Performanțe la Secția Neurochirurgie a SCJU Târgu-Mureș

Distribuie pe:

Marți, 11 octombrie 2016, începând cu ora 12, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, dr. Adrian BĂLAȘA, șeful Secției Neurochirurgie, dr. Claudiu PUIAC, managerul SCJU Târgu-Mureș, și dr. Rareș CHINEZU, medic specialist în neurochirurgie, vor susține o conferință de presă, în cadrul căreia vor fi prezentate o serie de intervenții medicale care au fost realizate în perioada 3 - 7 octombrie 2016, în cadrul Secției Neurochirurgie, cu ajutorul unui sistem performant de neuronavigație, aflat în probe.

Organizatorii evenimentului precizează că Secția Neurochirurgie are în dotare un microscop operator de ultimă generație, dotat cu un sistem de injecție de imagine ce permite obținerea unei realități augmentate (suprapunerea unei realități virtuale peste un mediu din lumea reală), joncțiunea dintre sistemul de neuronavigație și microscopul ce permite realitatea augmentată fiind o premieră pentru România.

Lasă un comentariu