La Corunca, Preschimbarea actelor de identitate la nivel local

Distribuie pe:

Consiliul Local Corunca a aprobat, la sfârșitul anului trecut, atribuirea de denumiri străzilor și s-au renumerotat toate imobilele din comună. În consecință, preschimbarea actelor de identitate a devenit necesară. Astfel, la solicitarea Primăriei Corunca, miercuri, 2 noiembrie, între orele 8.30 -13, la Căminul Cultural din Corunca se va deplasa echipa mobilă a Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Târgu Mureș pentru a prelua cererile, actele și imaginile foto necesare pentru preschimbarea actelor de identitate.

Cei interesați se pot programa la sediul Primăriei Corunca, la Biroul Registrul Agricol sau prin telefon, la nr. 0265/24.31.52. Odată cu efectuarea programării se pot depune și cererile pentru eliberarea Adeverinței privind adresa de domiciliu sau prin email, la adresa oprea.rozalia@primariacorunca.ro, pentru a se evita aglomerația, în 2 noiembrie.

“Legea permite deplasarea în teren a echipei mobile, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a facilita demersurile acestora. Dacă va fi cazul și vom fi solicitați, se va organiza și o altă acțiune, pe lângă cea din 2 noiembrie”, declara, pentru Cuvântul liber, Codruța SAVA, director general la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Mureș.

Letiția Bota

Lasă un comentariu