PUPITRELE MENŢIN GREUTATEA ELEVILOR SUB CONTROL

Distribuie pe:

Oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea Texas, citaţi de descopera.ro, susţin că pupitrele la care se stă în picioare pentru a învăţa îi ajută pe copii să îşi menţină corpul sănătos şi greutatea sub control.

„Aceste birouri se reglează la o înălţime care le permite elevilor să alterneze între statul pe scaun şi statul în picioare, în timp ce se află la cursuri.

În studiul nostru, am analizat elevi din clasele a treia şi a patra din trei şcoli elementare şi am descoperit că aceştia au petrecut mai mult timp stând în picioare şi au slăbit atunci când au folosit astfel de pupitre în locul celor tradiţionale (bănci).

Greutatea ideală a copiilor se stabileşte în mod diferit faţă de cea a adulţilor. Pentru că atât greutatea cât şi înălţimea se modifică în perioada de creştere, medicii nu calculează pur şi simplu indicele de masă corporală (IMC) ca raport dintre numărul de kilograme şi înălţime, ci compară IMC-ul copiilor cu cel al altora de aceeaşi vârstă şi sex.

Cercetarea, realizată timp de doi ani pe 380 de elevi, a demonstrat că micuţii care au avut în clase pupitre la care au stat în picioare au avut un IMC cu 5% mai mic în comparaţie cu cei care au învăţat la pupitre tradiţionale. Reducerea timpului petrecut stând jos în cazul elevilor contribuie la o scădere a sedentarismului, care este legat de o diversitate de probleme de sănătate, printre care se numără obezitatea şi diabetul.

Îi forţăm pe copii să stea jos, să fie liniştiţi şi să tacă, dar aceste lucruri nu sunt naturale pentru ei. Studii anterioare au demonstrat şi o legătură între sedentarism, rezultatele slabe la învăţătură şi stima de sine scăzută", susţin specialiştii americani. 

Lasă un comentariu