O întâlnire zilnică cu Hristos

Distribuie pe:

Povestește un oarecare profesor, că în urmă cu câțiva ani a predat Religie la o școală și, într-una din zile, a cerut elevilor să alcătuiască un portofoliu în care să adune toate gândurile lor zilnice de recunoștință pentru toate binefacerile primite. Tare s-a bucurat profesorul când a citit că unii dintre copii mulțumeau pentru toate minunile unei zile: pentru zorii dimineții pe care Bunul Dumnezeu i-a învrednicit din nou să-i vadă, pentru zâmbetul frumos al naturii, pentru pasărea ce le-a încântat auzul cu cântecul și privirea, cu jocul ei, pentru lacrimile norilor, pentru că sunt sănătoși, pentru că părinții lor sunt sănătoși și le sunt alături, pentru prietenii lor, pentru noile cunoștințe dobândite la școală și folositoare în viață, pentru pâinea zilnică, pentru jocurile copilăriei, pentru o haină sau o excursie, pentru că au putut să facă, la rându-le, o faptă de milostenie… E adevărat că unora le părea la început plictisitoare și banală orice zi, în care totul nu făcea altceva decât să se repete, însă, în timp, învățând unii de la alții, au început să trăiască adevărata viață, fiind recunoscători binecuvântărilor zilnice.

Până și Natura, întregul Univers, sunt recunoscătoare Creatorului, păstrând ordinea pe care Dumnezeu a instituit-o. Și animalele, și păsările sunt recunoscătoare: „Boul își recunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște, poporul meu nu Mă pricepe" (Isaia 1, 3).

Din viața Sfântului Gherasim cunoaștem, de asemenea, scena de duioasă recunoștință a unui leu, căruia cuviosul părinte îi scosese o țeapă din laba piciorului. După moartea sfântului, animalul fioros al deșertului i-a rămas recunoscător până la sfârșit, murind de durere deasupra mormântului binefăcătorului lui. Ceea ce leul și alte ființe asemănătoare fac din instinct, creștinul trebuie să împlinească din conștiință și credință, ca pe una din cele mai înalte și obligatorii porunci, ca expresie a inimii sale simțitoare, delicate, atente și credincioase, ca un răspuns cu binecuvântări la binecuvântările primite.

Lasă un comentariu