LUMEA CA POVESTE
Poate că lumea e o scenă, poate că totul e teatru, poate că toți suntem actori, poate că totul se joacă... mai bine sau mai rău, adevărat sau fals, dar, totuși, până la urmă, lumea rămâne o... poveste.
Și acest lucru îl demonstrează și preot dr. Gheorghe Nicolae Șincan, într-un demers editorial de anvergură, care și-a avut
ca țintă un receptor „dus la biserică", dar mai ales unul care vrea să-și consolideze învățătura bisericească (omiletică și sapiențială, cum spunea un comentator) pe o cazuistică extrasă din viața de zi cu zi, ori din memoria noastră culturală.
Prin titlu, „Un suspin, o rugăciune" (Editura Vatra veche, cu nr. 36 în seria „100 de cărți pentru Centenarul Marii Uniri"), dar mai ales prin subtitlu („Resurse cu tâlc pentru adormit copii și trezit adulți"), Gheorghe Nicolae Șincan se situează prin această carte într-o poziție educațională ofensivă, într-o polarizare temporală copii/adulți, ca vârste convergente spre creștere a culturii prin morală creștină, dar și prin înălțare sufletească.
Modalitatea aleasă de Gheorghe Nicolae Șincan ca să-și promoveze învățătura pe care a adunat-o de la alții e ușor de asemănat cu a unei albine care zboară din floare în floare ca să adune hrană pentru ea, ca apoi să poată dărui din dulceața mierii și altora.
Harnic cum îl știm, Gheorghe Nicolae Șincan mai urcă o treaptă pentru cunoașterea de sine, pentru a putea mărturisi și a oferi învățătură și altora.
Gheorghe Nicolae Șincan e deopotrivă dascăl și preot și părinte și știe ce misiune are pentru ca dinlăuntrul conjugat al celor trei condiții să poată scurta drumul altora spre lumină, credință, adevăr, frumos.
Retorica sa e una încărcată de căldură și blândețe, de înțelepciunea unei vârste și de asumarea unui destin social și profesional care pleacă de la Cel Dintâi Învățător, Cel Dintâi Dascăl al înveșnicirii prin credință. Viața e un dar, pare a ne spune autorul acestei cărți, iar credința e corolarul ei.
În numele acestei credințe și al moralei implicite, își ridică Gheorghe Nicolae Șincan edificiul său.
E un edificiu în care se regăsesc, nu fără accente de umor, reperele fundamentale ale devenirii în orizontul valorilor ortodoxe.
Fără a fi ostentativă, radicală poziționarea religioasă, aceasta e asumată ca necesitate sine qua non. Nu lipsesc acroșajele livrești „laice", care consolidează ideile moralei creștine.
Secvențele decupate își au tâlcul lor și, în plus, se încheie mai mereu cu o morală, ca în cazul unor fabule.
Autorul a simțit că impactul moral al mesajului său se amplifică prin această formulă narativă.
Și prin această carte, Gheorghe Nicolae Șincan se impune ca un povestitor hâtru, ajuns la vârsta la care jocul și iubirea lui sunt înțelepciunea, ca să-l invocăm pe Lucian Blaga, poetul.
