„Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce"

Chiar în cele dintâi zile ale domniei, din vara anului 1456, Vlad Ţepeş îşi dădu seama că ţara se pângărise şi trebuia curăţată de buruienile şi ciulinii care năpădiseră între timp. Cea mai mare pacoste erau cerşetorii, unii calici într-adevăr neputincioşi, trăind ca ploşniţele pe trupul viu al neamului, alţii tâlhari veniţi de peste Dunăre, cei mai mulţi turci, care iscodeau ziua ca cerşetori, iar noaptea se strecurau prin curţi şi case după jaf. Apoi încărcând prăzile în căruţe mari le treceau dincolo, peste Dunăre. „Prea cinstite Vladică, rosti Domnul în sala Divanului către mitropolit, rogu-te porunceşte să sune clopotele bisericilor dând sfoară în toată ţara că Vodă pofteşte aici, la scaunul domnesc, pe nevolnici, calici, cerşetori şi alţi asemenea oameni fără căpătâi, căci s-a milostivit de ei şi vrea să-i miluiască." Clopotele bisericilor sunară neîntrerupt trei zile şi de îndată pe toate drumurile începură a viermui îndemnând către cetatea de scaun alaiurile de nevolnici şi tâlhari, socotind că le-a pus Dumnezeu mâna în cap. Cu miile se adunaseră pe uliţele Târgoviştei, năpădind cetatea ca un roi de lăcuste în adăstarea milei făgăduite. Oamenii lui Vodă îi traseră în câteva gherete lungi de scânduri, ridicate peste noapte într-adins pentru acei oaspeţi de soi. Şi acolo, pe mesele nesfârşite, se încinse un praznic de pomină, deşi fără bucate şi băuturi prea alese. În vreme ce acei făţarnici şi mişei se ospătau chiuind de bucurie Vlad porunci să se dea magaziilor foc şi astfel scăpa ţara de lepra cerşetoriei.

- Vă plăcu, boieri, dumneavoastră, ce făcui?, întrebă Vlad pe sfetnici.

Îngroziţi, boierii bâiguiră:

- Ne place… Cum să nu ne placă, Măria Ta?

- Iacă aşa se stârpesc omizile care sug şi strică rodul pomilor: prin foc izbăvitor. Iar pentru vânzători am eu pedeapsă şi mai bună! Şi după ce voi înscăuna cinstea, munca şi dreptatea în ţară, să mai poftească vrăjmaşii pe la noi, ca printr-un sat fără câini!

Sursa: Gândul de dimineaţă

Lasă un comentariu