Moto: „Omul este mai mult decât scriitorul" (Áron Tamási)
De ziua de naştere a lui Adrian Păunescu, pe 20 iulie a acestui an, în locuinţa mea din Târgu-Mureş, îmi evoc în gând acele clipe festive, trăite mulţi ani la rând, în data de 20 iulie, în casa familiei Păunescu, când am felicitat pe gazda casei, pe marele personaj al liricii contemporane, pe patriotul român fără de seamăn, Adrian Păunescu, care a mărturisit şi şi-a asumat în mod admirabil ideea călăuzitoare a lui Avram Iancu. În adâncul sufletului meu şi azi îl felicit, în gând, la fel ca şi atunci, când printr-o îmbrăţişare prietenească mi-am exprimat afecţiunea mea faţă de persoana sa, precum şi respectul meu faţă de lirica sa. Acum scriu cu inimă îndurerată că de mai mulţi ani nu îl mai pot îmbrăţişa de ziua lui, decât în gând. Pe aripile sufletului merg în pelerinaj la statuia sa din Bucureşti, cu două buchete de flori în braţe. Printr-unul din buchetele de flori îmi exprim omagiile mele în faţa poetului, care a fost un talent de excepţie, iar prin al doilea buchet îl salut pe acel prieten loial, pe camaradul meu de luptă şi cel mai drag frate român al meu pe care l-a distins Destinul pentru ca în El omul să fie mai mult decât scriitorul, decât poetul.
Este un mare adevăr ceea ce a formulat în ars poetica sa scriitorul clasic secui, de talie europeană, Áron Tamási: „Omul este mai mult decât scriitor!". Întreaga viaţă a lui Adrian Păunescu este o mărturie splendidă a acestui mare adevăr al vieţii. Pentru a certifica această splendidă mărturie aş putea să evoc o serie de exemple. Dar, poate, sunt suficiente şi două exemple pentru ca chiar şi rivalii lui Păunescu să recunoască: pe lângă faptul că Adrian Păunescu a fost un mare poet, a fost din creştet şi până în tălpi un mare om, înainte de toate a fost om, care prin atitudinea sa, manifestată faţă de poporul său, naţiune şi patrie, precum şi faţă de Europa, a trecut strălucitor examenul, ca un om cu sentimente pure, profunde şi de mare caracter. În regimul trecut au existat, oare, poeţi români sau maghiari din România, care au ajutat atât de mulţi oameni nevoiaşi şi aserviţi - români şi maghiari, deopotrivă - ca Adrian Păunescu? A existat sau este, oare, în ţara noastră vreun poet aşa cum a fost Adrian Păunescu, care a fost capabil să conducă timp de mai mulţi ani o manifestare culturală care a mişcat o ţară întreagă şi să recite în faţa unui public de zeci de mii de oameni, cu o dragoste imensă şi cu o pasiune înflăcărată, nu numai propriile sale poezii, dar şi versurile contemporanilor săi, cum au fost: Blaga, Bacovia, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu?
Dacă din autobiografia sa extrag doar aceste două exemple, va apărea îndată în faţa noastră acel mare poet român pe care Viaţa l-a binecuvântat cu un Destin splendid pentru ca în El omul să fie mai mult decât scriitorul, decât poetul.
Dragă, Adrian! Aceste două buchete de flori pe care ţi le aduc, în gând, de ziua Ta, la statuia ta, nu se vor ofili niciodată, vor trăi mereu, până când versurile tale spendide sunt recitate şi cântate de mii de oameni în această ţară iubită şi ocrotită de tine neclintit: în patria noastră comună, România.
