Proiecte pe agenda municipalității târgumureșene - Prelungirea Căii Sighișoarei, regândită și reproiectată

Distribuie pe:

Specialiștii din cadrul Direcției Tehnice a municipalității târgumureșene au refăcut documentația aferentă proiectului inițial „Prelungire Calea Sighișoarei în două direcții - legătura cu DN 13 și DN 15, Târgu-Mureș", reproiectând-o, separat, pe două tronsoane: „Prelungirea Căii Sighișoarei în direcția DN 13" și „Tronson de legătură între strada Budiului și Autostrada Transilvania". Ei vor propune Consiliului Local Municipal, în următoarea ședință (programată pentru finele acestei luni) aprobarea indicatorilor tehnico-economici și declararea utilității publice de interes local a celor două obiective de investiții.

Potrivit inițiatorilor, modificarea proiectului se impune date fiind, pe de o parte, necesitatea translatării racordului de drum la DN 13, în concordanță cu proiectul în curs de realizare propus de Consiliul Județean privind centura de ocolire Est a municipiului Târgu-Mureș, iar pe de altă parte, preluarea unui tronson (o porțiune din strada Gh. Doja) din drumul de legătură DN 15 de către CNADNR în vederea includerii lui în breteaua de legătură de la Autostrada Transilvania - tronson Târgu-Mureș - Câmpia Turzii.

Obiectivul de investiții „Prelungire Calea Sighișoarei în direcția DN 13, Târgu-Mureș", amplasat la limita intravilanului municipiului, între cartierul Mureșeni și comuna Corunca, în valoare totală de aproximativ 12 milioane de euro, va avea lungimea de 1.595 de metri, 2x2 benzi de circulație, bandă pentru biciclete și trotuar pentru pietoni.

Celălalt obiectiv, „Tronson de legătură între strada Budiului și Autostrada Transilvania", cu lungimea de 2.482 de metri, va fi amplasat la intrarea dinspre Cluj-Napoca (aproape de Metro) și cartierul Mureșeni, valoarea totală a investiției fiind de aproape 22 de milioane de euro.

Dacă vor trece de votul consilierilor, ambele investiții urmează să fie realizate din fonduri UE nerambursabile și din sume de la bugetul local, durata de execuție fiind estimată la 36 de luni.

 

Lasă un comentariu