Cea dintâi Golgotă pe care ostaşii români au trebuit s-o urce pentru eliberarea Ardealului (XIV)

,,Păşind cu dragoste frăţească pe pământul Transilvaniei…"

În împrejurări deosebit de grele a început mobi-lizarea Armatei Române, mai ales în jurul nucleelor unităţilor active aflate în teritoriul liber al Moldovei. Au fost constituite, mai întâi, două mari unităţi ale Corpului 4 Armată, Diviziile 7 şi 8 Infanterie, iar apoi Divizia 1 Vânători. Învingând toate greutăţile, pe la începutul lunii noiembrie 1918, Armata Română, cu un efectiv de 90.000 de oameni, era gata de luptă. Astfel, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie trupele române au trecut simultan în Muntenia, Dobrogea şi Transilvania. Trecerea Carpaţilor a fost încredinţată Diviziei 7 Infanterie, de sub comanda generalului Traian Moşoiu, şi Diviziei 1 Vânători. Batalionul 1 din Regimentul 15 Infanterie ,,Războieni", ca element de avangardă, a trecut primul prin pasul Tulgheş - Prisecani, eliberând Borsecul, iar apoi Topliţa, din Valea de Sus a Mureşului.

Aici ostaşii români erau aşteptaţi de aproape întreaga populaţie a satului, în frunte cu Dumitru Antal, student la Universitatea din Budapesta. El sosise acasă după ce timp de mai multe zile a colindat toate satele de pe Valea Mureşului de Sus, alături de protopopul Vasile Duma, din Reghin, vicepreşedintele Consiliului Naţional Român din comitatul Mureş-Turda, pentru a înfiinţa sfaturile şi gărzile naţionale. Românii topliţeni au făcut o primire entuziastă ostaşilor din Brigada 13, din Divizia a 7-a, comandată de colonelul Anton Gherescu.

- Domnule colonel, bine aţi venit pe pământul românesc al Topliţei Române! l-a salutat Dumitru Antal pe colonelul Gherescu. Vă propun ca noi, românii topliţeni, împreună cu ostaşii pe care-i comandaţi, să întindem aici, în centrul comunei, pe pământul proaspăt eliberat, devenit trup din trupul României Mari, Hora Unirii. Este hora pe care au visat-o străbunii şi părinţii noştri. Ne este dat nouă, celor de azi, să vedem acest vis împlinindu-se sub ochii noştri. Şi în sunetele fanfarei militare s-au prins cu toţii într-o uriaşă Horă a Unirii. A fost cea dintâi jucată pe pământul proaspăt eliberat al Ardealului. Era într-o zi de miercuri, 27 noiembrie 1918...

Între timp, generalul Traian Moşoiu a fost numit comandant al trupelor române din Transilvania. În această calitate el s-a adresat românilor ardeleni printr-o Proclamaţie, în care se afirma: „La sărbătoarea biruinţei împlinirilor grăbesc marile umbre care au crezut în acest ideal şi au pierit pentru el. Sosesc şi Horia, Cloşca şi Crişan, şi Iancu vine cu mândri săi moţi. Sub privegherea lor, sufletele noastre se contopesc într-unul în marea sărbătoare a unirii veşnice!"

Din însărcinarea lui Ion I. C. Brătianu şi a generalului Prezan, căpitanul Octavian Tăslăuanu a compus Proclamaţia pe care generalul Constantin Prezan a adresat-o românilor din Ardeal.

ROMÂNI!

Din Înalt Ordin al M.S. Regele Ferdinand I, în urma chemării Comitetului Naţional Român, armata noastră a trecut Carpaţii.

Păşind cu dragoste frăţească pe pământul Transilvaniei, oştirea română vine în numele unor sfinte drepturi naţionale şi omeneşti pentru a garanta libertatea deplină a tuturor.

Influenţaţi de aceste gânduri, asigurăm pe toţi locuitorii pământului românesc, până la Tisa şi Dunăre, fără deosebire de neam şi de lege, că vom păzi cu credinţă viaţa şi avutul tuturor.

Îndemnăm deci întreaga populaţie ca, sub pavăza oastei române, să-şi continue ocupaţiile obişnuite, astfel ca viaţa normală în sate şi oraşe să nu sufere nicio tulburare.

Fiecărui locuitor i se va respecta libera exercitare a drepturilor sale cetăţeneşti, dar în acelaşi timp se pune în vedere tuturor că orice încercare de a provoca dezordine, de a săvârşi acte de violenţă sau de nesupunere se va pedepsi cu toată severitatea.

Şeful Statului-Major General al Armatei, general C. Prezan

 

(Va urma)

Lasă un comentariu