Tot mai greu în Liga 1. ASA Târgu-Mureș - CFR Cluj 1-3

Distribuie pe:

O nouă înfrângere pentru ASA în Liga 1 Orange la fotbal, după o evoluție care nu poate fi comentată, cel mult uitată. ASA Târgu-Mureș a pierdut pe teren propriu, scor 1-3, cu CFR Cluj, în etapa a IX-a. Filipe Nascimento (16), Andrei Mureșan (55) și Billel Omrani (83) au înscris golurile clujenilor, în timp ce Ianis Zicu (84) a marcat unicul gol al echipei lui Dan Alexa. ASA Târgu-Mureș rămâne penultima în clasament, cu zero puncte. Mureșenii au reușit, în 11 etape, doar să-și recupereze handicapul de șase puncte cu care au început sezonul. Dan Alexa i-a folosit în acest meci pe: Mingote - Belu, Dobrosavlevici, Netzer, G. Matei - Surdu, Mureșan, E. Dică (70-V. Morar), Mendy (46-Iacobovici) - Zicu, C. Rus (46-Kuku). Alte rezultate consemnate în etapa a IX-a, Liga 1 Orange: CSM Poli Iași - ACS Poli Timișoara 0-1, Gaz Metan Mediaș - FC Voluntari 1-0, FC Botoșani - Dinamo București 2-1, FC Viitorul - Astra Giurgiu 1-0, Steaua București - CS U Craiova 2-1. Partida Concordia Chiajna - Pandurii Tg. Jiu s-a disputat luni (după închiderea ediției). Liga 1 Orange se întrerupe pentru 2 săptămâni, ca urmare a jocurilor pe care le va disputa naționala în preliminariiile CM din 2018. În etapa următoare, ASA va juca la Voluntari, duminică, 16 octombrie, de la ora 15.30.

* Echipă penalizată cu 6 puncte

** Echipă penalizată cu 6 puncte

*** Echipă penalizată cu 14 puncte

 

Foto: CLASAMENT

Lasă un comentariu