„Frumuseţile sufletului nostru şi rodurile bune, sau rugăciunea, dragostea, credinţa, privegherea, postul şi celelalte îndeletniciri virtuoase, când se amestecă şi se împărtăşesc de împărtăşirea Duhului Sfânt, dau o mireasmă bogată, ca o tămâie pusă pe foc. Dar atunci ne este şi nouă mai uşor să vieţuim potrivit cu voia lui Dumnezeu. Căci fără duhul sfânt, precum s-a spus şi mai înainte, nimănui nu-i este cu putinţă să înţeleagă voia lui Dumnezeu.
Căci, precum femeia care se uneşte cu bărbatul în căsătorie, mai înainte de a se uni, urmează socotinţele sale şi împlineşte voile ei, iar dacă se căsătoreşte vieţuieşte sub conducerea soţului, în acelaşi fel şi sufletul are o voie a sa, legile sale şi lucrurile sale; dar când se face vrednic să se unească cu Hristos, se supune legilor lui Hristos".
Sfântul SIMEON METAFRASTUL
„FILOCALIA" vol. V, pag. 353
***
„Sufletul sărac cu duhul este acela care îşi cunoaşte rănile sale, dar îşi cunoaşte şi întunericul patimilor ce-l învăluie şi cere necontenit izbăvire de la Domnul; sau poartă durerile, dar nu se bucură de niciuna din bunătăţile pământeşti, ci caută numai pe Dumnezeu cel bun şi se încrede în tămăduirea Lui. Fericiţi cu adevărat şi râvnitori ai vieţii şi ai bucuriei mai presus de fire, sunt aceia care prin credinţă fierbinte şi vieţuire virtuoasă, au primit prin experienţă şi simţire cunoştinţa tainelor cereşti ale Duhului şi au petrecerea lor în ceruri. Aceştea sunt mai presus decât toţi oamenii".
Ibidem, pag. 354
***
„Înţelepciunea negrăită a lui Dumnezeu arată taine şi chipuri prin cele văzute, dovedind că firea omenească prin ea însăşi nu ar putea să arate podoaba desăvârşită a virtuţilor şi frumuseţea duhovnicească a sfinţeniei, dacă nu s-ar bucura şi de mîna dumnezeiască. Astfel, pământul, rămânând de sine, dacă nu s-ar împărtăşi de îngrijirea din partea plugarilor şi n-ar primi conlucrarea ploilor şi a soarelui, n-ar fi în stare să rodească de la sine. De asemenea, fiecare casă are lipsă de lumina soarelui de aici, care nu este de aceeaşi fire cu ea; altfel ar fi plină de întuneric. Aşa şi firea noastră e cu neputinţă să dea prin sine roadele desăvârşite, ci are nevoie de plugarul duhovnicesc al sufletelor noastre, care este duhul lui Hristos".
Ibidem, pag. 356
P.S. Să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi nici ceasul..." Şi „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece".
„COMORI FILOCALICE" vol. II
