Pentru un câştig la galantar, ajungem, adeseori, la… spital!

Distribuie pe:

Specialiştii în mezeluri - între care şi managerul firmei Lorialba, Radu Furdui - susţin că, în România, poţi cumpăra pe degete firmele care scot pe piaţă produse de carne neinjectată. 99% din carne este injectată, spun aceştia. Cu ce? Cu apă, sare şi fosfaţi. Ce înseamnă acestea? Creşterea în volum a produsului şi, implicit, a costului. Un exemplu. Ca să producă un kilogram de preparate tradiţional neinjectat foloseşti 1,4 kg de carne, în timp ce pentru un kilogram din acelaşi produs injectat se foloseşte doar 600 de grame. Cărnii îi creşte volumul şi randamentul, deoarece se introduc aditivi care reţin apa. Totul pentru câştig. Dacă un kilogram de carne macră costă - să zicem - 12 lei, câştigul minim prin injectare este de 30%.

Produsele neinjectate sunt, la galantare, cu aproximativ 20% mai scumpe decât cele convenţionale, însă calitatea lor este net favorabilă. Încă o subliniere a specialiştilor: saţietatea. 100 de grame de produs de carne neinjectat te satură la fel ca şi 800 de grame de carne injectată cu saramură chimizată.

Cât despre alimentaţia… nepotrivită, specialiştii atrag atenţia că bolile civilizaţiei moderne, precum obezitatea, diabetul, Parkinson, Alzheimer şi cancerul sunt rezultatul alimentaţiei nepotrivite. Prin prevenţie, respectiv printr-o alimentaţie sănătoasă se evită 70% dintre boli şi 80% dintre cazurile de cancer.

Drept care, ştampila CEFF aplicată pe ambalaj va atesta că produsele alimentare nu conţin niciuna dintre cele 70 de substanţe grupate în conservanţi, coloranţi artificiali, îndulcitori şi glutamaţi. Este vorba de 70 de aditivi suspectaţi de specialişti că sunt cauzatori de boli, chiar dacă ei sunt acceptaţi în Uniunea Europeană.

Lasă un comentariu