Au fost odată niște bravi iubitori ai culturii reghinene, naționale și universale - Marin Șara și Dorin Cremene. Dacă acești “Cavaleri ai cărții” nu ar fi existat, nici frumoasele lor realizări și amintiri culturale ale acelor ani nu ar fi existat. Povestea noastră culturală a început în acele vremuri de glorie în care Cartea mai era încă, considerată “Cheia de boltă” care deschidea multe uși ale sufletului nostru. Cine erau eroii poveștii noastre? - Erau doi modești iubitori de cultură, pe care destinul lor cultural i-a îndemnat să meargă pe același drum, să se implice în aceeași “Aventură Culturală”. Preocupările și pasiunile lor comune pentru “Litera cărții” au avut ca rezultat o frumoasă și îndelungată prietenie. Era, se pare, apropape inevitabil, ca doi iubitori de cultură și carte, să nu devină și buni prieteni. Au fost acele romantice și frumoase vremuri în care cărțile erau prețuite și erau considerate ca fiind “prieteni” dragi sufletului nostru.
Respingem ideea că, după Marea noastră Plecare, tot ceea ce am construit în amintirea și memoria apropiaților noștri - toate înaltele noastre idealuri morale și culturale în care am crezut o viață întreagă, vor pieri fără urmă! Parafrazându-l pe poetul Marin Sorescu, am putea spune: “Nu se poate ca nicio idee de-a noastră să nu fi fost bună și demnă de a rămâne în memoria și amintirea apropiaților noștri. Ce semnificație și ce consecințe au avut multele mele convorbiri cu Marin Șara?
- În momentele critice ale vieții noastre, este uneori suficient să intrăm în dialog cu un bun prieten, pentru a da vieții noastre un alt sens și o altă interpretare. Orice întâlnire a mea cu distinsul om de cultură care a fost, Marin Șara, a fost un prilej de mari bucurii culturale! Alături de bunul meu prieten, Marin Șara, am învățat că viața nu trebuie niciodată să o luăm în tragic, că optimismul și umorul de fiecare zi ne pot salva din multe situații ce par să aibă conotații tragice.
Pentru că bunul meu prieten, M.Ș., era veșnicul optimist și un incorigibil umorist amator, voi încheia acest eseu printr-un banc adecvat, cred eu, momentului: “Știți ce este mic, negru și bate la ușa pesimistului? - Este Viitorul !”.
P.S. De ce am simțit nevoia să-mi exprim, acum și aici, aceste impresii și sentimente? - Poate și pentru că la 11 oct. 2020 se va împlini un an de la plecarea la Cele Veșnice, a aceluia care a fost cel mai valoros om de cultură reghinean, din ultimii 30 de ani - Marin Șara.
Reghin, oct. 2020
