Ne pregătim pentru aniversarea centenarului Marii Uniri. Pentru noi, maghiarii care trăim aici, România este singura țară natală. Prin urmare, din comportamentul nostru față de România și față de poporul român nu poate lipsi empatia! (VI)

În situația în care extremiștii maghiari, cu mintea schimonosită, ar fi capabili să aprecieze, să comenteze opiniile mele privind empatia, potrivit căreia eu aș susține că maghiarii din România ar trebui să se manifeste cu strigăte de bucurie când România a atacat Ungaria cu scopul cuceririi anumitor teritorii, subliniez ferm: o asemenea acuzație ar fi echivalentă cu cea mai gravă defăimare. Este vorba, pur și simplu, despre faptul că un politician legitim, responsabil maghiar din România - care știe, datorită culturii sale, că poporul român și cel maghiar conviețuiesc de vreme îndelungată, au luptat împreună pentru libertate, împotriva asupririi, că, în trecutul lor istoric comun, tot ceea ce îi leagă, din punctul de vedere al fraternității, este mult mai mult decât ceea ce îi separă - trebuie să știe, să simtă destinul, respectiv bucuria și tristețea națională a acelui popor, față de care destinul său este de nedespărțit, datorită judecății drepte a Istoriei. Acel politician legitim, responsabil, maghiar din România trebuie să fie capabil să aprecieze și să observe și din latura intereselor fundamentale naționale ale poporului român fratern, și nu numai din punctul de vedere al națiunii maghiare, de exemplu, înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia. Cel care nu este în stare să aprecieze toate acestea să nu se numească politician, deoarece, astfel, este doar un actor diletant al vieții publice și politice din România.

În epoca încordării istorice, a austerității violente, a asupririi brutale a naționalităților, a existat în Monarhia Austro-Ungară, un politician, publicist maghiar, Lajos Mocsáry (1826-1916) în legătură cu care conducerea UDMR tace în mod consecvent, cu toate că UDMR ar fi trebuit să ridice, de mult, o statuie - și nu doar într-un singur oraș transilvănean - în amintirea acestui politician maghiar european, pilduitor. UDMR nu își propune să-l urmeze pe acest splendid politician maghiar, precum și programul său ideologic. Din cauza acestei empatii manifestate necontenit și ferm de către Lajos Mocsáry față de istoria națiunii române și față de soarta românilor din Ungaria, pe conducerea superioară a UDMR, de tip Markó-Hunor Kelemen, o trec fiorii reci și se ferește de această empatie ca dracu de tămâie. Lajos Mocsáry și-a sacrificat întreaga sa viață pentru a lupta pentru apărarea drepturilor naționalităților care trăiau pe teritoriul Ungariei. A întreținut ample relații cu românii din Ungaria și a luptat ani la rând cu mult curaj pentru apărarea drepturile lor, opunându-se propagandei oficiale șoviniste care domina în epoca respectivă. Datorită acestei atitudini, Lajos Mocsáry s-a bucurat de un mare respect și dragoste în rândurile populației române, într-atât încât, în momentul în care a fost exclus din Partidul Independenței - fiind și unul dintre membrii fondatori ai acestui partid - din cauza susținerii drepturilor naționale și sociale ale românilor, a fost expulzat din viața publică, iar ca publicist a fost marginalizat, a fost redus la tăcere, chiar și așa, în mai 1888, la Caraș Severin, în circumscripția electorală a opoziției române, alegătorii români l-au votat și l-au trimis ca reprezentant în Parlamentul maghiar.

De ce amintesc acum de toate acestea?

Deoarece, văzând exemplul dat de Lajos Mocsáry, nu pot să mă abțin ca să nu întreb: Unde e acel lider UDMR care datorită atitudinii sale exemplare s-ar bucura azi, în România, de atâta respect și dragoste în oricare circumscripție electorală, de cât s-a bucurat din partea românilor din Monarhia Austro-Ungară Lajos Mocsáry? Dar unde e acel parlamentar român, deputat sau senator, care ar lupta cu o empatie exemplară, de neînfrânt, cu un curaj prin care și-ar asuma absolut totul, pentru românii majoritari, pentru partidelor aflate la putere, așa cum a luptat în vremea acea Lajos Mocsáry pentru drepturile naționalitățor din țara noastră, care ar reprezenta pe aceștia, de exemplu, la o circumscripție electorală locuită de maghiari, iar alegătorii de naționalitate maghiară nu ar vota pe un lider UDMR, ci pe El, pe un român cu spirit european, și pe El l-ar timite în Parlamentul României?

În zadar se laudă propaganda udemersită, de exemplu, că la ultimele alegeri locale funcțiile de președinte ale consiliilor locale din cinci județe au fost câștigate de candidații UDMR. În ziarele de limbă maghiară susținute de UDMR nu se poate citi un cuvânt dacă locuitorii români care sunt în majoritate în județele Mureș, Bihor și Satu Mare i-au votat sau nu pe liderii UDMR sau în fruntea județelor amintite liderii UDMR au ajuns în urma unor negocieri neprincipiale care au avut loc în cadrul consiliilor locale între partide, mai cu seamă în condițiile rivalității celor două mari partide: Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat, și nu datorită simpatiei, dragostei și respectului populației române majoritare au ajuns liderii UDMR în fotoliile de președinte ale respectivelor consilii locale. Întrebarea mea, referitoare la liderii UDMR, similară cu cea privind pe Lajos Mocsáry, este, evident, retorică. Dar, cum să fie un lider UDMR atât de popular și acceptat în condițiile în care pentru el „România nu este patria natală în adevarata sa valoare", care ocărește cea mai mare sărbătoare națională a poporului român, care se lansează în atacuri anticostituționale împotriva acelei patrii natale în care a crescut, muncește și trăiește și încă în mare pompă?

Până când nu vor intra pe eșichierul politic acei tineri politicieni maghiari din România pentru care singura patrie natală este România și care poartă, în mod natural, o empatie în inimiile și sufletele lor față de istoria și destinul poporului român fratern, până atunci reprezentarea și apărarea intereselor națiunii maghiare din România va fi monopolizată în continuare de figurile lipsite de empatie ale UDMR, cu toate că este tot mai clar că această organizație nu se mai bucură de susținerea panmaghiară din România. În pofida acestui fapt, datorită structurii de putere construite de UDMR, a mai multor persoane care au ajuns datorită acestei organizații în funcții publice profitabile, precum și datorită relațiilor cu rudele, familiile respectivelor persoane, UDMR va reuși la alegeri să acceadă în Parlamentul României.

Îmi exprim speranța că după apropiatele alegeri parlamentare și după instalarea noului guvern votat de noua majoritate parlamentară nu va mai trebui să ne întrebăm, simbolic, împreună cu mulți conaționali în legătură cu uneltirea politică, cu intrarea cu orice preț în coaliția gvuvernamentală a conducerii superioare a UDMR: „Unde ați fost români?!", „Unde sunteți români?!"

(sfârșit)

Lasă un comentariu