Istoria care doare. Dezastru. Bătălia de la Turtucaia, 1916

Intrarea României în Primul Război Mondial, înființarea unor unități și mari unități au fost consemnate la cei 100 de ani, așa cum se cuvine, scoțându-se de regulă în evidență succesele Armatei Române.

În cele ce urmează mă voi referi nu la o victorie răsunătoare, cum poate mulți s-ar aștepta, ci la o dureroasă înfrângere, cu gândul că și din astfel de momente se pot trage învățăminte valoroase.

Este vorba despre Bătălia de la Turtucaia, din 1-6 septembrie 1916, purtată între trupe române și trupe bulgare și germane, încheiată cu înfrângerea celor române, ce a permis bulgaro-germanilor să atace Dobrogea, pe care au și cucerit-o.

Turtucaia este un oraș situat în fața Olteniței, pe celălalt mal al Dunării - este punctul cel mai de vest al teritoriului românesc de la sud de Dunăre (acum este pe teritoriul bulgăresc, sub denumirea de Tutrakan).

Înfrângerea trupelor române, soldată cu pierderea a 160 ofițeri și 6.000 de soldați morți și răniți, în vreme ce 480 de ofițeri și 28.000 de soldați au ajuns în prizonierat (după diferite surse, pierderile sunt mai mari).

Printre cei 6.000 de soldați morți și răniți s-a aflat și bunicul meu, Marin Popa, care, la numai 12 km de casă (com. Curcani), a lăsat în grija bunicii mele, Maria Popa, trei copii, de 5, 3 și 1 an, să-i crească mai departe și să le asigure o educație pe măsura posibilităților sale, dat fiind că făcea parte dintr-o familie numeroasă (nouă frați - bunica și șapte frați - bunicul).

Înfrângerea de la Turtucaia este cea mai rușinoasă din întreaga istorie a Armatei Române.

Trupele române au avut inițial la dispoziție 19 batalioane, ca, în final, să aibă 31 batalioane, cu 39.000 de luptători, și au fost conduși de generalii Mihail Aslan și Constantin Teodorescu, care s-au dovedit incapabili pentru funcțiile încredințate.

Documentele vremii menționează că generalul Mihail Aslan nu a fost niciodată să inspecteze trupele pe care le avea în subordine, pentru a stabili măsuri concrete pentru a face față inamicului. Acesta frecventa baruri bucureștene.

Generalul Teodorescu a părăsit armata și cetatea. Ce a urmat? A fost o dezordine totală, cu toată intervenția unor ofițeri buni patrioți. Fiecare încerca să scape cum considera mai bine.

Regina Maria menționa: „Turtucaia a fost o nenorocire în toate privințele, o greșeală cumplită."

Poate că această nenorocire își are izvorul în aprecierea în mod defectuos a victoriei din 1913, când România a trecut Dunărea, nu a întâmpinat nicio rezistență. Urmarea a fost impunerea Păcii de la București, în urma căreia a fost anexat Cadrilaterul.

Concomitent cu supraaprecierea acestui triumf, organizarea și logistica armatei erau la pământ. Serviciile sanitare erau dezastruoase. Trupa - neechipată și prost instruită.

Dacă atunci, după 1913, nu s-au tras concluziile necesare, ele s-au reflectat la Turtucaia, în 1916, s-au menținut pe mai departe, și au fost greu plătite în cel de-Al Doilea Război Mondial. Fără teama de a greși, consider că se mențin și în prezent. Este, poate, un moment de gândire pentru cei în drept.

Un înaintaș precum I.C. Duca, menționa: „Turtucaia a fost o pagină de rușine și de durere, o umilință națională."

Să fie un semnal, că dorim să nu se mai repete!

Lasă un comentariu