Cooperativa agricolă „Fântâna Voivodului" din Vaidacuta și patimile inginerului Vasile Baciu

Distribuie pe:

Printre primele cooperative agricole din județul Mureș este și „Fântâna Voivodului", din satul Vaidacuta, comuna Suplac, înființată în anul 2005, prin osteneala inginerului mecanic agricol, Vasile Baciu, pensionar, fiu al satului. Ne-a vizitat la redacție mai zilele trecute și ne-a relatat despre patimile prin care a trecut de la început și până în prezent, conform vorbei din bătrâni „Niciun profet nu este iubit în satul său".

Domnia sa ne-a relatat următoarele: „În toamna anului 2005 am organizat o întâlnire cu mai mulți deținători de terenuri, originari din satul Vaidacuta, comuna Suplac. Atunci am luat hotărârea să salvăm satul Vaidacuta de la dispariție și să recuperăm terenul agricol al Composesoratului din satul Vaidacuta prin înființarea unei Cooperative Agricole care să administreze terenurile pustii, rămase nelucrate după revoluție. La întâlnire au participat 20 de cetățeni originari din satul Vaidacuta, care au hotărât să contribuie cu suma de 150 lei fiecare. Totodată, s-a propus să se înregistreze cooperativa agricolă „Fântâna Voivodului" cu 10 membri care pot veni să semneze la notar, urmând ca ceilalți participanți să se înscrie ulterior prin întocmirea unui act adițional. Capitalul social înscris a fost de 500 de lei, câte 50 lei pentru fiecare membru, iar ceilalți bani să fie folosiți pentru cheltuielile administrative de înregistrare și de început de activitate.

Comitetul de organizare m-a ales pe mine președinte și am cheltuit pentru cheltuieli administrative și de înregistrare peste sumele colectate, eu am oferit în scris justificarea cheltuielilor fiecărui membru al cooperativei. În ianuarie 2006 ne-am înregistrat la Registrul Comerțului, iar primăvara am hotărât să preluăm în arendă toate terenurile din hotarul satului Vaidacuta, printr-un contract de arendă conform legii. Când ne-am constituit s-a hotărât că vom participa la muncă toți membrii fondatori. Din păcate, toată munca a rămas pe umerii mei în calitate de președinte și administrator. Astfel, am fost obligat să colind toate localitățile unde s-au stabilit văidacuțenii. A fost o muncă titanică, pentru care n-am fost retribuit. În timpul cât am întocmit contracte de arendă și le înregistram la Primăria Suplac am întâlnit situații în care oamenii nu aveau niciun document de proprietate, datorită neglijenței sau pierderii actelor de moștenitori. Prin urmare, au fost înscrise în cooperativă suprafețe cu terenuri după declarații verbale între președinte și cetățeni, pe bună credință că suprafețele respective se aflau în extravilanul satului Vaidacuta, urmând ca pe parcurs să se întocmească scriptic contracte de arendă pentru încasarea arendei. În anul 2007 am depus la APIA Mureș cerere în vederea accesării subvențiilor pentru suprafețele arendate. În iunie 2008 am primit subvenția pe anul 2007, bani cu care am cumpărat utilaje agricole: tractor, cositoare mecanică, greblă mecanică, presă de balotat, freză de curățat pășuni, în ideea de a exploata terenul sub formă de pășuni de agromediu, considerând că exploatarea terenului prin cosire și pășune se va realiza rentabilizarea cooperativei. Am profitat și de faptul că întreaga suprafață din extravilan devenise teren înierbat, cu o compoziție floristică valoroasă formată din graminee și leguminoase perene. Prin lucrările de distrugere a subarboretului, buruienilor și mușuroaielor, cu freza după tractor s-a distrus arborele cardanic al tractorului, fiind obligat să cumpăr unul nou, mai puternic. La freză am schimbat 3-4 reductoare, deoarece terenul nefiind lucrat de ani de zile, era plin de mușuroaie înalte de aproximativ 30 cm și înierbate, așa că am fost obligat să cheltui niște bani. Din 2006 până în 2011 luna septembrie, perioadă cât am fost președinte, am lucrat singur, nici un membru nu a fost dispus să mă ajute. În 2010 am angajat un tractorist și un îngrijitor de animale și am luat legătura cu elvețienii din satul Marpod, județul Sibiu, pentru o achiziție de vaci pentru carne. Firma elvețiană mi-a oferit juninci gestante la prețul de 1500 euro/cap cu un contrat prin care se obligau să-mi achiziționeze tineretul bovin la 3 euro/kg. Partenerii din cooperativă, dedați după obiceiul românesc din fostele CAP, s-au gândit că vacile nu se pot fura și, în 2012, au cumpărat 220 de oi, așa ca membrii fondatori să-și însușească cașul și mielul de paști și în alte ocazii. Pe mine m-au schimbat în septembrie 2011, urmând să primească aproximativ 80.000 de euro, subvenții de la APIA. M-au schimbat acuzându-mă că le-am furat banii, când eu le-am lăsat aproximativ 80.000 de euro, și timp de șase ani am lucrat fără nici un salariu, doar din dragoste față de satul meu. Motivele reale ale destituirii mele au fost următoarele: să nu fiu recompensat pentru munca desfășurată timp de 6 ani, aducând cooperativa cu beneficii rentabile, așa cum am promis verbal, nu au fost de acord pentru a primi noi membri în cooperativă care au contribuit cu aceleași sume la constituire, iar eu am susținut întocmirea costului adițional pentru primirea de noi membri; nu au vrut să achite arenda pentru cei 10-12 care au avut înțelegere verbală pentru preluarea în cooperativă a terenurilor agricole și pentru care cooperativa a primit subvenția pentru terenurile respective și în august 2011 am întocmit contracte de arendă în scris.

Nu au vrut să primească membri noi în cooperativă pe copiii lor, pe frații și verii lor, chiar dacă statutul le permitea acest lucru membrilor fondatori. Cei zece n-au fost de acord să achite contractele de arendă pe care le-am realizat scriptic cu 12 cetățeni, cu cei care am avut înainte o convenție verbală, deși pe terenurile acestor cetățeni Cooperativa a încasat subvenții. Eu n-am fost de acord cu acțiunile lor, mai ales că 9 fondatori, fără mine, doreau să-și împartă beneficiile între ei. Mirosul banilor i-a tulburat, iar în 2013 a fost concediat tractoristul și îngrijitorul de animale. Drept urmare, 10 membri intrați cu terenul în cooperativă s-au retras și l-au arendat la arendași noi, apăruți în sat. Mai mult, câteva persoane originare și moștenitoare în Vaidacuta au înființat o altă cooperativă cu același obiect de activitate. Din 400 de hectare inițial, au rămas aproximativ 200 de hectare în vechea cooperativă. În 2013, APIA făcând o verificare a suprafețelor declarate în cererea de acordare a subvențiilor pentru anul 2013 prin teledetecție a constatat că cooperativa nu și-a reactualizat suprafețele de teren pentru suprafețele retrase din cooperativă de către unii proprietari, care au fost nemulțumiți de conducerea ciocoiască a cooperativei și le-au cerut banii înapoi. Ei nu și-au reactualizat suprafețele și acum mă acuză pe mine, chiar dacă eu mi-am dat demisia din cooperativă, în luna mai 2012 datorită ilegalităților promovate de cei 9 membri fondatori. Au refuzat să înregistreze la Registrul Comerțului părăsirea cooperativei de mine și nu mi-au achitat 1/10 din averea acumulată timp de 5 ani, conform statutului. Acum mă poartă prin Tribunal, după ce le-am pus pe picioare o cooperativă pe care ei o distrug din lăcomie.

Facerea de bine… nu am vrut să se limiteze doar la cei 9 membri fondatori, deveniți „ciocoii noi", ci conform principiului cooperatist în cooperativă trebuie primiți toți proprietarii de teren pentru a beneficia toți de avantajele cooperativei".

Lasă un comentariu