Ce înseamnă pentru creştini semnul Crucii

Distribuie pe:

Bunicul şi Mihăiţă au mers împreună la plimbare. Era într-o după-amiază de iarnă aprigă. Mihăiţă se bucura de gheaţă şi zăpadă, ţopăia şi umbla greu prin zăpadă. Bunicul, cu zâmbetul pe buze, îl urma anevoios. Era bolnav de inimă, chiar foarte bolnav. Mihai voia să meargă la iaz. Acesta era acoperit cu un strat de gheaţă.

- Trebuie să fie splendid pentru patinaj, strigă copilul. Voi încerca cel puţin să mă dau puţin pe gheaţă ! Bunicul îl avertiză. Când Mihăiţă îşi puse picioarele pe gheaţă, bunicul îi spuse insistent:

- Vino, dragul meu, la mine! Nu te du pe gheaţă!

Dar cuvintele bătrânului au venit prea târziu. Gheaţa s-a spart, Mihăiţă căzu în apă şi acum se ţinea de marginea unei bucăţi de gheaţă. Tremurând, bunicul îşi întinse numaidecât bastonul către nepoţel. Depuse tot efortul să nu alunece şi să nu scape bastonul din mâini. În cele din urmă reuşi să-l salveze pe băiat. Îl luă în braţe şi-l duse repede acasă.

Copilului i-a fost de ajuns o baie caldă, ca să-şi revină, dar pentru bătrân această întâmplare a fost prea mult, prea obositor. Un atac de inimă îi puse capăt vieţii. Şi durerea celor dragi a fost mare. Nu peste mult timp, rudele voiau să dăruiască săracilor toate lucrurile care aparţinuseră bunicului.

Mihăiţă privea cu durere.

- Nu, strigă el deodată, nu aruncaţi bastonul. Îl voi lua eu ! Cu acest baston bunicul mi-a salvat viaţa, în timp ce pe a sa a pierdut-o. Atât cât voi trăi, vreau să am cu mine bastonul, ca semn al iubirii sale faţă de mine!

Lasă un comentariu