- Sunteți, după propriile afirmații, un urmaș al „dacilor liberi".
- Da. Provin dintr-o familie de maramureșeni, tatăl meu fiind preot greco-catolic. M-am născut la 10 aprilie 1938, la Botiza, în Maramureșul istoric-voivodal, unde trăiesc urmașii dacilor liberi, necolonizați de romani. Am fost 7 „coconi" la părinți, iar tatăl meu era unul din cei 16 copii pe care i-au avut și crescut bunicii mei.
- Treceți drept un tip nonconformist, un excentric, un original, „etichete" care nu par să vă deranjeze, ba dimpotrivă…
- Întotdeauna am fost nonconformist. Maică-mea, pe care am idolatrizat-o, întotdeauna îmi zicea, mai în glumă, mai în serios: „Mă, pruncule, tu ești sărit de pe fix!" - pe bună dreptate, dat fiind comportamentul meu, pe care, de altfel, l-am păstrat toată viața.
- Dați-ne un exemplu, sau mai multe, de nonconformism!
- De pildă, mititel fiind, de 6 - 7 ani, m-am aruncat într-o groapă cu var, noroc că era stins, apoi, un frate de-al meu, Ghițuko, dădea cu coasa prin grădină și i-am zis că eu îndrăznesc să mă bag în fața coasei. Consecința: era să-mi amputeze gamba. Apoi, pe la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, soldații sovietici, „ciolovecii", care erau în permanență sub influența licorilor bahice, au pierdut, la noi în curte, niște cartușe adevărate, pe care eu le-am introdus în sobă („fiteu"), să văd cum „pușcă"…
- Totuși, viața nu v-a prea răsfățat…
- Nu prea. Tatăl meu, fiind preot greco-catolic, a avut de suferit, căci în 1947 acest cult a fost interzis de guvernul comunist, dictat de sovieticii staliniști, care i-a forțat pe greco-catolici să treacă la ortodoxie. Tata a avut de îndurat în cursul anchetelor de la Siguranță. țin minte că, după o astfel de anchetă, a venit acasă cu dinții scoși. Ca și tata, mulți episcopi greco-catolici, în frunte cu cardinalul dr. Iuliu Hossu, au refuzat să-și abandoneze credința, motiv pentru care au fost arestați și întemnițați în pușcăria de la Sighetul Marmației, împreună cu elita intelectualității românești. Eu, fiind elev la Liceul „Dragoș Vodă" din Sighet, treceam zilnic pe lângă penitenciarul în care era încarcerat tatăl meu…
- Ați avut, cum se spunea, o „origine socială proastă" sau „nesănătoasă"… În ce fel v-a marcat traseul profesional?
- După absolvirea liceului cu zece clase (model sovietic), am dat examen la Facultatea de Medicină. N-am intrat. Eu, tot timpul, încă din fragedă copilărie doream să mă fac „mamoș", pornind de la un incident tragic la care am participat, în sensul că medicul de plasă, fiind chemat la o naștere la domiciliu, a extras manual placenta, dar împreună cu uterul. A urmat decesul femeii, sub privirile copiilor din sat, care așteptau să vadă „coconul". Acest lucru m-a marcat și mi-am zis: „Io doctor trebuie să mă fac!" Întrucât am picat la Medicină, tata m-a trimis „disciplinar" la Hunedoara, unde am lucrat ca muncitor, dar și pentru a mi se „pierde" sau „schimba" originea socială.
- Până la… halatul alb, era cât pe ce să îmbrăcați veșminte preoțești…
- Da. Am făcut aproape un an la Institutul Teologic din Cluj, dar am fost exmatriculat deoarece, pe lângă faptul că umblam după fete, n-am avut „chemare". În fine, după ce s-au desființat „bursele de sfat popular" - unde se puteau înscrie doar cei cu origine socială „sănătoasă" - în anul 1960, am reușit la Facultatea de Pediatrie, în ideea că, fiind o secție nouă, sunt mai puțini studenți, urmând să mă transfer la Medicină Generală. În toți cei șase ani de facultate am făcut demersuri în acest sens, dar n-am reușit. Așa că, nici facultatea n-am prea luat-o în serios, mai ales că eram cam derbedeu, numai după fuste umblam. Eram prezent în permanență la „întrunirile tovărășești" de la „bombele" „Tutunul" și „Porțelanul", unde majoritatea angajaților era compusă din tinere femei.
- Cum vă explicați, cu mintea de acum, toate aceste … să le spunem „năzdrăvănii"?
- Îmi dau seama că, fiind traumatizat de poveștile cu originea socială și toate cele ce mi s-au tras de aici, aveam tulburări de comportament…
- Ei, chiar tulburări de comportament? Sunteți cam necruțător…
- Chiar tulburări de comportament. Nu foarte grave, dar tulburări. De exemplu, țin minte că în anul V, când am făcut stagiul clinic la Pediatrie I - de pe calea Moților - ce ne-a trăznit prin cap, mie și unui coleg de grupă? În loc să ne ocupăm de copilașii bolnavi, i-am „pictat" pe tot corpul cu creioane Carioca. Era să fim exmatriculați, dar ne-a salvat doamna profesoară țîrlea. Apoi, fiind cazat într-un cămin studențesc de pe strada Hașdeu, în sesiunea de examene era la modă „borcaniada". Eram as în asemenea zgomotoase distracții - se aruncau pe geam borcane pline cu apă, care, ajunse jos, pur și simplu, explodau. În cele din urmă am fost prins și exclus din cămin, în plină sesiune, dar m-am descurcat, că intram noaptea pe geamul de la parter și, dimineața, la prima oră, „mă evaporam". Am fost chemat și la Rectorat, la acad. Aurel Moga, care, în cele din urmă, m-a iertat.
- Cum ați scăpat de Pediatrie?
- La sfârșitul anului VI, s-au făcut recrutări pentru medicina militară: m-am înscris, am urmat cursurile Institutului Medico-Militar din București și am obținut titlul de medic militar. Am lucrat 7 ani (până în 1974) la Garnizoana Târgu-Mureș, timp în care am frecventat intens clinicile din oraș, fiind interesat de patologia clinică, și am stabilit relații de colaborare cu mulți specialiști în diverse discipline.
- Ce s-a ales din visul de a deveni „mamoș"?
- Nu m-a părăsit niciodată. Așa că, după ce mi-am însușit tehnica, m-am apucat să fac întreruperi de sarcină - în perioada când erau interzise, fapt care mi-a adus succese fulminante, dar și o binemeritată pedeapsă, despre care nu vreau să vorbesc.
- Așa că ați terminat-o și cu medicina militară. Ce a urmat?
- Am reușit, în 1980, să obțin titlul de medic specialist de medicină generală, cu examen de medic principal, și am lucrat la diferite circumscripții rurale din județ: Crăciunești, Fărăgău, Ibănești - pentru perioade scurte, apoi la circumscripția din Miheșu de Câmpie, de unde m-am pensionat pentru limită de vârstă, în 2002.
- Ce ați trece pe răbojul realizărilor?
- Neapărat, și în primul rând, pe cei doi „coconi" ai mei: Bogdan, un strălucit medic neurochirurg, și Marius, economist la Chicago.
- În rest?
- În rest, îmi tratez, cu succes, cancerul de prostată și stau singur cu câinii mei, dintre care unul - pre numele lui, Osama Bin Laden, a luat premiul I la concursul canin de anul trecut.
- Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca și-a sărbătorit, recent, absolvenții de acum 50 de ani (promoția 1966). Vă numărați printre „seniorii de aur". Cum v-ați defini propria generație?
- A fost o generație care și-a făcut datoria. O generație care și-a respectat statutul, și-a iubit meseria și a trăit pentru ea. De altfel, împreună cu colegii, am hotărât să realizăm o „cărticică" despre felul și locul în care ne-am profesat meseria, și în care, alături de numele noastre, să figureze și câteva povești de viață, câteva experiențe profesionale, câteva poze, un fel de curriculum vitae sentimental.
- Ca să încheiem convorbirea noastră în același ton… neconvențional, spuneți-ne ceva „științifico-amuzant".
- Definiția psihozei acute: începi să vorbești cu pisica… Noroc că eu am câini!
