Eveniment Campion Broker, la Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Continuând planul strategic de expansiune în teritoriu, CAMPION Broker de Asigurare, una dintre cele mai dinamice companii de brokeraj în asigurări, a inaugurat în 30 august 2016 Sucursala de la Târgu-Mureș.

Evenimentul a fost marcat de prezența directorului general al CAMPION Broker, dl Octavian Tatomirescu. De asemenea, la inaugurare au participat clienți, parteneri și reprezentanți ai tuturor companiilor de asigurări.

Gazda, dna Elena Negrea, director Sucursala CAMPION Broker Târgu-Mureș, a dorit să precizeze:

„Ne simțim onorați că directorul general al companiei, dl Octavian Tatomirescu, ni s-a alăturat în acest moment special pentru noi și ne bucurăm de susținerea sa în toate demersurile noastre privind dezvoltarea business-ului în această zonă. Echipa Sucursalei Campion Broker Târgu-Mureș, formată din profesioniști cu experiență ce provin din forța de vânzări a unei societăți de asigurare de top din România, își propune să reprezinte valorile Campion Broker de transparență, comunicare și profesionalism promovate de companie.

Doresc să transmit pe această cale clienților, partenerilor și colaboratorilor noștri, că vom fi receptivi la nevoile lor și vom prezenta soluții personalizate și adaptate solicitărilor lor."

Întrebat de scopul și importanța deschiderii acestei Sucursale la Târgu-Mureș, directorul general al CAMPION Broker, dl Octavian Tatomirescu, în maniera modestă și elegantă care îl caracterizează, a punctat strategia de extindere și dezvoltare la nivel teritorial:

„Nu banii sunt importanți, ei vin oricum, vor veni întotdeauna dacă ai oamenii potriviți care se respectă și respectă business-ul. Obiectivul este foarte clar: să ating performanța cu oamenii din Târgu-Mureș, care s-au alăturat Campion Broker."

Dl Octavian Tatomirescu, director fondator al acestei societăți, apreciază valorile umane, considerând că sunt primordiale în obținerea succesului companiei.

„Cartea de vizită a societății o reprezintă un cumul de calități personale și ale echipei. Colegii mei au împrumutat de la mine valori, dar și eu de la ei, valori pe care noi toți le respectăm."

În ceea ce privește planurile de viitor, optimist și realist a subliniat: „Ne propuneam să menținem Campion la nivelul de standard și performanță pe care le-am stabilit și atins până în prezent. Suntem atenți la creșterea business-ului și, în egală măsură, la dezvoltarea echipei, fiind în permanență preocupați de pregătirea profesională și dezvoltarea personală a reprezentanților noștri la nivel național."

Lasă un comentariu