Credinţă şi literatură - George Coșbuc – 150 - Mureşeni (şi nu numai) la Hordou, la 18 septembrie 2016

De copil l-am învăţat pe Coşbuc din gura bunicilor materni şi a mamei şi apoi la şcoală, multe dintre poeziile bardului de la Hordou intrându-mi în memorie şi în simţire în transpunerea lor muzicală. Un fior de emoţie, de melancolie şi de un fel aparte de nostalgie îmi cuprinde sufletul şi acum când mi-aduc aminte de acei ani.

Sărbătorirea celor 150 de ani de la naşterea poetului George Coşbuc, fiu al preotului greco-catolic din satul natal, semnifică nu doar o luminoasă datină a celebrării unei conştiinţe naţionale, a unei personalităţi de referinţă a culturii române, a unui poet ce singur s-a definit la maturitate: „Sunt suflet în sufletul neamului meu/ Şi-i cânt bucuria şi-amarul" şi despre care G. Călinescu scria că ,,a devenit poetul conştiinţei naţionale, opera sa de o valoare artistică nepieritoare înălţându-ne sufletul şi inspirându-ne curaj", ci şi, dacă îmi este îngăduită o părere neliterară, prilej de apropiere ecumenică prin egala preţuire care se dă lucrării poetului atât din partea Bisericii Ortodoxe cât şi din cea a Bisericii Greco-Catolice, prin armonizarea receptării lirismului său sub bolta latinităţii noastre.

Văd cu bucurie că, în programul celebrărilor, Înalt Preasfinţia Sa Andrei, Mitropolitul ortodox al Clujului şi Feleacului a săvârşit o Sfântă Liturghie arhierească în memoria şi pentru sufletul acestui ,,poet al sufletului românesc", cum îl numea Liviu Rebreanu. Mă bucură acest lucru şi aşa ar trebui să fie mereu. Aceste celebrări, aniversare ori comemorative, încununate de Liturghia arhierească, dau dimensiunea a ceea ce trebuie să constituie un drum împreună prin taina creaţiei spirituale dătătoare de speranţăşi de putere sufletească solidară în vremuri nu tocmai senine.

Mi s-a cerut un gând despre Coşbuc la această aniversare tocmai pentru că sunt un greco-catolic. Mărturisesc căeste într-adevăr reconfortant să constaţi că marile spirite creatoare ale noastre, trecute de acum în lumea drepţilor şi în panteonul culturii române, ne adunăşi ne unesc în spirit şi gând, în credinţăşi faptă ca români într-o „Grădină a Maicii Domnului".

 

Lasă un comentariu