L-a făcut exact așa cum l-am rugat. Da amu, domnule inginer, să luați un plaivas și să scrieți ceea ce o să vă spun eu. Domnu avocat Frâncu vă anunță că Divizia 39, austro-ungară, se îndreaptă spre munții Gurghiului, în zona Fâncel-Bătrâna, spre a nu permite înaintarea Armatei române, prin Valea Gurghiului, spre Reghin. Pe Târnava Mică, spre munte, a fost adusă o brigadă de husari bosnieci, ca să întărească dispozitivul de apărare din zona Sovata-Reghin. Divizia 71, austro-ungară, a fost retrasă din Călimani și transferată în munții Harghitei, în zona Vlăhița-Homorod, spre a stăvili, după caz, înaintarea Armatelor a 2-a și a 4-a, din direcțiile Brașov și Sibiu. Însă treaba cea mai urâtă, mi-a spus domnul Frâncu, că în multe gări din centrul Transilvaniei, au început să debarce unități germane. La Cluj, de exemplu, acestea au ajuns la peste 40.000 de oameni. Și continuă să vină. Unele au fost transferate aici de pe frontul din Franța. Acolo, de luni întregi, francezii și nemții fac glume unii cu alții și își aruncă pachete cu țigări.

Domnul avocat Frâncu vă mai transmite că nemții, de sub comanda generalului Falkhenhayn, se pare că vor ataca în sud, pe la Petroșani, ca să pătrundă în Valea Jiului, de acolo spre Brașov, apoi pe Valea Prahovei, în direcția Ploiești-București. Nu ar fi exclus nici un atac în direcția Oituz-Adjud-Focșani. După toate probabilitățile, nemții vor să prindă Armata română într-un clește, din trei părți, și să-i dea lovitura de grație. Așa mi-a spus domnul avocat Frâncu să vă transmit cât mai repede.

- Bine, bădie Herțeg, îți mulțumesc. Ai făcut o treabă foarte bună și ai adus informații deosebit de prețioase. Din cele ce mi-ai spus, am înțeles că s-ar putea să fie vorba nu numai de soarta campaniei noastre în Ardeal, ci chiar de soarta țării. Tocmai de aceea, Bogdan a întocmit imediat un scurt raport informativ pentru colonelul Rădulescu, șeful de Stat Major al Diviziei a 14-a, iar apoi altul mai amănunțit, cifrat, către Marele Cartier General. A plecat apoi spre linia frontului, aflând că Lunca Bradului tocmai fusese eliberată și se dădeau lupte crâncene pentru satul Răstolița. La Lunca Bradului a fost nevoit să se oprească fiindcă i s-a adus un ofițer ungur, prizonier, ce trebuia interogat. Era căpitanul Elekes Zoltan din Brigada 1 de cavalerie lansată, austro-ungară. De la el Bogdan a aflat că spre defileu se îndreaptă noi unități, între care și unități germane.

- Nu veți putea câștiga războiul, domnule locotenent, fiindcă veți avea de înfruntat forțe proaspete, bine înarmate, atât austro-ungare, cât și germane. Cele aflate de la prizonier coincideau cu veștile aduse de Herțeg de la Cluj. Acestea l-au pus pe gânduri pe Bogdan. ,,Dacă lucrurile stau așa, atunci situația României va deveni într-adevăr dramatică", cugetă el. Aceste gânduri l-au frământat toată noaptea, încât abaia a putut ațipi spre dimineață. A fost însă trezit de un curier sosit tocmai de la Marele Cartier General. Un ordin semnat de colonelul Condeescu îl chema de urgență la Periș. A obținut cu greu un automobil de la comandantul diviziei și a plecat imediat. A ajuns la Periș, unde se afla Cartierul General aproape pe înserat. S-a îndreptat imediat spre biroul colonelului Condeescu.

- Bine ai venit, domnule locotenent. Cum ai călătorit?

- Destul de bine, fiindcă am venit cu o mașină de la comandamentul diviziei.

- Te-am chemat pentru a ne spune mai amănunțit despre sosirea nemților în Transilvania. Sunt informații sigure, demne de luat în seamă?

- Sunt, domnule colonel. Le-am primit de un om de încredere din Cluj, foarte bine informat. Este vorba despre avocatul Amoș Frâncu, membru al conducerii Partidului Național Român. Ele mi-au fost confirmate apoi ieri, de un căpitan ungur, luat prizonier.

- Bine, domnule locotenent. Vei relata toate acestea chiar M.S. Regele, care te așteaptă. Rămâi aici până mă întorc. A revenit peste câteva minute.

- Vino, te așteaptă Majestatea Sa...Au străbătut un coridor din care au ieșit într-o curte interioară, îndreptându-se spre o clădire ascunsă în spatele unor arbori. În prima încăpere erau câțiva ofițeri aplecați asupra unei hărți. Intrând în cea de a doua încăpere, Bogdan s-a pomenit față-n față cu regele.

- Majestate, dumnealui este locotenentul Florea Bogdan, zise Condeescu.

- Să trăiți, majestate!, salută Bogdan, în poziție de drepți.

- De unde vii, domnule locotenent?, întrebă regele.

- Sunt comandantul grupului de informații și contrainformații „Borsec", din cadrul Armatei a 4-a, pe lângă Divizia 14, al cărei comandament se găsește în Toplița, pe cursul superior al Mureșului.

- Cum stau lucrurile pe acolo?

- Majestate, unitățile Diviziei 14 au pătruns în teritoriul inamic aproape 100 de kilometri, ajungând până în defilelul Mureșului. Acum se desfășoară lupte grele pentru eliberarea ultimelor localități din defileu, spre a se deschide drum spre centrul Transilvaniei.

- Care este moralul trupelor?                

- Este exelent, majestate! Toți sunt însuflețiți de ideea că luptă pentru eliberarea fraților noștri din Ardeal...

- Mi s-a adus la cunoștință că au început să sosească pe front unități ale armatei germane. Ce e adevărat din povestea aceasta?

- Totul, majestate. Avem informații precise și verificate că primele unități germane au și debarcat la Cluj, Dej și Târgu-Mureș. Avem de asemenea vești despre pregătirea unei contraofensive puternice în direcția Sibiu, Brașov și Oituz.

- Chiar dacă toate acestea sunt doar niște presupuneri, merită, domnule colonel, ca ele să fie temeinic verificate.

- Am înțeles, majestate!, a răspuns Condeescu. Au salutat și s-au întors în biroul colonelului.

- Unii doresc să afle numai vești bune, spuse el. De exemplu, colonelul Verzea, directorul Poștei, susține că toate informațiile despre venirea nemților sunt false. Locotenentul Bogdan îl privea în tăcere, gânditor. I se părea de-a dreptul absurd ca niște indivizi neinformați să se amestece în chestiuni atât de grave.

- Dar dacă totuși toate acestea sunt adevărate?, întrebă Bogdan. Dacă nemții aduc unități pe forntul de vest? Dacă ne vor ataca? Ce se va întâmpla atunci, domnule colonel? Va răspunde oare colonelul Verzea?..

Ajuns la Toplița în plină noapte, rămase mirat când a găsit adunați la comandamentul diviziei pe toți comandanții de unități, însoțiți de șefii lor de stat major. În marea sală a vechiului castel domnea o atmosferă tensionată. Știau deja că situația Armatei a 2-a începuse să devină critică, sub presiunea puternică a Armatei a 9-a germane. În sală a intrat generalul Vasilescu, urmat de colonelul Rădulescu și alți câțiva ofițeri din statul major.

- Domnilor, v-am convocat spre a vă aduce la cunoștință situația de pe frontul din Transilvania, din ultimele zile. Cu aproape o săptămână în urmă Comandamentul Armatei de Nord a fost informat de către Marele Cartier General că Armata a 2-a a fost nevoită să se retragă pe malul stâng al Oltului, în zona Feldioara - Sinca Veche. S-a creat astfel un gol enorm între flancul stâng al acestei armate și flancul drept al armatei noastre. Misiunea de a acoperi această breșă i-a revenit Diviziei a 8-a. Pentru a putea să îndeplinească această misiune, Comandamentul Armatei de Nord a dispus retragerea marilor unități din compunerea ei pe vechile poziții pe care se găseau în momentul începerii ofensivei. Astfel, divizia noastră trebuie să se retragă în zona cursului inferior al Bistricioarei, spre Hangu și Bicaz. Ordon ca această operațiune să se desfășoare într-o perfectă ordine și disciplină. Am onoarea să vă salut! Generalul a saluat, s-a întors scurt și a ieșit pe ușă, urmat de ceilalți ofițeri din statul major al diviziei.

În încăpere se auzi deodată un murmur de dezaprobare. Toți se uitau unii la alții, prostiți, nevenindu-le să creadă ceea ce au auzit. În ochii multora străluceau lacrimile mâniei și ale neputinței de a se împotrivi ordinului. Locotenentul Florea Bogdan a asistat și el uimit la această scenă tristă. Era limpede că toate informațiile pe care le-a aflat s-au dovedit a fi adevărate. De acest adevăr s-a convins, din câte pricepea, și Marele Cartier General. Din păcate, prea târziu. Unitățile diviziei au început pregătirile pentru a se stabili pe noile amplasamante. În drum, Bogdan s-a oprit la vechiul său prieten, Man, din Capu Corbului, spre a-și lua rămas bun. Acolo l-a ajuns un curier care i-a adus ordinul semnat de colonelul Condeescu privitor la desființarea ,,Detașamentului Borsec", componenții săi urmând a primi alte însărcinări, în raport cu situația ce se va crea.

După primirea ordinului, locotenentul Bogdan s-a prezentat imediat la generalul Paraschiv Vasilescu, spre a-l informa despre desființarea detașamentului.

- Până la noi ordine, noi rămânem la dispoziția Comandamentului Diviziei a 14-a, pe lângă care am fost atașați chiar de la început.

- Foarte bine, domnule locotenent, vom avea nevoie de serviciile dumneavoastră, că doar războiul nu s-a sfârșit, din contră, abia a început și prevăd că va mai dura încă multă vreme. Iar o armată fără un serviciu de informații bine pus la punct este ca un orb care merge bâjbâind. Poate chiar de aceea ne aflăm acum în situația aceasta nenorocită. Ar fi trebuit să știm încă înainte de a ne angaja în război împotriva cui vom lupta. Din acest punct de vedere, Serviciul de Informații al Armatei a fost ori prost organizat, ori incapabil, lăsat pe mâna unor diletanți. Consider deci un act de trădare faptul că, deși devenise limpede că ne vom confrunta cu nemții în Ardeal, acest lucru nu s-a luat în considerare, ba mai mult, s-a afirmat, la cel mai înalt nivel, că toate acestea sunt niște simple scorneli! Știi dumneata la ce mă refer...

- Știu foarte bine, domnule general.

- Să sperăm că poate nu va fi chiar un dezastru, că retragerea Armatei a 2-a a fost un episod trecător, de moment. E nevoie însă să apărăm, cu orice preț, meterezele Carpaților. De nu vom reuși acest lucru, atunci s-ar putea într-adevăr să fie un dezastru național, ce ar putea pune în pericol existența României.

(va urma)

Lasă un comentariu